O sibiancă a rămas fără 20.000 de lei, bani virați unui bărbat care i-a promis că va cumpăra croptomonede pentru a fi investite în diferite proiecte. Femeia și-a dat seama într-un final că a fost înșelată și a apelat la Poliție pentru a-și recupera paguba.
Astfel, în continuarea cercetărilor efectuate într-o cauză penală care vizează săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, miercuri, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Sibiu au reținut un sibian în vârstă de 35 de ani. Bărbatul este bănuit că, în cursul lunii ianuarie 2018, ar fi indus în eroare o sibiancă, sub pretextul că, în numele femeii, va cumpăra criptomonede Etherum pe care le va investi în diverse proiecte, profitul astfel obținut urmând a fi împărțit între cei doi. Femeia i-a virat sibianului suma de 20.000 de lei, bani pe care acesta i-ar fi folosit în interes personal.
„Astfel, în urma administrării probatoriului în cauză, la data de 21 octombrie, polițiștii l-au reținut pe bărbatul în cauză 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Sibiu”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.