Un tânăr din Biertan a pus pe jar polițiștii din Brașov și Prahova după ce a furat un autoturism din Predeal.
Miercuri, Inspectoratul de Poliție Județean Brașov a fost anunțat prin 112 cu privire la faptul că, un autoturism, care circula pe DN1, dinspre Predeal spre Brașov, este condus de către un bărbat, posibil aflat sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Brașov și un echipaj mixt format din polițiști din cadrul Poliției Municipiului Săcele și un jandarm brașovean, au constituit filtre rutiere în zona Dârste pentru oprirea conducătorului auto.
Când a văzut echipajele de poliție, tânărul a schimbat direcția de deplasare, îndreptându-se către Predeal, apoi spre județul Prahova, echipajele de poliție, având în funcțiune semnalele luminoase și acustice ale autospecialelor urmărind în continuare autoturismul.
Șoferul a reușit să treacă de două filtre ale IPJ Prahova, în Bușteni și Sinaia, fiind oprit de către polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, pe un drum forestier de pe raza Stațiunii Sinaia.
Conducătorul auto a fost identificat ca fiind un tânăr, în vârstă de 26 ani din Biertan. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind 0,66 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere emis de autoritățile române. De asemenea, polițiștii au stabilit faptul că autoturismul în cauză ar fi furat de pe raza stațiunii Predeal. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal de către polițiștii din Sinaia.