Joi, polițiștii din cadrul Poliției Tălmaciu au reținut doi localnici, în vârstă de 23, respectiv 48 de ani, tată și fiu, cercetați pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.
Cei doi bărbați sunt bănuiți că, în cursul zilei de 5 iulie, în jurul orei 21, în timp ce se aflau pe strada Înfrățirii din orașul Tălmaciu, l-ar fi agresat fizic pe un alt bărbat, în vârstă de 26 de ani, din aceeași localitate, pe fondul unui conflict mai vechi. Victima a refuzat consultul unui echipaj medical.
„După administrarea probatoriului în cauză, la data de 7 iulie, polițiștii tălmăceni au luat măsura reținerii celor doi presupuși agresori, urmând ca în cursul zilei de azi să fie prezentați unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Tălmaciu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig”, explică Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.