15.2 C
Sibiu
vineri, aprilie 18, 2025

Tomac: Parteneriatul dintre stat şi Biserică nu trebuie afectat prin măsuri absurde sau interpretat greşit

Cele mai citite

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, subliniază că parteneriatul dintre stat şi Biserică nu trebuie afectat prin „măsuri absurde” sau „interpretat greşit”, mai ales în prezent când este nevoie de solidaritate şi acţiune comună.

„În mod just, atât cetăţenii, cât şi preoţii au reacţionat la anumite măsuri şi decizii disproporţionate ale autorităţilor locale sau centrale. Biserica, la fel ca toate instituţiile din România, s-a conformat şi a făcut eforturi constante pentru a limita răspândirea virusului. Traversăm vremuri de o duritate fără precedent, dar cred că parteneriatul dintre stat şi Biserică nu trebuie afectat prin măsuri absurde sau interpretat greşit. Mai ales acum, când avem nevoie de solidaritate şi acţiune comună. Românii l-au avut alături doar pe Dumnezeu atunci când le-a fost mai greu în războaie, foamete sau comunism”, a scris Tomac, pe Facebook.
În opinia sa, forţele de ordine ar trebui să fie „vigilente” şi să se comporte cu „maximă prudenţă” în perioada următoare.
„De aceea, forţele de ordine ar trebui să fie vigilente şi să se comporte cu maximă prudenţă în perioada următoare. Cetăţenii acestei ţări vor respect şi aplicarea unitară a legii. Imaginile cu oamenii înghesuiţi în aeroport în plină stare de urgenţă nu vor fi uitate prea curând, la fel cum nu pot fi uitate scenele cu poliţiştii care intră într-un lăcaş de cult şi împart sancţiuni într-o manieră revoltătoare”, a transmis liderul PMP.
El a adăugat că Biserica trebuie păstrată deschisă şi implicată în procesul de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, iar românii să aibă libertatea de a trece pragul lăcaşurilor de cult oricând doresc respectând măsurile luate pentru limitarea răspândirii noului coronavirus.
„Consider că Biserica trebuie păstrată deschisă şi implicată în procesul de combatere a efectelor pandemiei. Repet, într-un moment în care milioane de români simt mai mult ca oricând că singura speranţă pentru a trece cu bine de această criză este Credinţa. Românii trebuie să aibă libertatea de a trece pragul bisericilor oricând doresc. Fireşte, respectând regulile atât de necesare în limitarea răspândirii bolii. Aşa cum avem dreptul să mergem în fiecare zi să cumpărăm o pâine, tot aşa trebuie să le garantăm românilor dreptul de a intra oricând în Biserică pentru a aprinde o lumânare. (…) Noi vom fi mereu alături de Biserică şi vom apăra toate cultele din România. O ţară fără credinţă devine o ţară fără viitor”, a explicat Eugen Tomac. (AGERPRES)

Publicitate
Ultimele știri

Cozonaci cu 21 de E-uri în marile lanțuri de magazine din România. Ce a mai descoperit ANPC

Inspectorii pentru protecția consumatorilor au analizat cozonacii puși în vânzare în marile lanțuri de retail din România și atrag...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect