11.3 C
Sibiu
duminică, noiembrie 9, 2025

EDITORIAL. Declarațiile politice ca sport de performanță

Cele mai citite

Teoretic, Sibiul e un oraș care a investit considerabil în sport și infrastructura sportivă în ultimii ani. Potrivit municipalității, sportul de performanță și cel de mișcare pentru sănătate sunt priorități strategice, atât în proiectele privind construirea de noi baze sau modernizarea celor existente, cât și ca suport financiar în susținerea diferitelor activități sau evenimente specifice. Avem un stadion nou, cu 13.000 de locuri, omologat UEFA IV și o clădire aferentă, cu utilități gestionate și monitorizate smart.

Acestuia, i se adaugă baza sportivă Obor, unde se poate practica fotbal, baschet, tenis sau volei. Mai avem Lacul Binder, unde câteva luni pe an se pot practica sporturi nautice. Parcul Belvedere oferă și el opțiuni de agrement și activități sportive. Cât despre Gușterland, rămâne cum am stabilit. Adică așteptăm cu celeritate și mult interes inaugurarea promisă de atâta vreme. Mai ales, s-a investit în ultimii ani în construirea sau modernizarea sălilor și terenurilor de sport ale școlilor sibiene. S-au construit sălile de la școala I. L. Caragiale și regele Ferdinand, iar alte 8 săli au fost modernizate. În cazul sălilor de sport din școli, preciza municipalitatea, acestea pot fi utilizate de cluburile sportive de juniori gratuit sau la tarife modice.

Potrivit unui studiu World Vision România, realizat anul trecut, 81% dintre copiii din România nu participă la activități sportive în afara orelor de educație fizică și sport, iar 41% dintre părinții respondenți declară că nu pot susține financiar copiii în activități sportive organizate  / profesioniste. Potrivit aceluiaș sondaj, lipsa resurselor financiare e cea care îi împiedică pe cei 81% dintre copii să nu participe la activități sportive în afara orelor de educație fizică și sport de la școală.

Publicitate

Teoretic, cum spuneam, la capitolul oportunități de a accesa activități sportive în Sibiu avem multiple opțiuni. Problema e însă alta. În afara sportului organizat, în baze închiriate sau în cadrul unor cluburi sportive, unde fac cei mici mișcare ocazională în Sibiu? Ei nu mai au, ca pe vremea părinților lor, terenuri virane în preajma blocurilor unde să apuce și ei să „bată mingea” o oră, în intervalul dintre școală și teme. Nici măcar nu mai pot folosi terenurile de fotbal ale școlilor din preajmă. Tot mai mulți părinți aduc în discuție lipsa acută a unor astfel de locuri în care copiii să poată, pur și simplu, să iasă cu „gașca” vreme de un ceas-două măcar, să pună de o miuță sau de  un meci de fotbal. Strategiile mult trâmbițate au componenta centrală, care cauționează imperativ actul sportiv, buzunarul părinților.

Avem o mulțime de terenuri de sport ale școlilor. Toate închise în afara orelor de curs. Cu excepția intervalelor orare când sunt… închiriate. Există o lege, nr. 8/2023, permite accesul gratuit al elevilor în spațiile și terenurile de sport exterioare ale școlilor, inclusiv după orele de program, în zilele libere și în vacanțe. Această lege obligă școlile să stabilească regulamente și orare de acces, pe care să le afișeze public. Legea se aplică în special terenurilor exterioare aflate în domeniul public al comunelor, orașelor și municipiilor, administrate de unitățile de învățământ.

Sunt însă și hotărâri ale administrației locale care permit accesul „gratuit” al copiilor, însă și varianta ca școala să închirieze aceste terenuri. Cunoașteți situații în care aceste terenuri să fie accesibile gratuit copiilor? Sau altfel spus: ați avut vreodată curiozitatea să sunați la una din școli, fără să fiți fiu/fiică, mamă/tată cu „nume” sau poziție socială în zonă, descendent de nabab local sau ascendent de vector politic (să dau câteva exemple doar) și să vi se permită accesul gratuit la aceste terenuri de sport?

Sibiul găzduiește cel mai mare Maraton Internațional din țară. Deține la catastif grămăjoară de declarații despre cât e de beton în a se îngriji de sănătatea prin sport a copiilor. Noi, totuși, unde ne ducem copiii când nu ne permitem luxul de a îi înscrie la un club de profil sau vrem să îi lăsam o oră-două să bată mingea, fără să pierdem alte ore în trafic pentru a ajunge la renumitele baze sportive?

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Tânăr de 21 de ani, reținut pentru tâlhărie

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mediaș au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 21 de ani, din...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect