15.2 C
Sibiu
vineri, iulie 5, 2024

Bushcraftul. Cum să supraviețuiești în secolul XXI, cu metode de început de omenire

Publicitate

Cele mai citite

Scoate mâncare și din piatră

Dacă în zilele noastre majoritatea oamenilor tânjesc după lux, opulență și simplificarea muncii,  unii oameni nu doresc altceva decât liniște și pace, pe care doar natura o poate oferi. Costin Tiberiu, de loc din Cluj, dar cu rădăcini în Mediaș, încearcă să supraviețuiască în natură cu minimul necesar, pasiunea sa fiind bushcraftul.

Ca meserie e bucătar, de 20 de ani, în prezent fiind angajat la bucătăria spitalului din Mediaș. Acesta încearcă să combine plăcerea ieșitului în natură cu activități care îl întorc la stilul de viață simplu al oamenilor de altădată: ”Eu de mic copil am mers împreună cu tatăl meu la diverse ieșiri  pe munte, la schi, la drumeții… Cred că de acolo am acestă pasiune pentru natură. Prin 2010 ne-am adunat niște băieți și am făcut un grup de airsoft; mergem și în Sibiu, jucăm la Veștem, la Sadu, Șura Mare și alte localități. Airsoftul se joacă peste tot, în zone împădurite, dar și prin zone urbane, în diferite clădiri desafectate. Se fac evenimente anuale; la început de an se face o listă cu locațiile propuse. Se pot aduna până la o mie de persoane la o astfel de ieșire. Chiar și trei zile poți să stai în pădure și să te descurci cu ce ai. E ca un soi de simulare militară. De aici a derivat și pasiunea pentru bushcraft. La o ieșire la grătar, am zis să nu facem focul cu un chibrit, ci să folosim un amnar, o lupă, un cremene, bară de magneziu. Iubitor de natură fiind și de mâncare făcută în aer liber, am zis să trec la nivelul următor și să încerc să-mi produc propriile mele scule și să încerc să fac diverse preparate folosind metode alternative. Am încercat să fac mâncare pe piatră, în ceaun de fontă, prin diverse tehnici cu care nu ești obișnuit să le faci la bloc. În Mediaș, suntem doi-trei băieți care ieșim  din când în când; în perioada de iarnă e mai greu, cel puțin dacă nu e zăpadă”, povestește Tibi.

De ce ai nevoie pentru o ieșire în natură?

Îmbrăcămintea standard pentru o ieșire în natură diferă de la un anotimp la altul. ”Acum vorbim de vestimentație. Hai să începem de jos în sus. Ai nevoie de ghete sau bocanci care să acopere gleznele, ca nu cumva să faci o entorsă sau ceva de acest gen. Apoi pantalonii. Nu mergi în pantaloni de stofă sau trening, ci îți trebuie o pereche de pantaloni militari, de preferat, să fie comozi și flexibili. O curea, e obligatorie, pentru că o poți folosi la mai multe chestii. Poți face o atelă, spre exemplu, în caz că te accidentezi. O bluză termică, o geacă mai groasă, impermeabilă, în funcție de sezon. De preferabil să ai capul acoperit indiferent de anotimp: vara o șapcă, o pălărie, iarna o căciulă, pentru că prin cap pierzi 40% din căldura corporală. Mănușile trebuie să fie nelipsite iarna, dar și vara. La partea de rucsac, multă lume face greșeala să-și ia niște rucsace mari, grele, umplându-le cu multe scule, care de cele mai multe ori nu apucă să le foloească. Cum ar fi trei cuțite,  toporiști,  fierăstraie, trei de fiecare! Ei bine, exagerez acum, dar vreau să remarc faptul că oamenii își iau mai mult decât au nevoie. Când ajungi pe teren, în loc să faci opt-nouă kilometri, cât ți-ai propus, ești epuizat în patru. Nu tot timpul vei avea nevoie de tot. Acum depinde și de  cât de lungă e perioada de campare; cu cât durează mai mult, cu atât ai nevoie de mai mult echipament. La partea de scule ai nevoie de un cuțit cu lama groasă, cu teacă, o secure și un fierăstrău pliabil. Mai ai nevoie de un sac de dormit, o saltea pe care o pui sub sacul de dormit, o trusă de prim ajutor, un spray de urs… Cam acesta e echipmentul standard. Iar legat de pericole, mai nou, a început să-și facă apariția ursul în apropierea Mediașului”, relatează Tibi.

Ce este bushcraftul?

Omul nostru e de părere că oamenii înțeleg greșit pasiunea lui. ”Termenul de bushcraft oamenii îl asociază cu grătarele, dar nu e tocmai așa. Bushcraftul este totalitatea evenimentelor care se întâmplă în natură, de la făcutul focului, prin diferite metode alternative, la improvizarea unui adăpost. Plus căutarea unei surse de apă, sau filtrarea lichidului vital, găsirea hranei, confecționarea unor instrumente și multe altele.  Legat de aprinderea focului, care este un proces foarte important, eu am o cutiuță mai mică unde am diferite obiecte utile pentru acest scop. Am  o lupă mică, de mărimea unei monede (când e soare afară pot aprinde focul cu ea), un amnar, plus chibrituri și brichetă, pentru orice eventualitate. Și e foarte important  să cunoști lemnul. De multe ori mergeam în Râul Sadului, unde este pădure de conifere. În zona aceea caut lemn de brad gras care este îmbibat în rășină, iar praful din lemnul acela se aprinde foarte repede. De multe ori ne confecționăm căni din lemn, linguri. Facem orientere în teren, descoprim zone noi, în care nu am ami fost. Facem chestii de supraviețuire minimă. Per total, ne testăm skillurile”, spune Tiberiu.

Bushcraftul nu e pentru singuratici

Dacă la început echipamentul actual al zilelor noastre îi făcea cu ochiul, acum preferă lucrul făcut de mâna lui. ”Împreună cu niște prieteni, am început să  ne facem  echipament din piele, cum ar fi borsete, centuri pentru scule, mânere pentru cuțite și altele. Dacă vreau să fac o ieșire rapidă, îmi iau hainele, un cuțit și minimum de mâncare. În pădurile noastre apă găsești, mâncare nu prea. Ca mâncare îmi iau niște batoane proteice, conserve, carne, depinde, cum am mai spus, de durată. Nu există mâncare specială de bushcrafteri. Dacă faci un traseu, îți ajung două sandvișuri. Într-o perioadă ne-am dus fără grătare, și carnea am făcut-o în folie de aluminiu sau pe băț”, mai spune Tibi.

Bushcraftul înseamnă, în primul rând, socializare, e de părere Tibi: ”Poți merge și singur la o ieșire în natură, dar, după mine, nu are farmec. Plus că în caz că pățești ceva, îți poate sări cineva în ajutor. Recomandarea mea pentru cei care ar dori să se apuce de acestă pasiune este să se documenteze mult despre zona unde vrea să meargă și de ce are nevoie. Și încă ceva: să nu plece singur”.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții în Sibiu în zona fostului Depou CFR, la două clădiri

Pompierii sibieni au intervenit, joi seara, în municipiul Sibiu în zona fostului depou CFR, pentru stingerea unui incendiu izbucnit...

Știri pe același subiect