1.3 C
Sibiu
luni, aprilie 7, 2025

SUA: Bill şi Melinda Gates au anunţat că divorţează

Cele mai citite

Miliardarul Bill Gates şi soţia sa, Melinda Gates, au anunţat luni într-o declaraţie comună că au luat decizia de a pune capăt căsniciei lor, informează Reuters şi dpa.

„După multă gândire şi multă muncă în relaţia noastră, am luat decizia de a pune capăt căsătoriei”, au afirmat cei doi filantropi într-o declaraţie postată pe contul de Twitter al lui Bill Gates.

„Nu mai credem că putem creşte împreună ca un cuplu în următoarea fază a vieţii noastre. Cerem spaţiu şi intimitate pentru familia noastră, pe măsură ce începem să navigăm în această nouă viaţă”, conform sursei citate.

Miliardarul Bill Gates, cofondatorul Microsoft, şi soţia sa, Melinda Gates, şi-au anunţat astfel divorţul după 27 de ani de căsătorie. Bill şi Melinda Gates, care au trei copii, au anunţat că vor continua să colaboreze în cadrul fundaţiei lor, Fundaţia Bill şi Melinda Gates, care are drept misiune combaterea sărăciei şi a bolilor în lume.

„În ultimii 27 de ani am crescut trei copii incredibili şi am construit o fundaţie ce funcţionează în întreaga lume pentru a permite tuturor oamenilor să ducă o viaţă sănătoasă şi productivă”, se spune în declaraţie.

„Continuăm să împărtăşim credinţa în această misiune şi vom continua să lucrăm împreună în cadrul fundaţiilor, dar nu mai credem că putem creşte împreună ca un cuplu în următoarea fază a vieţii noastre”. (AGERPRES)

FOTO: deadline.com

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Traian Băsescu vine cu acuzații teribile. „Alegerile s-au anulat din cauza lui Călin Georgescu”

Fostul președinte Traian Băsescu a dinamitat lumea politică și nu numai, luni seara, la postul de televiziune Realitatea Plus.Într-un...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect