6.3 C
Sibiu
joi, mai 15, 2025

Sibian de 33 de ani, mort într-un grav accident rutier

Cele mai citite

Un sibian de 33 de ani a murit, duminică dimineața, în urma unui grav accident rutier produs în municipiu.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii rutieri au stabilit că acesta, în timp ce conducea unautoturism pe strada Strungului, a intrat îni ntersecția cu strada Mașiniștilor și pe dondul vitezei neadaptate la condițiile unui carosabil umed, a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a izbit violent de un copac.
În urma impactului puternic, sibianul a decedat. Acesta era singur în mașină în momentul producerii accidentului. La fața locului au ajuns o autospecială de la Descarcerare și un echipaj SMURD.
„Polițiștii Biroului Rutier Sibiu au deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infractțiunii de ucidere din culpă, urmând a fi stabilite toate circumstanțele exacte în care s-a produs acest accident rutier”, a precizat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Este al doilea accident mortal produs în acest weekend în județul Sibiu. Sâmbătă dimineața, un tânăr de 19 ani, băut, a produs un accident mortal pe strada Principală din Copșa Mare.

Publicitate
Ultimele știri

Acuzații extrem de grave. „Sistemul pregătește un film pentru adulți cu un actor gay care seamănă cu George Simion”

Anca Alexandrescu, jurnalist la Realitatea TV, a declarat miercuri seara că se pregătește o campanie de discreditare a lui...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect