La sfârșitul lunii august, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu erau înregistrați 5.441 șomeri (din care 2.734 femei), rata șomajului fiind de 2,76%, mai mare cu 0,12 pp decât valoarea înregistrată în luna iulie 2020.
Din totalul de 5.441 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Sibiu 2.707 erau beneficiare de indemnizaţie de şomaj, iar 2.734 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 2.964 șomeri provin din mediul rural și 2.477 sunt din mediul urban.
„Șomerii cu studii gimnaziale şi profesionale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Sibiu (39,95%), urmat de cei cu studii primare sau fără studii (25,89%), 25,23% au absolvit studii liceale şi postliceale iar cei cu studii superioare sunt 8,91% din totalul șomerilor înregistrați”, spune Cosmin Roșu, director exectuvi al AJOFM Sibiu.
Potrivit acestuia, structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 1.860 persoane foarte greu ocupabile, 1.391 greu ocupabile, 1.257 mediu ocupabile, iar 933 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele AJOFM Sibiu.