15.2 C
Sibiu
duminică, septembrie 28, 2025

Un minor a furat un autoturism și a plecat la plimbare. A fost reținut de polițiști după câteva ore

Cele mai citite

A furat cheile unei mașini, apoi a furat și autoturismul și a plecat la plimbare. Așa a procedat un tânăr de 17 ani, care locuia în aceeași casă cu proprietarul autoturismului.
Marți dimineața, un bărbat din Șura Mică a reclamat faptul că, în cursul nopții de 20 spre 21 septembrie, i-a fost furat autoturismul din fața imobilului în care locuiește, folosindu-se de cheia mașinii, furată din casă.
Polițiștii de la Investigații criminale Sibiu au început cercetările, iar în scurt timp, au reușit depistarea autoturismului pe strada Fântânele din municipiul Sibiu. De asemenea, tot în cursul zilei de ieri, în urma cercetărilor efectuate, presupusul autor al faptei a fost identificat, fiind vorba de tânărul de 17 ani, care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
“Din primele investigații ale polițiștilor a reieșit faptul că, în cursul nopții de 20 spre 21 septembrie, în jurul orei 1, sibianul, care domicilia fără forme legale în imobilul păgubitului, ar fi intrat fără drept într-una din camerele locuinței din Șura Mică, ar fi sustras cheile autoturismului, după care l-ar fi condus până în municipiul Sibiu, abandonându-l pe strada Fântânele.
Față de tânărul în cauză, polițiștii de investigații criminale au luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință, respectiv conducere fără permis”, a precizat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Pasiunea și entuziasmul pentru subiectele fierbinți

Articol de Sorin CigherCancanul evanghelic este în grafic, funcționează foarte bine. Ne pricepem la toate! Când un subiect este...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect