0.2 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Președintele Iohannis către românii din SUA: Economia crește și România merge bine

Cele mai citite

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, joi, cu membri ai comunităţii româneşti de pe Coasta de Vest a Statelor Unite ale Americii, context în care a afirmat că România este într-o situaţie complicată din cauza războiului din Ucraina, dar că ţara noastră merge bine şi economia este în creştere.

„România este într-o situaţie, pe de o parte, extrem de complicată, din motive legate de războiul dus de Rusia împotriva Ucrainei, (…) pe de altă parte, cred că este bine să se ştie că românii şi Guvernul României nu stau degeaba, se implică, muncesc şi în mod, pentru mulţi, surprinzător, pentru mine, natural, România merge bine şi economia românească creşte. Este o veste foarte, foarte pozitivă. În ce priveşte crizele cu care ne confruntăm în România, cred că suntem într-o situaţie în care nu am fost demult, este criză, peste criză, peste criză şi totuşi ne descurcăm. (…)

Am vrut să vă descriu aceste lucruri, pentru ca să înţelegeţi că avem o situaţie care, pe de o parte, este plină de dificultăţi, pe de altă parte, este plină de oportunităţi şi doar ingeniozitatea şi inventivitatea şi dărnicia românilor face ca în toate aceste crize să avem, totuşi, surprinzător, o creştere economică şi, în mod nesurprinzător, această inovativitate, ingeniozitate şi hărnicie face ca şi dumneavoastră să o duceţi bine aici”, a spus Iohannis.

Şeful statului a arătat că România a primit aproape 2 milioane şi jumătate de refugiaţi ucraineni şi a contribuit la exportul de cereale din Ucraina.

„Până acum, 60% din cerealele ucrainene au fost exportate prin România şi în continuare facem eforturi pentru a creşte acest aport”, a declarat Iohannis.

El a vorbit şi despre criza energetică, apreciind că este îmbucurător că Guvernul a reuşit să menţină preţurile la un nivel rezonabil.

„Putem să garantăm românilor din ţară că la iarnă nu vor trebui să stea nici în frig, nici în întuneric, cu toate că situaţia este complicată”, a mai spus preşedintele Iohannis.

Şeful statului a vorbit şi despre Parteneriatul Strategic cu SUA.

„Dacă vrem să vedem ce s-a întâmplat în Parteneriatul Strategic dintre România şi SUA în 25 de ani, putem să vedem, sigur, în primul rând, zona de securitate. Şi la momentul acesta când vorbim, foarte mulţi militari americani, cu dotări dintre cele mai moderne, se află în bazele din România. Pe de altă parte, şi datorită sprijinului american, România este în NATO.

Este cea mai puternică garanţie de securitate de care a beneficiat România vreodată, dar nu este singura zonă. Zona economică din Parteneriatul Strategic s-a dezvoltat foarte mult în ultima vreme. Sunt foarte multe firme din Statele Unite care activează în România. Sunt încă, din păcate, foarte puţine firme româneşti care activează în Statele Unite, dar poate aici mai e loc de dezvoltare”, a mai afirmat Iohannis.

El a apreciat faptul că românii stabiliţi în Statele Unite reprezintă o punte extraordinar de importantă între România şi SUA. (AGERPRES)

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect