2.2 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Cartea, „frumoasa din România adormită”. Suntem pe ultimul loc în Europa la citit. Cum stă Sibiul la producția de carte

Cele mai citite

„Nu trebuie să arzi cărțile ca să distrugi o cultură. Ajunge să-i faci pe oameni să nu le mai citească” (Ray Bradbury, „Fahrenheit 451”).

Locul șase în UE la consumul de bere, locul 27 la consumul de cărți

Conform Eurostat, 93,5% dintre români nu cumpără nici măcar o carte pe an. Altfel spus, numărul românilor care cumpără cel puțin o carte într-un an nu depășește 1,3 milioane. Institutul Național de Statistică a măsurat recent că 11 milioane de oameni spun că nu au citit niciodată o carte în ultimul an. În comparaţie, un neamţ citeşte 16 cărţi pe an, în medie.

Un alt studiu Eurostat arată că românii dedică numai cinci minute pe zi cititului şi că doar 6,2% dintre ei se raportează la lectură ca la o modalitate de a-şi petrece timpul, iar 38,7% dintre persoanele de 15 ani nu înţeleg ceea ce citesc. Prin comparație, această activitate este preferată de finlandezi în proporție de 16,8%, iar estonienii sunt cei care alocă cel mai mult timp pentru citit: 13 minute zilnic.   

De asemenea ţara noastră se clasează printre ultimele ţări la testele PISA. Rezultatele testelor indică o rată a analfabetismului funcţional care ajunge la 49% (la sfârșitul anului 2023) la evaluarea de citire. Acest procent reprezintă elevii care nu pot identifica ideea principală dintr-un text de lungime medie, nu pot găsi informaţii pe baza unor criterii explicite şi nu pot reflecta asupra scopului unui text. Și chiar dacă anaflabetismul funcțional a urcat la 42%, banii alocați de guvern pentru educație nu depășesc 2,1% din PIB.

Număr de cărți citite în statele Uniunii Europene

Pentru lectură, românii alocă cei mai puțini bani din UE, piața de carte fiind estimată la 130 de milioane euro anual față de cea din Germania, de 3,7 miliarde de euro, conform Mediafax. Prin comparație, românii au cheltuit de 80 de ori mai mult pe vacanțe în străinătate: undeva la 6 miliarde de euro, record istoric, conform Ziarului Financiar.

Din punct de vedere al valorii și al numărului de cumpărători, România reprezintă cea mai mică piață de carte din Uniunea Europeană. Într-o recentă analiză, România ocupă ultimul loc între țările europene la achiziția de carte. Din punct de vedere al librăriilor raportate la populație, avem cele mai puține.

Piaţa noastră de carte este cifrată la 60 de milioane de euro. Ungaria, care are jumătate din populaţia României, are o piaţă de carte de 140 de milioane de euro, iar Bulgaria, cu doar 7 milioane de locuitori, are tot o piaţă de carte de 60 de milioane de euro. În vreme ce în Germania vânzările anuale de carte depășesc 9 miliarde de euro, iar în Italia, 2 miliarde de euro.

„România e cea mai mică piață pe cap de locuitori din întreaga Uniune Europeană. Nu se poate ca România să fie pe locul șase în UE, la consumul de bere, în același timp fiind pe locul 27 la consumul de cărți! Nu s-a schimbat nimic de ani de zile, suntem tot ultimii, pentru că, după cum bine știm, nici în strategia Ministerul Educației nu s-a modificat nimic. Nu avem un plan de creștere a alfabetizării populație… În România, în general, se vând cam 20 de milioane de cărți în fiecare an. Este foarte puțin raportat la puterea de cumpărare, care nu este foarte scăzută în România, și la pretențiile noastre de țară cu centre culturale consistente”, a declarat, într-o intervenție în presă, Mihai Mitrică, Directorul Asociației Editorilor din România (AER).

Radu Vancu: „E datoria noastră să construim o Românie cititoare”

Radu Vancu

„Cifrele barometrelor de consum cultural sunt într-adevăr înspăimântătoare. E perfect adevărat că există o creștere semnificativă a industriei cărții – de la 60 de milioane de euro acum vreo 5 ani la 146 de milioane anul trecut. Dar chiar și așa, consumul de carte rămâne unul foarte scăzut în România. Pentru mine, tema majoră a României de azi e crearea unei majorități de cititori. A unei Românii cititoare. Nu putem spera la o Românie democratică ai cărei cetățeni nu citesc: democrația, atât de sofisticată & de fragilă în natura ei, nu poate fi construită și menținută decât de oameni care citesc, care problematizează, care înțeleg problemele lumii și caută soluții la ele. O Românie performantă economic, de asemenea, nu poate fi construită decât de oameni care citesc. Și așa mai departe. E datoria noastră să construim o Românie cititoare – vreau să spun nu doar datoria profesorilor, a scriitorilor, a celor din sectorul cultural: e datoria noastră ca părinți, e datoria noastră ca cetățeni să construim o Românie care citește. Fiindcă abia atunci ea va începe să semene cu România pe care o visăm cu toții”, ține să precizeze, pentru Sibiu 100%, Radu Vancu, unul din cei mai apreciați scriitori contemporani și un atent observator al fenomenului literar în România.

Am dorit să aflăm o părere avizată și din partea lui Ioan Radu Văcărescu, președintele filialei sibiene a Uniunii Scriitorilor din România, însă nu am primit punctul său de vedere până la publicarea acestui articol.

Aflatul în treabă ca metodă de lucru

Sectorul european al cărții este unul dintre cele mai mari sectoare culturale și creative din UE, angajând peste o jumătate de milion de persoane și publicând aproximativ 600 000 de titluri anual. Deși este alcătuit în cea mai mare parte din IMM-uri, sectorul este și lider mondial, majoritatea editurilor de top fiind europene. Lucrurile se întâmplă astfel, în alte state ale Europei, și în virtutea unor preocupări constante ale decidenților în susținerea și promovarea cărții. În Italia, de exemplu, statul obligă bibliotecile publice să cumpere cărți de la librăriile din proximitatea lor, în timp ce Spania face în mod constant campanii publice pentru încurajarea lecturii. La noi, în afara acelor vouchere pentru dascăli, prin care aceștia, cu o sumă derizorie, își puteau achiziționa materiale didactice, nu am avut parte de o strategie la nivel de țară pentru susținerea cărții. Desigur, există și un program de finanțare al Ministerului Culturii (prin Administrația Fondului Cultural Național – AFCN), însă ponderea și valoarea cărților finanțate, raportate la solicitările de pe piața de profil, sunt cu totul derizorii. La fel ca și preocuparea autorităților publice locale de a finanța, prin intermediul Agendelor Culturale, apariția de carte. În cea mai mare parte, autorii își plătesc ei înșiși cărțile, iar acestea apar în tiraje minimale, cu „distribuție” limitată între prieteni și confrați de preocupări scriitoricești.

Cercetătorii fenomenului au demonstrat, în mod clar, că există o legătură strânsă între preocuparea pentru lectură şi dezvoltarea economică şi socială a unei ţări. Un studiu al Băncii Mondiale arată că ratele mari de alfabetizare sunt asociate cu populaţii mai sănătoase, mai puţine infracţiuni, o creştere economică mai mare. Şi ONU consideră educaţia drept cheia pentru a stopa sărăcia, a proteja planeta şi a ne asigura că toţi oamenii se bucură de pace şi prosperitate. De asemenea, s-a constatat că cititul este o abilitate vitală pentru a putea avea succes în societate şi pentru a putea accede la un loc de muncă bun. 

Deși abia supraviețuiesc, editurile aduc autori la zi din marile culturi ale lumii

În ultimii ani, sectorul a cunoscut schimbări majore, în special ca urmare a dezvoltării tehnologiilor digitale și a ascensiunii actorilor dominanți de pe piața online. De asemenea, se confruntă cu numeroase provocări, cum ar fi eforturile pentru o mai mare sustenabilitate a mediului și dezvoltarea inteligenței artificiale (IA). La acestea se adaugă apariția cărților electronice. De asemenea, sectorul se confruntă cu alte dificultăți, cum ar fi creșterea costurilor de producție și problemele legate de lanțul de aprovizionare cu hârtie și distribuție.

Pandemia a oferit și ea un test semnificativ sectorului cărților, prin închiderea temporară a bibliotecilor și a librăriilor și anularea evenimentelor, a târgurilor și amânarea noilor publicații. Editarea și tipărirea de carte a avut parte de un mic respiro odată cu reluarea târgurilor, lansărilor de noi apariții, evenimente construite în jurul cărții. Doar că acestea sunt sporadice și nu asigură o strategie pe termen lung și constantă în previzionarea investițiilor și dezvoltării. În plus, în România nu există un sistem independent de raportare a vânzărilor – așa cum există Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT) pentru presa tipărită și online, așa cum Kantar Media monitorizează piața TV. -, care ar conduce la o transparentizare a pieței și la o imagine de ansamblu relevantă a acestei nișe de activitate.  Cu toate acestea, piața de carte din țara noastră, cu eforturi majore, e una din cele mai conectate la tot ceea ce se întâmplă la nivel mondial în materie de noi apariții editoriale de impact pentru „cititorul universal”, de autori bine cotați în preferințele / tendințele de lectură și la translația de carte reprezentativă din alte zone culturale către noi. Astfel, nu mai miră pe nimeni, de ceva vreme, că autori sau titluri de carte apărute pe te miri unde în lume, la câteva săptămâni sunt regăsite și pe rafturile librăriilor din România.

Din punctul de vedere al cititorului român, piața de carte pare că funcționează, editurile își fac treaba, autorii își scriu în continuare cărțile…

Din perspectiva celor care activează însă în acest domeniu, lucrurile nu stau deloc așa. Pe lângă costurile considerabile de editare și producție (drepturi de autor, redactori, tehnoredactori, graficieni, traducători, corectori etc.), un agent economic angajat într-o astfel de activitate se va lovi apoi de problema distribuției și a vizibilității pe piață. Marile librării percep comisioane care pot ajunge și până la 50 % din prețul final al unei cărți, cu termene scadente care se pot întinde și la un an de zile. Retururile vin cel mai adesea deteriorate, iar prezența la târgurile de profil nu e chiar la îndemâna oricui, din cauza taxelor de participare și a „logisticii” pe care o implică o astfel de prezență (oameni dislocați special pentru eveniment, deplasare, lansări etc.).

Răzvan Pop: „În toate marile state există o strategie culturală”

Răzvan Pop

În ultimii 30 de ani, și numărul de cititori activi ai bibliotecilor publice, adică cei care au împrumutat pentru acasă sau au citit la sala de lectură, s-a redus semnificativ – de la 5,8 milioane de persoane în 1990, la doar 2,1 milioane de persoane în 2021, potrivit datelor INS.

Aceeași soartă au avut-o și bibliotecile publice, al căror număr s-a înjumătățit în ultimele trei decenii. Nici în bibliotecile școlare lucrurile nu stau mai bine, atrag atenția librăria Libris și organizația Salvați Copiii, care au și un proiect pentru dotarea cu cărți a bibliotecilor școlare. Motivația este simplă: în multe biblioteci, fondul de carte este învechit și nu a mai fost reînnoit de ani de zile, inclusiv din lipsă de bani. În alte cazuri, biblioteca nici nu mai există.

L-am întrebat pe Răzvan Pop, managerul Bibliotecii ASTRA, despre ce îi spun aceste cifre: „Eu nu vreau să critic, pur și simplu, ce se întâmplă. Ci mai degrabă aș vrea să vedem de ce se întâmplă acest lucru. Și o spun foarte simplu: în România s-au construit, din 1990 până în prezent, aproape 20 de stadioane, pe când instituții de cultură, construite de la zero, nu știu dacă sunt patru. Sibiul a avut noroc din punctul acesta de vedere, pentru că aici s-a mai edificat încă un corp de bibliotecă, s-au construit două corpuri de muzeu, s-a reabilitat o filarmonică, s-a renovat Muzeul Național Brukenthal, s-a construit un teatru de balet. Doar că noi avem și o privire deformată a realității culturale, pentru că impresia noastră pare a fi că totul în țară este ca la Sibiu. Și dacă tot ne place să folosim acest termen, bula noastră sibiană ne creează o imagine distorsionată. În general, în țară nu s-a construit. Uitați-vă numai în București. Unele muzee au fost închise și au rămas în continuare închise. Altele așteaptă de ani întregi reabilitări, expozițiile sunt cum sunt, Biblioteca Metropolitană a pierdut jumătate din filialele sale și așa mai departe. În afară de sediul Bibliotecii Naționale, care s-a construit și organizat, nu avem o mare infrastructură.

Și mai dau un exemplu. A existat un program guvernamental de terenuri de sport la sate. Nu a existat însă niciun program guvernamental de construire măcar a unui spațiu cultural! Oricare ar fi el. Aici există două aspecte a ceea ce înseamnă act cultural: aprofundare și înțelegere. Dacă mergem în orașele mici, nu găsim aproape nimic din activitățile culturale. Activitatea culturală, în proporție covârșitoare, este cantonată în marile orașe. În schimb, există din când în când oameni care vor să facă în câte un astfel de oraș activitate culturală, dar aceasta îți arată că țara nu are o strategie pe zona aceasta. În orice țară, statul trebuie să își gândească o strategie culturală. Ce vreau de la poporul meu? Vreau oameni educați? Noi avem analfabetism funcțional de zeci de procente. Atunci eu, ca stat, măcar pentru a eradica acest analfabetism, trebuie să îmi creez o strategie culturală. În toate marile state există. La momentul acesta la noi nu există așa ceva”.

Sibiul, pe locul 17 la veniturile realizate din vânzarea de carte

La nivelul întregii țări funcționează, potrivit topfirme.ro, un număr de 908 agenți economici (0,04% din totalul societăților comerciale din România) având ca domeniu principal de activitate editarea de carte, cu o cifră de afaceri de 214,4 milioane de euro (0,04% din cifra de afaceri din România), care absoarbe pe piața muncii 2239 de angajați (0,05% din totalul de angajați din România), cu un profit cifrat la 30,1 milioane de euro (0,03% din profitul net realizat în România). Precizăm că datele se referă la editurile din privat, care au ca obiect principal de activitate editarea de carte. În totalitatea ei, piaţa de carte din România ajunge la 60 de milioane de euro.

Topul județelor e dominat de București (396 agenți economici), Cluj (82), Ilfov (39), Bihor (38) și Iași (35). Județele cu cele mai puține edituri sunt: Satu Mare, Mehedinți, Teleorman (cu câte două edituri fiecare). Sibiu e poziționat, în această clasificare, pe locul 10 la numărul de edituri și locul 9 la angajați.

Ca cifră de afaceri, Bucureștiul conduce detașat (152, 3 milioane de euro), urmat de Iași (11,3 milioane euro), Argeș (10, 3 milioane euro), Cluj (9,4 milioane euro) și Bihor (8 milioane euro). Codașii clasamentului sunt Sălaj (27.063 euro), Maramureș (34.493 euro) și Călărași (36.638 euro). Sibiu, locul 17, din 42. Teleorman și Tulcea au câte un angajat în domeniul editării de carte, în vreme ce la Vaslui nu există niciun angajat care să activeze în această zonă de activitate, deși pe raza acestui județ figurează 4 societăți de profil.

Și ca număr de angajați, Bucureștiul deține supremația, cu 1331 de angajați, după care urmează Iași, cu 156 angajați, Argeș (155), Cluj (98) și Bihor (73).

La profit, Sibiul stă pe locul 17 (86.052 euro), după București (20,4 milioane euro), Argeș (1, 8 milioane euro), Bihor (1,6 milioane euro), Cluj (1,4 milioane euro) și Iași (971.696 euro). Maramureșul realizează cel mai mic profit din editarea de carte (402 euro), după care urmează Sălaj (472 euro) și Călărași (959 euro). Vasluiul, deși nu figurează cu niciun angajat în editare de carte, realizează un venit de 35.205 euro, poziționându-se pe locul 27 (din 42) la profitul obținut din editarea de carte.

Editura Bookzone, creștere fulminantă

Ca deschidere a clasamentului editurilor cu cea mai mare cifră de afaceri și profit realizat din editarea și vânzarea de carte, în 2023, se situează Editura Bookzone (București), cu un profit de 3 milioane lei pe anul 2023. O editură relativ nouă, înființată în 2021, care a cunoscut o creștere fulminantă, detronând „abonata” editării de manuale, Editura Booklet (locul 2, cu un profit de 2,1 milioane euro), Editura Paralela 45 (1,5 milioane euro), Editura Didactica Publishing House (643.285 euro) și Editura Sinapsis Publishing Project (606.384 euro).

Ca cifră de afaceri, conduce detașat tot Bookzone (16,2 milioane euro), după care vin Grup Media Litera (14,1 milioane euro), Art Klett (10,2 milioane euro), Editura Paralela 45 (7,1 milioane euro) și Booklet (6,6 milioane euro).

Doar 16 societăți având ca domeniu principal editarea de carte, în Sibiu

În județul Sibiu sunt înregistrate 16 societăți (0,03% din totalul agenților economici din județul Sibiu) având ca obiect principal de activitate editarea de carte, cu o cifră de afaceri de 3,4 milioane lei (761.449 euro), adică 0,01% din cifra de afaceri a județului, cu 32 de angajați (0,03% din totalul de angajați la nivelul județului) și un profit de 378.628 lei (86.052 euro).

Societățile din top 5 în județul Sibiu: Remers Publishing, Tipografia Oastea Domnului, Deisis, Editura Technomedia, Petrapress.

Pe lângă editurile din zona strict privată acestea, la Sibiu își desfășoară activitatea și cele ale instituțiilor publice, dintre care amintim: Editura Academiei Forțelor Terestre, Editura Universității Lucian Blaga, Editura Bibliotecii ASTRA (fostă Armanis), Editura Muzeul Brukenthal Sibiu, Editura Astra Museum (Muzeul ASTRA). Sibiul deține și o editură cu caracter național și internațional, cum este cazul Editurii și tipografiei Honterus (aflată în administrarea integrală a FDGR). În plus, avem și o editură regional-confesională: Editura Andreiana (Mitropolia Ardealului).

Totodată, trebuie spus că pe lângă agenții economici care au ca obiect principal de activitate, mai există, pe raza județului Sibiu, 62 de societăți comerciale care presetază activități de tipărire de carte, multe dintre ele având și edituri proprii, cu o cifră de afaceri de 6,2 milioane de euro, rezultând un profit de 1,1 milioane de euro. Ca angajați, acestea totalizează 141 de persoane. Pe primul loc în topul cifrei de afaceri se situează Euro Net, urmată de Xpress, Tipografia Honterus, Smartprint Tech și Print ATU. Ca profit, clasamentul e condus tot de Euro Net, la care se adaugă M.A.V Tip, Home Decoprint, Smartprint Tech și Print ATU. Pe plan național, ca număr de societăți comerciale care prestează servicii în acest domeniu de activitate, Sibiul ocupă un onorabil loc 13 (din 42), pe când ca cifră de afaceri, locul 19. Urcăm un loc (18) la numărul de angajați, și revendicăm locul 17 la profit.

Pr. Constantin Necula, cel mai bine vândut autor în 2023 (Ed. Bookzone)

L-am întrebat pe Pr. Constantin Necula (cel mai bine vândut autor anul trecut, cu tiraje cumulate doar la Editura Bookzone la peste jumătate de milion de exemplare), cum vede el soarta cărții în România: „Cum procentele nu reprezintă niciodată cifre absolute, mă interesează mai mult ce cred cititorii, decât producătorii ori vânzătorii de carte – oameni pentru care am un mare, foarte mare respect, dar le identific și disperarea pierderii de cifre grele în această perioadă. Nu. Cartea nu se bate cu filmul, tik-tokul sau Instagramul, ci cu lipsa de orizont în ceea ce privește construcția de caractere și, dacă ar trebui pornit de undeva, ar trebui să plecăm de la a repune pe masa tinerilor de azi motivări ale lecturii. Am circulat destul în Occident cât să constat că nici casele de acolo nu au toate bibliotecă, iar ideea unei culturi orale e departe de a fi apus. Am trăit și în cartiere amărâte din Paris ori Bruxelles, dar și în biblioteci remarcabile – Santa Croce din Firenze ori Juan Pablo II din Lisabona – și am deschis ochii mari pe fenomen. Am văzut cum nu se caută bibliotecile și cum librăriile sunt bătute de aceeași oameni ca la noi, în procente probabil mai ridicate, dar nu mai importante. Criza cititului este una mondială și faptul că ne ambiționăm să credem că suntem un popor de mari cititori care a pierdut charisma lecturii mă emoționează, dar atât. Acum 100 de ani eram abia ieșiți din analfabetism pe regiuni întregi din țară și rezistau ca puncte de reper câțiva lideri cu lecturi solide. Niciodată un popor cu cititori mulți nu a însemnat că și-a civilizat reacțiile și dacă mă gândesc la marile imperii ori agresorii celui De-al II-lea Război Mondial nu cred că vreuna din victime a fost emoționată că omul care îl împușcă e doctor de la vreo Universitate celebră. Ar merita și acum urmărită un pic agresivitatea socială vs. lectură și ai vedea cam aceleași rezultate. Cred că este vorba de o falsă problemă, repet, identificarea prin procente a lecturii. Scriu de ani de zile prezentări de carte în speranța că oamenii văd, scriu și țin conferințe, particip la zile de lectură și întâlniri cu tinerii tocmai pentru că eu cred că aceste produse ajung la oameni, dar se developează greu de social”.

Pr. Constantin Necula

Totodată, am vrut să știu de ce Părintele Constantin Necula… continuă să scrie: De bucurie. Mă bucură enorm să pot scrie și să pot transmite emoții și informații care să bucure oameni. Nu văd în carte o chestiune de profit financiar și multe din cărți le ofer gratuit studenților cu mare bucurie. Cred că obiectul carte înseamnă mai mult decât obiectivarea lui pe piața cărții. Știu. Librarii, tipografii, lucrătorii din industria cărții trebuie plătiți și îmi doresc ca asta să se întâmple și cât mai bine. Merg des la târgurile de carte – și nu doar în ultimii ani – și am văzut cum se estompează bucuria cărții în antreprenorialul pe carte. Știu însă oameni care fac tot ce pot ca producerea de carte să fie bucurie. Acele cărți ajung la oameni. Tonele de traduceri recomandate de cine știe ce specialist în nișe intelectuale nu pot produce „efecte de cumpărători”. Cred că avem obligația să scriem ca să ajutăm oamenii la înțelegerea lumii, mecanismelor vieții și să nu epatăm niciodată nici prin limbaj și nici prin atitudine când Dumnezeu ne-a dat mai mult decât altora în a înțelege. Bucuria mea este că după fiecare conferință câștig o oră sau două semnând dedicații și povestind cu oamenii. Oamenii au nevoie de oameni ca să vadă și să înțeleagă cartea. Să o guste ca bucurie a vieții. Poate că e momentul să ne regândim modul prin care facem din carte pod către lumi necunoscute ori cum scoatem la iveală valorile sufletului fără a mai batjocori binele. Să nu credem că o carte e mare pentru că se vinde, ci pentru că te învață să nu te vinzi!”

Ion Dur

Ion Dur: „Cărțile” preferate de români: de credit, de bucate, de muncă…

Universitarul sibian Ion Dur este unul din truditorii consecvenți și fervenți ai „facerii de carte”, cu apariții în volume de nișă, nu de puține ori normative pentru temele abordate. L-am rugat să ne spună cât de „confortabil” se simte, ca scriitor, în contextul acesta al hibernării cititorilor români.

„Ce temă cu sfîrșit continuu este problema cititului, mai cu seamă azi, cînd trăim de ceva timp cu lesa pe care ne-o livrează gratuit evul media. Și asta într-o Românie de tot pitorească, mai cu seamă spiritual, care se situează – ce contra performanță! – pe ultimul loc din vreo 29 de țări europene, la capitolul vînzare de carte (se face oare distincția între varianta tipărită și cea în format electronic?!). Mai mult, și aici cifra este de-a dreptul zdrobitoare, 93,5% dintre români nu cumpără nici măcar o singură carte pe an.

Și totuși, eu cred că se citesc nu cu nesaț, dar altfel de cărți, precum cele de credit, de bucate (nu știu dacă mai este în fruntea vînzărilor o revistă numită Practic în bucătărie), de muncă sau, dacă mai există așa ceva, de telefoane sau mersul trenurilor, pentru a mă folosi de o sugestie venită dinspre un autor rus, Evgheni Zamiatin.

Sper însă ca aceste statistici să fie elaborate de specialiști profesioniști și că nu avem de-a face cu făcături „vulgare”, după ureche, ceva similar mecanismului care concluzionează că dacă doi oameni mănîncă o pîine și unul dintre ei a consumat doar două felii, „statistic” vorbind, fiecare a mîncat o jumătate de pîine. O atare evaluare – vulgară spuneam, adică pentru vulg – seamănă cu fustele mini, cele care dezvăluie ceva, dar ascund… esențialul.

Ei bine, într-un atare context, nu un televizor cu diagonala cît peretele camerei și un smartphone de ultimă generație trebuie multor români, ci o bibliotecă tot mai mare, cu cărți diverse pe care să le citească sau, de la un moment dat încolo, să le și recitească. Am povestit în Jurnal domestic (2018) un episod cu snobii ignari din nomenclatura regimului totalitar care cumpărau cărți importante (erau exemplare puține la care noi nu ajungeam, căci se vindeau pe sub tejghea), le legau în piele și le afișau în bibliotecile lor triste (care miroseau pur și simplu a tăbăcărie), iar dacă îi întrebai, bunăoară, ai citit pe Mircea Eliade sau pe Cioran, îți răspundeau cu o infatuare ieftină: „Îi am!” (Ce activ și prompt era simțul proprietății personale, în timp ce legea regimului statua proprietatea colectivă!)

*

Nu departe de aceste tipare au fost și mai sînt persoane din perioada comunismului rezidual de după 1989. Un exemplu la-ndemînă ni-l înfățișa fostul fotbalist Cornel Dinu, gazetar cu ceva nerv, care povestea vizita sa la conacul lui Gigi Becali, un produs exclusiv media, cînd cel ce s-a bucurat de dictatura profitariatului l-a dus prin camerele care nu se mai sfârșeau, pentru ca, la sfîrșit, prietenul și vizitatorul să-l întrebe stupefiat: „Dar unde este biblioteca?!” Suspans, însoțit, probabil, de ceva interjecții împrumutate din regnul animal, o specialitate a casei, tot așa cum aceste reacții erau caracteristice fostului președinte Băsescu. Probabil că nici măcar cartea de bucate nu o avea jupînul Becali în somptuoasa lui vilă, căci de pregătit vrute și nevrute se ocupa echipa sa de servitori. Intuia bine Octavian Paler „codul” acestui personaj, unul dintre prea multele ale României post totalitare, cînd vorbea de o formă de im-becali-zare a unor români.

In-cultură generală

Acesta pare să fie, nu doar după mine, trendul pentru promoțiile – nu generațiile (cei care vorbesc de așa ceva nu au deloc proprietatea termenului) – care s-au succedat după 1990 încoace. Așa se face că, pentru mulți români, lipsa cititului cărților de in-formare (cele tipărite, mai puțin cele în format electronic, utilizate de un public extrem de restrîns) a devenit o maladie greu de prevăzut sau vindecat. Sînt cărțile unor in-formatori, cele care îți dau o „formă” intelectuală și îți asigură temeiurile-idei de care ai nevoie în viață.

În anii 60-70 ai veacului trecut, cînd am finalizat primii mei ani de învățămînt, școala era numită „elementară”, după care i s-a spus „generală”. Elementar, adică de bază, esențial, fundamental, un ansamblu de cunoștințe absolut necesare pentru formarea unei „culturi generale”, o sintagmă care s-a metamorfozat în vremea din urmă, pentru unii, în „in-cultură generală” sau, cel mult, în cultură-instant, una din plicul pe care îl oferă supermarketul numit media.

Acest fenomenul al lui „repede în jos” nu însă e deloc nou, numai că el s-a accentuat în ultimele aproape două decenii ale perioadei post totalitare. Factorii care se pare că-i asigură proteinele sînt prea bine cunoscuți: școala, deseori familia, anturajul (un vector pe care un om politic francez îl considera demn de a fi inclus în logica firească chiar și a Constituției), la care se adaugă seducția pură și simplă exercitată de virtual, îndeosebi de rețelele de socializare.

Cultura română, inclusiv învățămîntul postdecembrist au fost cuprinse astfel de valul disneyland-izării, globalizării, corectitudinii politice sau al altor boli generate și de evul media în care trăim și scriem. O perioadă în care selecția, meritocrația au fost tot mai des înlocuite cu contra-selecția, iar instrucția a divorțat de educație fără vreun minimal partaj, cum observa chiar în Parlamentul României, cu ceva timp în urmă, criticul de cursă lungă Nicolae Manolescu. Mai mult, tinerii de azi sînt deficitari la scrisul cu pixul, lexicul și caligrafia lor sînt de tot stîlcite, precare, așa încît ceea ce pun pe o pagină de hîrtie seamănă izbitor cu acele rețete date de unii medici, unde hieroglifele medicamentelor indicate sînt greu de descifrat pînă și de cei mai pricepuți farmaciști.

Cititorul, fratele celui ce scrie

Mai poate fi o asemenea stare așa de fragilă, păguboasă pentru existența cărții un factor care să motiveze pe cei care se încăpățînează – și pot, desigur – să mai scrie și tipărească varii cărți?! Mi se va spune, pe un ton ironic, că această situație pare să nu fie valabilă pentru cei ce, cu o retorică parșivă, pretind că scriu doar pentru ei (?!).

Sînt mărturisiri de tot ipocrite, lipsite de sens și extravagante, căci nu-mi pot imagina un autor autentic care să nu se adreseze cuiva, Celuilalt, cititorului, acel mon frère după care tînjesc și aleargă scriitorii de orice fel, criticii, specialiștii în varii domenii. E drept că unii n-ar trebui să scrie, ci să tacă și să se coacă la minte, dacă așa ceva e posibil. La acest îndemn al lui Mircea Eliade interbelicul, aș adăuga altul, formulat illo tempore de Ion Heliade Rădulescu: „Scrieți băieți, numai scrieți”, atitudine cum nu se poate mai contemporană, numai că aceasta ar trebui să aibă un complementar absolut necesar în: „Citiți digitalilor și cărți tipărite, nu numai ecrane!”

Starea dezastroasă a cumpărării de carte sau a lecturii nu mă descumpănește nicio clipă în a scrie – pe cît mă ajută talanții oferiți de Cel de Sus – și a tipări cărți. N-am aspirat niciodată la un public de masă, cum doresc, bunăoară, romancierii sau chiar unii eseiști, mai cu seamă că avem de-a face cu cititori care se îndreaptă către un domeniu particular. Nu-i număr pe cei care – citindu-mă – îmi dau cu generozitate din timpul lor, ci îi cîntăresc, așa cum propunea cîndva Schiller să se procedeze cu votul alegătorilor.  

Dar cum să nu citești devreme ce acest act nu dăunează deloc sănătății, cum spune sloganul unei edituri, dimpotrivă, sau cum să nu vrei să trăiești atîtea vieți cîte cărți citești, pentru a invoca sloganul altei edituri?! Nu doar neuroștiințele au dovedit ce enorme avantaje oferă cititul omului, dincolo de a fi o formă de entertainment: reduce stresul și depresia, dezvoltă structurile cognitive ale creierului (un excelent antidot pentru profilaxia Alzheimer-ului), pune memoria la lucru și o face să progreseze, accentuează gîndirea critică, îmbogățește vocabularul activ și pasiv personal, poate fi, nu în cele din urmă, un somnifer neinvaziv, chiar recomandat în unele terapii.

„O casă fără cărți e o casă fără demnitate”, observa cineva, iar istoricul P. P. Panaitescu, atunci cînd a vizitat, în perioada interbelică, Săliștea Sibiului, a notat undeva: „Satul cu fete frumoase și țărani cu biblioteci”. Voi mai adăuga doar un aspect, pe care școala nu știu dacă nu l-a aruncat demult la containerul menajer al istoriei: cititul cu voce tare, activitate care contribuie fundamental la formarea și dezvoltarea unei dicțiuni corecte, a unei pronunții românești clare și adecvate a cuvintelor cu care dialogăm sau, eventual, comunicăm.

Încadrez acest din urmă fenomen, al stîlcirii agresive a cuvintelor limbii române, tot la categoria „impostură lingvistică” (Cioran), campionii afirmîndu-se în mai toate sferele, dar excelînd de departe politrucii, cei care se află la tabloul de comandă al „României (ne)educate”, ventriloci cu un lexic atît de sărac, de cîteva duzini de cuvinte, un vocabular aproximativ ca sensuri, extrem de jenant.

Fără să închei cu vreo altă concluzie, aș spune că sîntem atît de departe, la ani lumină, și poate nu doar românii, de exclamația atît de subtilă și caldă a lui Jorge Luis Borges: „Întotdeauna mi-am imaginat Paradisul ca fiind un fel de bibliotecă”. Și tot la ani lumină distanță sîntem de un Eminescu care, atunci cînd prietenii au strîns ceva bani și i-au oferit să-și ia „haine” și „ghete”, el s-a întors de la cumpărături – cu ce credeți? – cu „Heine” și „Goethe”!

Înțeleptului îi ajunge atît!

Citiți, mâine, ce spun sibienii despre cât citesc și ce buget alocă pentru lectură.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Ucigașul din Rășinari, reținut pentru 24 de ore

Bărbatul acuzat de omorul din Rășinari a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanței cu...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect