19.1 C
Sibiu
vineri, aprilie 18, 2025

Trump, în prima sa apariţie la un eveniment public după ce s-a îmbolnăvit de COVID-19: ”Mă simt grozav”

Cele mai citite

Preşedintele Donald Trump şi-a făcut sâmbătă prima apariţie la un eveniment public de la revenirea la Casa Albă în urma celor trei zile de internare în spital după ce s-a îmbolnăvit de COVID-19, încă nefiind clar dacă el mai este contagios, relatează Reuters, AFP şi DPA.

Trump a vorbit din balconul Casei Albe la un eveniment denumit ”un protest paşnic pentru lege şi ordine”, la care au fost prezenţi sute de simpatizanţi ai săi. ”Mă simt grozav!”, s-a adresat el mulţimii, care striga: ”Încă patru ani”.
Vorbind fără să poarte mască, Trump a susţinut că noul coronavirus ”va dispărea”. ”Vreau să ştiţi că naţiunea noastră va învinge acest teribil virus chinezesc (…) Producem terapii şi medicamente puternice, vindecăm bolnavii, ne vom reveni şi vaccinul va veni foarte, foarte repede, într-un timp record”, a promis el.
”Ştiinţa şi medicina vor eradica virusul chinezesc odată pentru totdeauna, vom scăpa de el în lumea întreagă. Vedeţi mari focare în Europa, în Canada (…), dar va dispărea, este pe cale să dispară şi vaccinurile vor ajuta”, crede Trump. (AGERPRES)

Publicitate
Ultimele știri

Din cauza prețului uriaș, cozonacul se vinde la…felie. Unul întreg ajunge și la 200 de lei

Cozonacul a ajuns la prețuri exorbitante înainte de Sărbătorile Pascale, iar unii români au ajuns să îl cumpere la...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect