0.2 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Sibianul Cornea, campion pentru a treia oară în 2023 în ATP Challenger Tour

Cele mai citite

Tenismanul sibian Victor Vlad Cornea a urcat pe locul 112 ATP după ce a câştigat, sâmbătă, turneul Challenger de la Rovereto, potrivit clasamentului ATP dat publicităţii luni dimineaţă. Este în urcare din nou în clasamentul ATP şi se apropie de cea mai bună poziţie a sa ocupată până în prezent, locul 105ATP, pe care a ocupat-o la începutul lunii februarie 2023.

Sibianul a avut de apărat punctele cucerite anul trecut, în această perioadă, ca urmare a evoluţiilor excelente din turneele indoor din Italia, în special cele de la Forli. Din luna noiembrie 2022, sibianul încearcă să intre în TOP 100 ATP, însă din păcate, până acum, nu a găsit forma sportivă şi rezultatele care să-i permită acest lucru. Victor Vlad Cornea a trecut peste ruşinea eşecului din Cupa Davis, din meciul de dublu, unde împreună cu Marius Copil, au fost învinşi de o pereche thailandeză formată din doi jucători clasaţi în jurul poziţiei 700 ATP.

8 titluri în ATP Challenger Tour. În premieră cu Franco Skugor

Sâmbătă, 25 februarie, sibianul Victor Cornea a câştigat al 8-lea titlu ATP Challenger din carieră în proba de dublu şi al 3-lea turneu ATP Challenger din 2023, la challenger-ul de la Rovereto din Italia. S-a impus împreună cu un partener experimentat, croatul Franko Skugor, multiplu câștigător de turnee din circuitul ATP TOUR și fost nr. 17 mondial, aflat acum în căutarea formei de altă dată care să-i permită revenirea în ATP Tour. Victor și Franko au trecut în primul tur de polonezii Kacper Zuk și Karol Drzewiecki cu scorul 46 63 10-8, apoi de cuplul Charles Broom (Marea Britanie) și Zvonimir Babic (Croația) cu 63 62, în semifinale i-au învins pe germanii Niklas Schell și Hendrik Jebens cu 63 64, iar finala au câştigat-o în faţa cuplului Vladislav Manafov și Oleg Prihodko din Ucraina în setul decisiv 67 62 10-4. Imediat după festivitatea de premiere Victor și-a exprimat încrederea în parteneriatul cu Franko Skugor. “În ultima perioadă am câștigat turnee cu parteneri diferiți, un fapt atipic raportat la exemplele echipelor de dublu care au reușit performanțe în circuitul ATP Tour și mai ales în turneele de Grand Șlam. Parteneriatul pe care tocmai l-am început cu croatul Franko Skugor este bazat pe împărtăşirea aceloraşi principii de joc şi de viaţă. Acest prim turneu jucat împreună a confirmat faptul că există compatibilitate și că ne completăm foarte bine pe terenul de tenis în timpul momentelor dificile, atât de importante în meciurile de dublu la acest nivel de top. Am decis să jucăm împreună mai multe turnee și să consolidăm astfel un parteneriat gândit pe termen lung, special pentru viitoare participări de succes la turneele de Grand Șlam. Franko are o experiența impresionantă la nivelul turneelor de Grand Șlam, 18 participări, două semifinale la Wimbledon (2017 și 2018), sfert de finală la Roland Garros în 2021 şi titlul la turneul ATP 1000 de la Monte Carlo, iar faptul că a acceptat un astfel de parteneriat mă onorează și mă motivează în același timp. Săptămâna viitoare jucăm împreună un turneu ATP Challenger 125 în Franța, iar o victorie m-ar aduce în premieră în Top 100 mondial. Însă cel mai important aspect este faptul că în următoarele 4 luni nu mai am de apărat puncte în clasamentul ATP și odată cu asta am o mare oportunitate de calificare la turneele de Grand Șlam rămase de jucat în acest an: Roland Garros, Wimbledon și US Open. Pornim astfel cu mare încredere în această campanie chiar cu gândul la depășirea limitelor atinse de partenerul meu Franko Skugor, respectiv să jucăm finala unui turneu de Grand Slam”, a spus Victor Cornea. Trebuie spus că Victor Vlad Cornea este unul dintre protagoniştii circuitului de dublu din ATP Challenger Tour, însă din păcate, până acum nu a câştigat niciun meci de dublu în ATP Tour şi nici în partidele de Cupa Davis Jucate pentru România. Aceasta în condiţiile în care toţi iubitorii de tenis din Sibiu aşteaptă să facă pasul cel mare şi anume calificarea pe tabloul de dublu la turneele de Grand Slam şi mai ales că Olimpiada de la Paris 2024 bate la uşă. Olimpiada este un alt obiectiv major pentru sibian.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect