0.2 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

ULTIMA ORĂ/FOTO: 4 persoane rănite într-un accident pe Hula Bradului. Victimele au fost transportate la UPU Sibiu

Cele mai citite

UPDATE: „Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism spre Brașov, într-o curbă la dreapta, la urcarea pe Hula Bradului, o femeie în vârstă de 34 de ani, din județul Bacău, a pierdut controlul direcției de mers, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism, condus spre Sibiu de către un bărbat în vârstă de 46 de ani, din Șelimbăr, turism pe care l-a proiectat apoi într-un microbuz marfă, condus tot spre Sibiu de către o femeie în vârstă de 48 de ani, din județul Alba.

În urma coliziunii a rezultat vătămarea a patru persoane, șoferii autoturismelor și doi pasageri, câte unul din fiecare turism, care au fost transportați la spital conștienți”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

4 persoane au fost transportate la spital în urma accidentului.

O femeie în vârstă de aproximativ 65 de ani, care a suferit un traumatism la nivelul membrului inferior este transportată de un echipaj SMURD la UPU Sibiu, conștientă.

Alte trei persoane au fost transportate la spital de către echipajele SAJ.

Echipajele SAJ au transportat la UPU SIBIU trei victime.

Este vorba despre 3 bărbați de 34, 35 și 45 de ani cu traumatisme la picioare, mâini, de coloană lombară și traumatism abdominal.

ȘTIRE INIȚIALĂ: Traficul rutier pe Drumul Național 1 este blocat total, duminică după amiaza, din cauza producerii unui accident rutier.

„ISU Sibiu intervine pe DN 1 între localitățile Veștem și Bradu la un accident rutier.

La fața locului sunt mobilizate un echipaj SMURD cu medic, o autospecială de stingere și trei autospeciale ale Serviciului Județean de Ambulanță.

Din primele informații în accident sunt implicate două mașini și patru persoane”, spune Raluca Marcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

„SAJ Sibiu a intervenit cu trei ambulanțe între Veștem și Bradu, la un accident rutier produs între două autoturisme.

Echipajele SAJ și ISU acordă asistență medicală unui număr de patru persoane implicate în accident”, a precizat Vasile Scridon, purtătorul de cuvânt al Ambulanței Sibiu.

SURSĂ FOTO: INFO TRAFIC jud. SIBIU, Ambulanța Sibiu

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect