6.3 C
Sibiu
luni, mai 12, 2025

Sibiancă transportată la spital în urma unui accident rutier

Cele mai citite

Neacordarea de prioritate auto a fost cauza unui accident rutier produs vineri în jurul amiezii în municipiul Sibiu. O femeie a fost transportată la spital în urma impactului dintre două autoturisme.

„Accident rutier la intersecția Bulevardului Victoriei cu strada Transilvaniei, două autoturisme fiind implicate. Din primele cercetari efectuate, polițiștii rutieri au stabilit că accidentul s-a produs pe fondul neacordării de prioritate auto. O femeie de 65 de ani, pasager în unul din vehicule, este rănită ușor. Polițiștii Biroului Rutier Sibiu continuă cercetările”, a declarat Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
La locul accidentului rutier a intervenit și un echipaj SMURD. Una dintre persoane rănite a fost transportată la spital pentru investigații medicale.
„ISU Sibiu a intervenit de urgență cu un echipaj de descarcerare și un echipaj de prim-ajutor medical calificat SMURD în municipiul Sibiu, pe Bulevardul Victoriei (zona căminelor studențești) la un accident rutier produs între două autoturisme. La fața locului s-au acordat îngrijiri medicale pentru două persoane implicate iar una dintre persoane, o femeie de aproximativ 65 de ani a fost transportată la UPU Sibiu, conștientă, cu dureri lombare”, a spus Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Săptămână cu vreme deosebit de rece, ploi și vânt în aproape toată țara

ANM anunță că vremea va fi deosebit de rece zilele următoare, cu ploi și vânt în aproape toată țara,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect