Cazul Secției ATI din Spitalul Județean Sibiu a dat startul unei masive dezbateri, mai mult sau mai puțin civilizată, în social media sau pe diferite canale. Sunt specialiști care iau apărarea medicilor, politicieni care încearcă să se hrănească din scandalul iscat și de cealaltă parte oamenii simpli, care simt că ceva nu se întâmplă așa cum și-ar dori, în Spitalul Județean Sibiu. Am încercat să aflăm care sunt părerile altor medici despre subiectul „fierbinte” al sedării pacienților COVID-19 și am aflat că lucrurile s-ar putea să fie și altfel decât roz.
Medicul psihiatru Gabriel Diaconu, cunoscut pentru aparițiile sale publice, dar și pentru implicarea în diferite cazuri medicale cu rezonanță publică, a încercat să explice situația din secția ATI a Spitalului Județean Sibiu, lăsând să se înțeleagă că persoana care a făcut denunțul este ori nepregătită, ori rău intenționată.
„Acum, eu nu sunt medic specialist ATI. Sunt un medic specialist psihiatru care este consultant ATI la spitalul unde lucrez, printre alte activități pe care le am. Frecvent colaborez cu colegii mei în ce privește abordarea pacientului agitat, necooperant, sau cu diverse simptome / manifestări psiho-motorii în varii situații care pot să apară într-o secție, la un moment dat.
Articolul din Turnul Sfatului amestecă realități grele medicale cu unele neadevăruri, interpretări tendențioase dar și anumite falsități inacceptabile cât privește practica medicală. Din acest punct de vedere, deci, atâta cât mi-e permis, am să fac diverse comentarii.
În primul rând situația oricărui pacient grav cere o muncă în echipă absolut titanică.
Echipa de ATI cuprinde medic, asistent medical specializat în ATI, infirmiere, dar și personal administrativ, respectiv medici din alte specialități (ca a mea spre exemplu) care sunt chemați să ajute la sănătatea persoanei. Acest grup de oameni, în fiecare zi, efectuează în medie SUTE de manevre asupra bolnavului. Medicația trebuie atent calibrată, regulile sanitare trebuie păstrate cu strictețe, și fiecare pacient în parte necesită un număr de persoane-ore de îngrijire.” (…) „De departe cel mai controversat aspect este cel al contenționării persoanei. Prin lege, contenționarea (restrângerea fizică a mobilității) trebuie făcută cu o tehnologie atraumatică, respectiv benzi / chingi atraumatice. Astfel de mijloace trebuie să existe în necesarul/ inventarul oricărei secții de îngrijiri avansate, astfel încât imobilizarea unui segment al corpului să se facă, atunci când devine obligatorie, cu minimă suferință, și pentru perioade nu mai lungi decât este indicat, și cu re-evaluare la 30 – 45 de minute din partea personalului încât, când posibil, să îi fie eliberat segmentul respectiv pacientului. Un segment imobilizat își modifică postura, și pot să apară complicații ale imobilizării prelungite, de la dureri, inflamația articulației, până la rabdo-mioliză (eliberarea de proteine musculare în sânge) respectiv escare.
Contenția fizică se practică în contiguitate, deci dimpreună, cu grade diverse de sedare, analgezie și relaxare. Dacă la Sibiu n-au avut chingi, e prin viciu managerial, nu prin perversiune medicală.
„Niciodată brutal, niciodată umilitor”
Intervenția la un pacient cu insuficiență respiratorie, unde drept complicație apare frecvent agitația/ confuzia (urmată apoi de apatie) comportă, cred că este evident, oportunitatea medicală a contenționării acolo unde (și insist, DOAR acolo unde) pacientul este la risc să se rănească, ori pe el ori personalul medical. Contenționarea este, și trebuie să rămână, un gest compasional. Niciodată brutal. Niciodată umilitor. Și niciodată înafara unor repere stricte”, spune Gabriel Diaconu.
„Personalul medical de primă linie, de fapt de ultimă redută, a fost extrem de traumatizat de ce se întâmplă în ultimul an. Eu însumi am ajutat, consiliat, uneori tratat colegi care s-au prăbușit psihic după atâtea zile și nopți de luptat pentru pacienți cu pneumonie COVID, unde supraviețuirea în ATI necesită manevre și intervenții, respectiv un număr imens de persoane-ore la fiecare caz.
Voi, oamenii de rând, nu vă dați seama ce presupune asta. Și ce presupune impactul morții pentru medicul care a îngrijit.”, mai explică medicul psihiatru.
Despre medicația descrisă în denunțul asistentului, Diaconu este și mai radical: „Sunt, sincer o spun, baliverne din partea unei persoane care ori are o pregătire medicală rudimentară, și deci NU e de fapt cadru medical (dar a ascultat povești medicale), ori are o pregătire medicală rudimentară pentru că e la început de drum, și o pregătire medie. Orice medic de ATI, dacă îi ceri să-ți spună ce i-a făcut unui bolnav, o să-ți recite lucruri care îți înfășoară mintea.”
El recunoaște însă că pot exista cazuri de medici vinovați de malpraxis, dar susține că atacul generalizat asupra tuturor medicilor de ATI nu este corect. „Au fost astfel de cazuri în România, de la începutul pandemiei de COVID? Fără doar și poate că da”.
Concluzia medicului Diaconu este destul de severă: „Adevăruri înconjurate de minciună vor înceta să fie adevăruri deopotrivă, și toate rămân de fapt minciuni”.
Gabriel Diaconu nu spune însă nimic despre pacienții care au murit și care poate mai aveau o șansă, nu spune nimic despre familiile care au sperat că un spital poate fi o salvare pentru cel bolnav, nu un loc de tortură.
Citiți întreaga postare a medicului psihiatru Gabriel Diaconu AICI:
https://www.facebook.com/gdiaconu1704/posts/10165012537140361
Medicii americani: „Utilizarea echilibrată a sedativelor”
Am încercat să documentăm din presa medicală străină abordarea terapeutică în ATI, în cazul pacienților COVID-19. Nu este un demers ușor, mai ales că vorbim despre o boală despre care medicii nu știau absolut nimic în urmă cu un an. Avalanșa de pacienți din secțiile de terapie intensivă a făcut aproape imposibilă aplicarea corectă a cunoștințelor și deprinderilor din facultatea de medicină și din experiența din ATI. Asta nu înseamnă că trebuie să lipsească empatia față de bolnavi și scopul final: acela de salvare a vieții, nu de suprimare a voinței.
Un articol scris de mai mulți medici de la Universitatea Radboud, din Olanda, explică faptul că unitățile ATI s-au confruntat cu o rată ridicată a delirului în rândul pacienților COVID-19. Autorii susțin însă că acest lucru este cauzat tocmai de utilizarea intensă a sedativelor, care se adaugă restricțiilor severe specifice acestei pandemii, pacienții fiind în imposibilitatea de a intra în contact cu familia.
„O utilizare mai redusă a sedativelor, folosirea sedativelor cu acțiune scurtă, înțelegerea importanței mari a prezenței familiei au contribuit în ultimii ani la scăderea numărului de pacienți cu delir în ATI” a scris dr. Mark van den Boogaard, de la Radboud University Medical Center, din Nijmegen, Olanda.
„Aceste intervenții au fost mai mult sau mai puțin absente la pacienții ATI COVID-19, ceea ce a contribuit la creșterea cazurilor de delir și la efecte negative profunde în privința rezultatelor mentale și cognitive”, mai spune medicul.
Societatea de Terapie Intensivă din SUA (sccm.org) pune la dispoziția medicilor un veritabil ghid al managementului pacienților din ATI, care îi ajută pe medici să înțeleagă mai bine pacienții cu nevoi speciale din aceste secții și să reușească să recupereze cât mai mulți dintre aceștia.
Ghidul susține utilizarea echilibrată a sedativelor, comunicarea permanentă cu pacienții, atunci când este posibil, încercarea de scurtare a perioadei de sedare și, în special, utilizarea sedativelor doar în cazul pacienților intubați.
Medicii americani pun accentul în special pe găsirea unei soluții terapeutice echilibrate pentru fiecare pacient. Sedarea trebuie să fie minimă, nu maximă, iar primii pași trebuie să fie făcuți în tratamentul durerii, cea care este de multe ori factorul care declanșează stările de panică și neputință.
„Managementul durerii, încercările de trezire și respirație spontană, mixul dintre analgezice și sedative, prevenirea și managementul delirului, exerciții de mobilitate, dar și susținerea din partea familiei” sunt cei mai importanți pași pe care medicul de ATI american este învățat să-i parcurgă alături de pacientul COVID-19. Scopul pe care îl urmărește este acela de a scurta sedarea, de a trezi pacientul cât mai curând, pentru a-l ajuta să respire singur, să se miște și să poată intra în contact cu familia.
„Respectul față de comunicarea pacientului”
„Conform celor mai bune evidențe, analgosedarea rămâne în centrul managementului pacienților ATI COVID-19” scrie și dr. Steven B. Greenberg, din departamentul de anestezie al NorthShore University Health System, Chicago. „Alegerea sedativelor și analgezicelor este importantă. Știm că alegerea corectă a acestor două componente poate crește eliberarea din ventilatoare, ieșirea din ATI și întoarcerea la o funcționare normală a creierului și la un status funcțional independent”.
Dincolo de toate acestea, specialiștii vorbesc despre importanța comunicării pentru pacientul intubat. Acesta poate fi ajutat să nu intre în starea de panică și delir din cauza incapacității de comunicare specifice intubării, prin diferite metode de comunicare alternative.
„Facilitarea comunicării pentru acești pacienți poate reduce anxietatea și frustrarea. Acest lucru creează o oportunitate enormă de reducere a expunerii la sedare, care poate duce la mai puține zile de ventilație mecanică, o internare mai scurtă în ATI și în spital, costuri medicale mai reduse”. Documentul pune accentul, în final, pe „respectul față de comunicarea pacientului” și pe „îngrijirea umană”.
Mai multe detalii aici:
https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0964339721000185
https://www.medscape.com/viewarticle/938901
https://www.icudelirium.org/medical-professionals/overview
