Polițiștii și mascații au oprit, vineri seara, o petrecere care se desfășura într-o cabană din zona Tocile. Petrecerea a fost oprită, iar organizatoarea evenimentului a fost amendată.
Vineri seara în jurul orei 19, în zona Tocile, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cisnădie, împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Sibiu, cu sprijinul colegilor Serviciului de Acțiuni Speciale Sibiu, au descoperit 13 persoane care participau la o petrecere aniversară într-o cabană din zona respectivă.
Organizatoarea evenimentului, o sibiancă în vârstă de 42 de ani, a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 500 de lei, iar celelalte 12 persoane participante au fost sancționate cu avertisment scris pentru participarea la activități în spații pentru care s-au impus restricții sau interdicții. Totodată evenimentul a fost sistat, iar persoanelor participante li s-a atras atenția cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă.
„Reamintim faptul că este interzisă desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private. Recomandăm tuturor cetățenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte mască și să nu se expună la riscuri”, a precizat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.