6.3 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

3 persoane amendate cu 7.000 de lei pentru că nu au stat în carantină

Cele mai citite

Polițiștii sibieni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.
Marţi au fost desfășurate acțiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea regulilor impuse referitoare cu precădere la interdicțiile de circulație, portul măștii de protecție sanitară, programul de funcționare a operatorilor economici, precum și utilizarea certificatelor de vaccinare.
95 de polițiști sibieni au fost angrenați în aceste acțiuni, fiind verificate 865 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea şi carantina. De asemenea, au fost verificate 30 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 113 mijloace de transport, din care 14 mijloace de transport în comun. În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale în valoare de 7.000 de lei.
3 persoane au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare totală de 7.000 de lei pentru nerespectarea măsurii carantinei. Este vorba despre o femeie în vârstă de 48 de ani, din Copșa Mică, amendată cu suma de 5.000 de lei, respectiv un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Netuș și un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Bazna, sancționați cu câte 1.000 de lei fiecare. Alte 9 persoane au fost avertizate în scris pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție sanitară.
Marţi, jandarmii sibieni au desfășurat acțiuni de verificare a respectării interdicțiilor impuse în această perioadă. De asemenea, jandarmii montani au desfășurat activități de verificare în stațiunile montane Bâlea și Păltiniș. Pe timpul desfășurării acțiunilor au fost verificate 11 certificate verzi, 22 de persoane și 6 operatori economici.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Sibienii, indeciși între valori europene, tradiționalism și tendințele de radicalizare a societății românești

Sibiul ultimilor 35 de ani s-a repoziționat dinspre comunism, spre valorile Occidentului și globalizarea mondială. A fost o tranziție...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect