Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a aplicat amenzi de 9,617 milioane de lei în urma controalelor efectuate între 27 noiembrie și 31 decembrie 2024.
Inspectorii au retras de la comercializare 10 tone de produse alimentare și peste 5,8 milioane de ouă de consum din unități din industria alimentară.
Înspectorii ANSVSA au verificat peste 7.000 de unităţi autorizate sanitar veterinar şi 830 de mijloace auto, în locuri precum supermarketuri, pieţe, abatoare, unităţi de alimentaţie publică, pensiuni şi unităţi de procesare a alimentelor. Inspectorii au urmărit în mod special prevenirea riscurilor de toxiinfecţii alimentare şi combaterea comerţului ilegal cu produse din carne de porc provenite din zone de restricţie pentru Pesta Porcină Africană (PPA), informează vineri Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, scrie TVR.
Rezultatele controalelor au fost semnificative: au fost aplicate amenzi în valoare totală de 9,617 milioane de lei şi au fost retrase de la comercializare 10 tone de produse alimentare şi 5.817.443 de ouă de consum. De asemenea, au fost emise sancţiuni pentru nereguli privind depozitarea, etichetarea, manipularea şi comercializarea produselor alimentare în condiţii necorespunzătoare de igienă.