Marți, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Gheorghe Dima de către o sibiancă în vârstă de 57 de ani. Surprizele au început să apară când polițiștii au efectuat unele verificări.
Astfel, polițiștii au constatat că femeia are permisul suspendat, iar testarea sa alcoolscopică a rezultat într-o concentrație de 0,36 miligrame/litrru alcool pur în aerul expirat. Polițiștii sibieni au deschis un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având acest drept suspendat.
De asemenea, polițiștii rutieri au luat față de femeie măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Tot marți, de această dată în Cristian, polițiștii rutieri au descoperitun tânăr în vârstă de 19 ani, din localitatea Slimnic, în timp ce conducea un autoturism deși nu are permis. Pe numele șoferului s-a deschis dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.