Un şofer în vârstă de 72 de ani, aflat sub influenţa alcoolului, a lovit cu maşina, miercuri seară, un autoturism staţionat şi un refugiu STB, informează Brigada Rutieră.
Potrivit unor filmări care au apărut în spaţiul public, conducătorul auto care a provocat incidentul este actorul George Mihăiţă.
„În jurul orei 21,20, conducătorul unui autovehicul în vârstă de 72 de ani care se deplasa pe Bd. Basarabia, când a ajuns în dreptul imobilului cu nr. 86 a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat in coliziune cu un autovehicul staţionat, lovind totodată şi refugiul STB”, informează Brigada Rutieră.
Conform aceleiaşi surse, în urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat. El a fost condus la Institutul Naţional de Medicină Legală, pentru recoltarea de probe biologice.
„În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice”, precizează Brigada Rutieră. (AGERPRES)