-3.7 C
Sibiu
marți, aprilie 8, 2025

Topul celor mai sărace țări din UE. Pe ce loc se află România

Cele mai citite

Handelsblatt, o publicație germană, a realizat topul celor mai sărace țări din Uniunea Europeană. Produsul intern brut (PIB) constituie un indicator al bogăţiei unei ţări, iar în cadrul UE se pot compara între ele standardele puterii de cumpărare şi se poate stabili o ierarhie.

Pentru a putea compara PIB-ul acestor ţări, UE apelează la o valută fictivă unitară. Prin urmare, valoarea PIB-ului per persoană nu se socoteşte în euro, ci în standardul puterii de cumpărare (KKS), menit să egaleze diferenţele de nivel ale prețurilor, scrie econmedia.ro.

Valoarea medie a PIB este stabilită în UE la 100 KKS. Dacă PIB-ul unei ţări are un KKS peste 100, această ţară are un PIB cu o valoare peste medie.

Astfel, România se află pe locul 6 în topul celor mai sărace țări din Uniunea Europeană.

LOCUL 10: Spania

Spania face parte din cele 17 state membre UE cu un PIB mai mic faţă de nivelul mediu. Cu un PIB de 84 KKS, țara cu o suprafață de 505.944 km.p. ocupă locul 10 între ţările cele mai sărace ale UE.

LOCUL 9: Polonia– Ţara deţine un PIB de 77 KKS şi se află cu 23 de puncte sub media UE.

LOCUL 8: Ungaria– Cu un PIB de 76 KKS de persoană, Ungaria se situează imediat după Polonia, ocupând astfel locul al optulea între cele mai sărace ţări din UE. Potrivit datelor UE, Ungaria deţine ca sectoare importante de export – industria vehiculelor şi construcţia de maşini. Cel mai important partener de export al ţării este Germania. La rândul ei, şi Ungaria face parte din copiii cu probleme ai UE din cauza situaţiei sale privind statul de drept.

LOCUL 7: Portugalia– În prezent, Portugalia are un PIB cu 26 KKS sub media UE. Din cauza crizei energetice UE doreşte ca toate statele membre să reducă cu 15% consumul de gaz metan. Lisabona s-a opus, iar secretarul mediului şi energiei, Joao Galamba, a declarat propunerea ca fiind disproporţionată şi de nesuportat, nepotrivită pentru Portugalia.

LOCUL 6: România

În 2021 România a avut un PIB de 73 KKS, fiind astfel pe poziţia a 6-a în rândul ţărilor UE cele mai sărace. Pentru a facilita crearea a noi rute pentru exportul de cereale din Ucraina, UE vrea să creeze rute alternative. De câteva săptămâni o cantitate tot mai mare de cereale ajunge în Polonia şi România, iar de aici poate fi transportată prin portul Constanţa sau Marea Neagră spre Europa occidentală.

Reluarea exportului ucrainean de cereale este importantă pentru stabilizarea preţurilor de alimente de pe piaţa mondială. Însă chiar dacă Rusia nu pune piedici vapoarelor, scoaterea în afara ţării a cantităţilor necesare constituie o provocare.

LOCUL 5: Letonia– Inflaţia provocată de pandemie şi de războiul din Ucraina a avut repercusiuni grave asupra zonei euro, ducând la o nouă valoare record (potrivit Eurostat, în Letonia 21 procente în iulie).

LOCUL 4: Croaţia– Având un PIB de 70 KKS. Croaţia este imediat după Letonia. Recent ţara a îndeplinit criteriile necesare pentru a introduce în 2023 moneda europeană şi va fi cea de-a 20-a componentă a zonei euro.

LOCUL 3: Slovacia – are un PIB în valoare de 68 KKS şi la 5 ani după aderarea sa, în 2009, a introdus moneda euro. O reţea puternică de furnizori de automobile şi cadre bine pregătite au convins în cele din urmă firma Volvo să facă planuri pentru o nouă fabrică în zona estică a ţării, a cărei construcţie ar urma să demareze în 2023. Astfel constructorul de automobile investeşte miliarde în Slovacia şi creează de asemenea 7.000 noi locuri de muncă.

LOCUL 2: Grecia – În 2021 PIB-ul din Grecia era de 65 KKS. Pentru acest an Comisia Europeană prevede o cotă a datoriei de 186% din PIB, aceasta fiind cea mai mare valoare din zona euro faţă de 2009, când era de 127%. Trei pătrimi din datoriile de stat se află la creditori instituționali, cum ar fi ESM, şi achitarea lor merge până în 2070, dar cu dobânzi mici.

LOCUL 1: Bulgaria – cea mai săracă ţară din UE cu un PIB de 55 KKS. Bulgaria este membră UE din 2007. Din 2020 ţara a blocat din raţiuni istorico-politice negocierile cu ţările candidate Albania şi Macedonia de Nord. În iunie 2022, legislativul bulgar a votat cu o largă majoritate anularea veto-ului împotriva Macedoniei de Nord.

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Traian Băsescu vine cu acuzații teribile. „Alegerile nu s-au anulat din cauza lui Călin Georgescu. S-au anulat pentru că Ciolacu nu a...

Fostul președinte Traian Băsescu a dinamitat lumea politică și nu numai, luni seara, la postul de televiziune Realitatea Plus.Într-un...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect