Polițiștii din Cisnădie au emis un ordin de protecție în cazul unui bărbat care și-a bătut și amenințat concubina, după care a luat copilul și a plecat de acasă.
Marți noaptea, prin apel 112, o femeie din Cisnădie a sesizat faptul că a fost agresată fizic și amenințată de către concubinul său, care după comiterea acestor fapte a plecat de acasă împreună cu fiul lor minor.
Un echipaj de poliție a început imediat cercetările, iar bărbatul și copilul au fost descoperiți pe stradă. Minorul a fost încredințat mamei iar împotriva bărbatului, în vârstă de 30 de ani, a fost emis ordin de protecție provizoriu.
„Polițiștii din Cisnădie monitorizează starea conflictuală în vederea prevenirii unor evenimente negative, fiind deschis și un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie”, au explicat reprezentanțoo poliției sibiene.
FOTO: Arhivă