Sibianul dat dispărut, sâmbătă, a fost găsit mort în autoturism. Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost descoperit duminică după amiaza.
Sâmbătă, polițiștii sibieni au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că, în 17 martie,, în jurul orei 14.30, fratele său, Prodea Emil, în vârstă de 65 de ani, a plecat din municipiul Sibiu fără a mai putea fi contactat. Bărbatul a părăsit domiciliul sorei sale, din Sibiu, la volanul unui autoturism marca Volkswagen Golf. Duminică după amiaza, bărbatul a fost descoperit decedat în autoturism.
„La data de 20 martie, în jurul orei 15, ca urmare a acțiunilor de verificare desfășurate de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sibiu, trupul neînsuflețit al bărbatului a fost găsit în autoturism, în extravilanul municipiului Sibiu, în zona Dealul Gușteriței.
La examinarea externă a persoanei decedate, efectuată de către medicul legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Sibiu, nu s-au constatat urme de violență. Trupul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Sibiu în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Sibiu, urmând a fi stabilite toate circumstanțele în care a survenit decesul bărbatului”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.