30.7 C
Sibiu
duminică, iulie 7, 2024

14 persoane, amendate pentru nepurtarea măștii de protecție

Publicitate

Cele mai citite

14 persoane au fost amendate, în ultimele 24 de ore, în Sibiu, pentru nepurtarea măștii. Amenzile se ridică la suma de 1500 de lei, anunță Prefectura Sibiu.

În cursul zilei de duminică, 16 august, 219 polițiști, jandarmi și polițiști locali au fost angrenați în acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse pe perioada stării de alertă. „Cu această ocazie, au fost verificate 685 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse; de asemenea, au fost verificate 43 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 23 de mijloace de transport în comun”, transmit reprezentanții Prefecturii Sibiu.

În cadrul acțiunilor, au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale. 14 persoane au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare totală de 1.500 de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, iar o sancțiune contravențională în valoare de 500 de lei a fost aplicată pentru fapte de natură economică, în contextul Covid-19.

În urma verificărilor efectuate de DSVSA, în cadrul unei societăți comerciale, nu au fost constatate încălcări ale legislației sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, nefiind aplicate sancțiuni. Acțiunea s-a desfășurat în colaborare cu I.P.J. SIBIU.

Totodată, personalul Sectorului Poliției de Frontieră Aeroport Sibiu a efectuat în perioada 14 – 15.08.2020, activități punctuale la 3 societăți comerciale din zona aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic ( H.G. 476/2020 ). Au fost atenționate verbal 8 persoane cu privire la purtarea corectă a măștii de protecție.

Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Biciclist cu alcoolemie uriașă, rănit într-un accident din cauza neacordării de prioritate

Un biciclist băut a fost rănit, duminică după amiaza, într-un accident rutier produs pe DN 1, la ieșirea din...

Știri pe același subiect