Miruna Gritu, cea care a salvat cei doi pui de urs, a aflat ce înseamnă să faci bine în România. Ea a fost amendată de Garda de Mediu, din motive cel putin stupide.
Situație absurdă după salvarea celor doi ursuleți din Biertan. Președinta Asociației „Prietenii Berzelor” Cristian a fost amendată cu suma de 10.000 de lei de către Garda de Mediu, motivul invocat fiind acela că ursuleții salvați au fost transportați la Sanctuarul de Urși de la Zărnești fără documente. Cei doi pui de urs au fost găsiți de un localnic din Biertan, iar Asociația „Prietenii Berzelor” s-a ocupat de transportul lor de la Biertan la Zărnești, la Sanctuarul de Urși. Garda de Mediu a aplicat o amendă de 10.000 de lei președintei asociației.
CITEȘTE ȘI:
Iată și poziția pe care Miruna Critu și Asociația „Prietenii Berzelor” ne-au transmis-o:
„Astăzi 02. 04. 2021, Asociația Prietenii Berzelor a fost sancționată contravențional de către Garda de Mediu Sibiu cu amendă în valoare de 10.000 lei pentru implicarea în salvarea celor doi pui de urs de la Biertan, jud. Sibiu.
Faptele s-au petrecut astfel: marți 30.03.2021, am fost sunați de către un reprezentant al Asociației Milioane de Prieteni din Brașov să ajutăm în cazul a doi pui de urs găsiți în apropierea unei cabane din județul Sibiu. Încă dinainte de a pleca spre Biertan am încercat să aflăm exact cum ar trebui să procedăm de la diferite persoane din cadrul instituțiilor de Mediu din Sibiu.
CITEȘTE EXPICAȚIA DATĂ DE MINISTERUL MEDIULUI ȘI GARDA DE MEDIU
Ajunși la puii de urs am constatat că viața lor era pusă în pericol din cauza stării de deshidratare avansată și a diareii severe. Am plecat de urgență spre Cristian cu puii de urs. Pe drumul de întoarcere am contactat telefonic reprezentanți ai diferitelor instituții din Sibiu în încercarea de a găsi o soluție legală pentru situația în care ne aflam. Pentru că starea ursuleților se degrada tot mai tare și pentru că nouă ni se pare normal să luptăm în primul rând pentru viață am hotărât să plecăm de urgență cu ursuleții spre Zărnești pentru a primi cât mai repede ajutor din partea celor specializați. Odată ajunși cu puii de urs la Zărnești aceștia au fost preluați de către reprezentanții asociației Milioane de Prietenii și evaluați medical de către medicul colaborator al acestora. Pe perioada evaluării medicale a ursuleților telefonul a rămas la încărcat în mașină. În momentul plecării de la Zărnești am constat că aveam o listă lungă de apeluri nepreluate de la reprezentanții diferitelor instituții din Sibiu. Le-am comunicat acestora că puii de urs sunt în siguranță în sanctuarul de urși din Zărnești. Ne-au anunțat că urmează să fim invitați la sediul Gărzii de Mediu Sibiu pentru a fi audiați în prezenta reprezentanților IPJ -SAESP. Astăzi ne-am prezentat la audieri. Am fost sancționați contravențional cu o amendă în valoare de 10.000 de lei. Astăzi am simțit din nou că în țara asta viața animalelor nu este pe primul plan, că tot ceea ce contează sunt hârtiile sub care unii își ascund incompetența. Dacă am fi stat ore bune să așteptăm hârtiile pentru relocare astăzi poate vorbeam de doi pui de urs morți. Dar pentru că am acționat pentru salvarea lor și am hotărât să ne deplasăm rapid la cel mai apropiat sanctuar de urși suntem nevoiți să plătim. Tot ceea ce contează însă pentru noi este faptul că cele două ghemotoace sunt acum bine și că se recuperează. Că vor fi bine și vor crește mari într-un loc în care vor fi protejate toată viața lor. Noi vom continua să luptăm pentru fiecare animal rănit și pentru fiecare animal ce va avea nevoie de ajutorul nostru cu aceeași pasiune și încăpățânare cu care o facem de atâția ani. Și cu speranța că într-o zi viața lor va conta cu adevărat, nu numai pentru noi”, spune Miruna Gritu, din cadrul Asociației „Prietenii Berzelor”.
CITEȘTE ȘI: JOS CENTURA DE SIGURANȚĂ!
Vă reamintim faptul că, zilele trecute, un bărbat din Biertan s-a trezit în curte cu doi ursuleți care s-au pierdut de ursoaică. Cele două ursoaice, de doar două luni, erau înfometate și speriate când au fost descoperite de bărbat. Proprietarul casei le-a adăpostit în așteptarea ursoaicei și, pentru că mama puilor nu a mai apărut, a cerut ajutorul specialiștilor. Așa s-a ajuns ca Asociația „Prietenii Berzelor” din Cristian să răspundă apelului la ajutor, astfel că a preluat puii și i-a transportat la Sanctuarul de Urși de la Zărnești.