7.4 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Am întrebat turiștii cum li se par prețurile din Sibiu

Cele mai citite

Luna august este despre concedii, căldură și excursii. Din toate colțurile țării, românii vin la Sibiu pentru a vedea cu ochii lor frumusețea orașului vechi, iar pentru a afla cât de afectat le este buzunarul pentru o astfel de experiență, i-am întrebat cum li se par prețurile la noi.

Potrivit unei analize recente, județul nostru este printre cele mai instagramabile destinații din România, astfel că, pe străduțele înguste ale centrului ne vom întâlni, categoric, cu turiști atât din afară dar și din alte părți ale țării.

”Vânarea” turiștilor a început vineri dimineață, pentru a ne asigura că toți sibienii sunt la lucru și puțini vor fi cei care în concediu aleg să-și viziteze orașul natal. Astfel, într-un timp relativ scurt am putut să vorbesc cu oameni din București, Cluj, Oradea, Brașov, Alba și Bacău.

Părerile au fost împărțite: cei din Cluj și București au spus că prețurile sunt așa cum ar trebui să fie în plin sezon estival. Un cuplu din Cluj ne-a mărturisit că mâncarea la restaurant este destul de ieftină și că sunt surprinși că încă nu s-au scumpit și aici.

„Sincer, noi chiar acum venim din București și am rămas surprinsă de prețuri. Mi se par mici. Aici găsești o pizza la 36 de lei”, spune Miruna.

Totuși, au existat și voci nemulțumite de prețurile „enorme” din centrul țării.

„Da, doamnă, sunt foarte foarte mari. 10 lei o cupă de înghețată? Păi ce-i asta? Am fost în Alba și am mâncat înghețată la 6 lei, chiar în centru! Mult! Păi avem mulți copii și trebuie să luam la fiecare”, afirmă un tată.

„Sunt cam mari. Mai ales în centru…dar se înțelege, e Sibiu. Am văzut prețuri și mai mari”, spune o doamnă din Oradea.

Dar ce spun și câțiva sibieni?

„Prețurile din Sibiu, comparativ cu celelalte orașe, mi se par chiar ok, mai ales ținând cont că suntem în plin sezon. Chiar am fost recent și în orașe mai mari și sunt chiar ok din punctul meu de vedere”, ne spune Anda, o tânără sibiancă.

„Au crescut prețurile într-adevăr. Nu le avem noi cu ieșitul în oraș, mai mult stăm acasă. Scumpirea o simțim la cumpărături, nu mai luăm atâtea alimente cu aceiași bani cum luam acum doi, trei ani”, spune un cuplu de octogenari.

„Ieșim destul de des. Cheltuim cam 200 de lei. Nu mi se pare mult, sincer”, mărturisește Sorin.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Studenții Academiei Forțelor Terestre din Sibiu au strălucit la „Crosul Unirii” din Alba Iulia

La cea de-a 55-a ediție a „Crosului Unirii”, eveniment tradițional organizat de Ziua Națională a României la Alba Iulia,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect