Doi bărbați sunt cercetați penal pentru infracțiuni la regimul rutier, respectiv conducerea unui autoturism sub influența alcoolului, dar și furt și lovire sau alte violențe.
În cursul zilei de marți, polițiștii medieșeni au fost sesizați prin apel 112 de către bărbat din Valea Viilor despre faptul că un bărbat din Mediaș a furat un tractor din satul Ighișu Nou, aparținând unei alte persoane. Totodată, bărbatul reclama faptul că proprietarul tractorului ar fi fost bătut de bărbatul din Mediaș.
Deplasați la locul sesizării, polițiștii au identificat un bărbat în vârstă de 36 de ani, din Valea Viilor, proprietarul tractorului, care a relatat faptul că medieșeanul, în vârstă de 33 de ani, i-ar fi furat tractorul, pe care l-a parcat în curtea unui imobil din Valea Viilor, fiind și bătut de medieșean.
„În urma cercetărilor efectuate și audierii celor doi bărbați, polițiștii au stabilit faptul că ambii bărbați ar fi condus autoturismul din Ighișu Nou și până în Valea Viilor, iar bărbatul din Mediaș ar fi sustras la un moment dat tractorul pe care l-a parcat în curtea unui imobil, între cei doi existând și un conflict. Ambii bărbați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind de 0,80 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 33 de ani, din Mediaș, respectiv, 1,22 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 36 de ani, din Valea Viilor.
Cei doi conducători auto au fost însoțiți la o unitate medicală unde li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, respectiv furt și lovire, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cu exactitate a stării de fapt, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș”, a declarat Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.