7.3 C
Sibiu
marți, noiembrie 19, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Cu hreanul sub fund şi cimbrul între dinţi

Publicitate electorală

spot_img
Cele mai citite

„Liderii” noştri cunosc perfect tradiţionala reţetă românească de pus murături. Şi o fac cu competenţă. Geaba gura lumii slobodă măcăne cum că ar fi toţi nişte incompetenţi care duc ţara la dezastru. Nici vorbă. Mai ales când sunt de pus verze pentru sărmăluţele de Crăciun, aici sunt aşi! Un simplu calcul matematic e suficient pentru a demonstra competenţa lor în domeniu.

La câtă sare a luat românul în ochi în ultima vreme, mai ales privind oferta electorală, calculul ar trebui să iasă. Putem verifica peste 5o de ani, când se vor desecretiza în sfârşit datele recensămintelor din România. Până atunci apelăm la aproximări de bun simţ.

Populaţia INACTIVĂ (!) a ţării, pe tronsonul orar de seară numit şi prime time la televiziuni – sau mai bine zis dezactivată – trebuie să fie cam de 15 milioane. Înmulţim cu 8o de kilograme greutatea medie a românului, obţinută adunând filiformii care trăiesc prin miracol dumnezeiesc, cu greii naţiei care înghit purcelul şi-l spală cu vadra, împărţit la doi. Rezultă cam un miliard două sute de milioane de kilograme de populaţie blocată la televizor, din care, conform oamenilor de ştiinţă, doua treimi sunt apă.

Aşa că împărţim la trei şi înmulţim cu doi, apoi împărţim la zece şi înmulţim cu trei sute de grame de sare, cât trebuie la zece litri de apă. Una peste alta, e nevoie cam de un kilogram jumate de sare pe an (din cea interzisă prin lege în România, adică neiodată, nu din cea folosită la genocid) ca să-I ţii pe român la saramură. Adică, împărţit la câte zile sunt în an, rezultă cam patru grame de sare pe seară, două într-un ochi şi două în celălalt per dezbatere televizată. Pe scurt, o lingură de sare la un litru de apă, cum zice tradiţional reţetă de pus murături!

România este un butoi cu pulbere, dar de dragul demonstraţiei, să spunem că este doar un butoi. Apoi capetele românilor sunt varză de atâta manipulare: ba vine o iarnă grea,  ba foametea mondială, ba îngheţarea pensiilor şi salariilor, ba Banca Mondilă şi FMI-ul cu ordine de exterminare, ba un nou virus, ba un nou vaccin obligatoriu, ba recesiunea, ba vin marile cutremure de la sfârşitul lumii, ba marele război prezis de tot felul de clarvăzătoare siliconate, ba alte alea, de ajungi să te ceri singur în butoiul cu saramură, numai să scapi de frica picurată ca picătura chinezească în capul tău de român rămas pe meleagurile strămoşeşti cu speranţa că vei vedea cândva luminiţa de la capătul tunelului. Din poziţia asta, cu hreanul sub fund şi cimbrul între dinţi, nu avem cum vedea dimensiunea elucubrantă a campaniei de manipulare electorală a opiniei publice în toate direcţiile şi în toate poziţiile, da de, da de pune românul botu’!!!  

Împăratul e gol, cum zice basmul! Cine crede că ruşii îşi bagă coada în alegerile de pe la noi susţinându-l pe Simion? Îi doare în cot de noi, până la proba contrarie. Cu trei tancuri şi două avioane ne fac felu’, sau mai simplu, plătesc doi trei trădători de ţară şi ne fac în foi de… varză. Cine crede că românul vrea un şef de stat cu care să mănânce covrigi cot la cot, ca Ciolacu? Vrea un Voievod, care să stea cu marile puteri la masă! Sau o vânzătoare de colaci de toaletă sau alte specimene, de te iei cu mâinile de cap. Nu le mai enumăr. Cine iese? Cine trebuie, nu cine vrem noi. 

Aflăm noi, cam pe când vom fi gata muraţi pentru sarmalele de Crăciun ale potențaţilor vremii.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Poșta Română va închide toate oficiile poștale din țară

Poșta Română va închide treptat, în următorii ani, toate oficiile poștale pe care le deține în țară, a anunțat...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect