0.2 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Duminica Floriilor. Tradiții și însemnătate. Cum petrec Întâmpinarea Domnului sătenii din Sebeșu de Jos

Cele mai citite

Mai sunt câteva zile până la sărbătoarea Sfintelor Paști. Duminica aceasta, 28 aprilie, creștinii ortodocși sărbătoresc Duminica Floriilor sau „Intrarea Domnului în Ierusalim”. Floriile sunt una dintre cele 12 sărbători împărăteşti din cursul anului bisericesc. Prima atestare a acesteia datează din secolul al IV-lea, întâia celebrare având loc la Ierusalim. Această duminică îi pregăteşte pe credincioşi pentru bucuria pe care o aduce biruinţa lui Hristos asupra morţii din duminica următoare, cea a Învierii.

An de an, sărbătoarea Floriilor marchează Intrarea Domnului în Ierusalim pe un asin. Intrând în oraș, Mântuitorul, este întâmpinat cu flori, cu ramuri de măslin şi de finic, de mii de oameni, care strigă: „Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine în numele Domnului!”. Această sărbătoare este una dintre cele mai importante din calendarul creștin-ortodox, reprezentând singura dată când Mântuitorul a acceptat să fie aclamat ca împărat. În această zi se ţine o Liturghie diferită de cea care se oficiază în celelalte duminici, iar credincioșii merg la biserică și primesc fiecare câte o creangă de salcie sfințită.

Duminica Floriilor în Sebeșu de Jos, comuna Turnu Roșu

Pe hârtie, sărbătoarea Floriilor și tradițiile ce o însoțesc par destul de clare, dar am zis să văd cum stau lucrurile și în realitatea cotidiană. Unde aș putea să merg, să văd dacă oamenii își mai respectă datinile păstrate de la bunici, dacă nu într-o localitate rurală? Am ajuns în Sebeșu de Jos, un sat ce face parte din comuna Turnu Roșu. Aici am dat de doamna Dina Stoica, în vârstă de 82 de ani, ce mi-a povestit câte ceva despre tradițiile ce or să se înfăptuiască în zilele următoare: „În ajunul Floriilor, merg copii, până în clasa a VIII-a, să taie salcie din capul satului. Cei mai mari îi organizează pe cei mai mici. După ce așază crenguțele în buchete, vin cântând către biserică. Acum câțiva ani i-am văzut citind de pe caiete această cântare, care are 40 de strofe. Dar tinerii au alte preocupări acum, nu mai au răbdare să învețe. Așa că, m-am dus la ei și le-am zis «Măi, copii, decât să citiți de pe caiet, mai bine învățați doar trei strofe și le cântați pe ele». În anul ce a urmat, i-am văzut fără caiete. De bucurie, le-am dat niște dulciuri. De atunci majoritatea sătenilor îi întâmpină cu bunătăți”.

Am rugat-o pe bunica Dina să-mi cânte câteva strofe din cântarea respectivă: „Veniți cu toți de împreună / Să împletim și noi cunună / Din odrasle înverzite / Și de stâlpări înflorite. / Ooo, fraților! // Pe Hristos  să-ntâmpinăm și Lui să ne închinăm / Și ale noastre veșminte / Să le așternem înainte. / Ooo, fraților! //  Tot omul să I se  închine, / Că în Ierusalim vine, / Pe asin încălecand, / Cu dreapta blagoslovind. // Ooo, fraților!…”.
A doua zi, preotul sfințește aceste crenguțe de salcie, iar enoriașii trec prin fața altarului și primesc fiecare câteva fire din ele. „După ce omul primește câte o crenguță de salcie, ea va pusă la icoane, la morminte sau dată de mâncare animalelor”, ne mărturisește doamna Dina.

Deci oamenii încă mai respectă aceste datini. Anul acesta, din spusele mătușii Dina, copiii abia așteaptă să meargă să aducă crenguțele de salcie pentru enoriași, știind că vor fi răsplătiți cu bunătăți.

Dezlegare la pește, de Florii

De Florii se mănâncă peşte, aceasta fiind a doua dezlegare din postul Paştelui, după cea din ziua Bunei Vestiri. Biserica ortodoxă dă dezlegare la pește pentru că se spune că în această zi Iisus ar fi cerut să mănânce pește. În popor se spune că peștele consumat în această zi are puteri tămăduitoare și cine mănâncă, se va lecui de orice boală.

Cei sărbătoriți de Florii

Conform ultimilor statistici, aproximativ 1,8 miliane de români își serbează ziua de Florii. Aceste nume sunt, la bărbați: Bujor, Crin, Crinu, Florentin, Florian, Floricel, Florică / Florica, Florinel, Ghiocel, Iasmin, Iris, Lilian, Malin / Mălin, Micșunel, Mugur, Mugurel, Mărgărit, Narcis, Trandafir, Viorel, Zambilica / Zambilică.

Iar la femei: Anemona, Angela, Angelica, Brânduşa, Camelia, Crina, Crinela, Crinuţa, Crizantema, Crăiţa, Dalia, Daria, Delia, Floarea, Flora, Florea, Floriana, Florica, Floricela, Floricica, Florina, Florinela, Garofiţa, Gentiana / Genţiana, Gherghina, Hortensia, Iasmina, Iris, Liliana, Lăcrămioara /Lăcrămioara, Malina / Mălina, Margareta, Micşunic, Mărgărit, Narcisa, Ortansa,
Ortensia, Panseluţa, Romaniţa, Rosa, Roza, Steluţa, Trandafira, Veronica, Violeta, Viorela, Zambila, Zambilica.

Începând cu seara de Duminica Floriilor, în toate bisericile din țară se fac slujbe special, numite denii. Aceste slujbe au rolul de a ne aminti tuturor momentele din viața Mântuitorului, de la intrarea în Ierusalim până la Înviere.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect