Trei autoturisme au fost implicate, marți seara, într-un accident rutier pe strada Baznei din municipiul Mediaș.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit că un șofer în vârstă de 37 de ani, localnic, în timp ce conducea mașina pe banda 1, a lovit bordura, a pierdut controlul asupra mașinii și a intrat in coliziune cu un autoturism condus pe banda a doua în același sens de mers, de către o femeie de 35 de ani, din Mediaș. Din impactul cu acest autoturism, același șofer a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani, localnic.
Toti conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatul indicat în cazul bărbatului de 37 de ani a fost de 0,89 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. În cazul celorlalți doi, rezultatul a fost negativ.
Două persoane au fost rănite în urma accidentului, respectiv conducătoarea auto în vârstă de 35 de ani și o pasageră în vârstă de 19 ani, din mașina condusă de bărbatul de 24 de ani. Două echipaje de la SMURD și Ambulanța Mediaș au intervenit pentru acordarea de îngrijiri medicale celor două persoane rănite.
Echipajul a acordat îngrijiri medicale tinerei de 19 de ani care a fost transportată la spital, conștientă, cu un traumatism cranio-facial. Conducătoarea auto de 35 de ani s-a ales cu o contuzie toracică. Ambele victime au fost transportate la Compartimentul Primire Urgențe al Spitalului Municipal Mediaș pentru investigații medicale.