12.4 C
Sibiu
duminică, aprilie 20, 2025

20 de urşi îndepărtaţi de jandarmi din staţiunile de pe Valea Prahovei

Cele mai citite

Un număr de 20 de urşi au fost îndepărtaţi de jandarmii montani din staţiunile de pe Valea Prahovei, toate aceste intervenţii având loc în mai puţin de 48 de ore.
Potrivit informaţiilor furnizate, vineri, AGERPRES, de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Prahova, echipajele au avut, începând de miercuri noapte, opt solicitări pentru îndepărtarea unui număr total de 20 de urşi care au coborât în staţiuni. Ultimele intervenţii au avut loc vineri dimineaţă, când patru animale au fost văzute la Sinaia şi Azuga.
În acest context, autorităţile atrag atenţia că prezenţa animalelor sălbatice reprezintă un pericol pentru cetăţeni şi îi sfătuiesc să nu le hrănească, să nu se apropie prea mult de ele, să se adăpostească în spaţii care le asigură protecţia, să nu le fotografieze, să facă zgomot pentru a le îndepărta, dar şi să îşi păstreze calmul şi să nu fugă. (AGERPRES)

Publicitate
Ultimele știri

FOTO/VIDEO: Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns la Sibiu

Lumina Sfântă pogorâtă astăzi în biserica de pe mormântul Mântuitorului Iisus Hristos a fost adusă în Sâmbăta Mare la...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect