Luni seara, timp de trei ore, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au organizat o acțiune-fulger pentru depistarea celor care depășesc viteza legală, în municipiul Sibiu. Locația: bulevardul General Vasile Milea, unde teoretic traficul nu prea permite viteze mari.
Timp de 3 ore, radarul Poliției Rutiere din Sibiu, instalat pe bulevardul Vasile Milea, a arătat că depășirea vitezei legale este un fenomen în oraș, și nu o excepție. În intervalul 21.00 – 24.00 nu mai puțin de 12 persoane au fost oprite de polițiști, pentru că radarul arăta o viteză mai mare decât cea permisă de lege. Poliția spune că a dat amenzi de 12.000 de lei, însă informațiile transmise arată și cât de grav a fost: cea mai mare viteză măsurată de aparatul poliției a fost de 122 km/h, o viteză care poate conduce oricând la un accident grav. Nu mai puțin de 5 persoane, toți tineri, cu vârsta sub 22 de ani, au depășit viteza cu mai mult de 50 km/h, astfel că au rămas fără permis.
„Ceea ce este demn de menționat este faptul că, dintre cele 12 sancțiuni aplicate, în cazul a cinci șoferi s-a impus aplicarea măsurii complementare de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile. Cei care au fost depistați de aparatura radar circulând cu viteze cuprinse între 107 – 122 km/h sunt tineri, cu vârste cuprinse între 19 și 22 de ani, domiciliați în județele Sibiu (doi dintre ei), Vâlcea, Mureș, Galați. Cuantumul amenzilor aplicate celor cinci vitezomani însumează 8.120 de lei.
Poliția Rutieră spune că va continua aceste acțiuni, însă noi sperăm ca ele să devină o activitate curentă, nu una excepțională. Cu siguranță, numărul celor care merg cu viteză este mult mai mare decât își imaginează polițiștii de la Rutieră.