În doar trei ani și jumătate, muncind și câte 17 ore pe zi, a stenografiat toată Biblia. Și-a dorit mult să transcrie cărțile cu tirajul cel mai mare de vânzări din lume. Și a reușit. De o vreme, i s-au încredințat spre descifrare stenogramele lui Nicolae Ceaușescu, pentru serialul documentar „Tovarășu`: facerea, gloria și desfacerea unui dictator”. Serial unde apare în echipa de cercetare, la ”descifrare stenograme”. Imediat după liceu, s-a îndrăgostit de stenografie, pasiune pe care a cultivat-o în ciuda tăvălugului digitalizării.
Purtând această pasiune ca pe o sabie a unui samurai din vremurile străvechi, de curând a reintrat în lupta pentru supraviețuirea acestei îndeletniciri pe cale de dispariție și a decis să împărtășească și altora din experiența sa, în cadrul unor evenimente tematice.
Și-a descoperit pasiunea pentru stenografie, la coadă la aprozar
Daciana Frățilă e o învingătoare. După ceva ani în învățământ, unde a predat stenografia și dactilografia, s-a trezit prizoniera propriei pasiuni. Materia s-a desființat, varianta de disciplină opțională a fost exclusă din majoritatea școlilor, așa că Daciana, la modul cel mai realist, ar fi trebuit să se reprofileze. A refuzat să o facă. S-a închis în ea însăși, și-a adunat risipirile și, cu o voință extraordinară, a continuat să stenografieze. Pentru ea, pentru a nu se înstrăina de ceea ce făcuse ani și ani. Pentru a nu abandona o meserie care i-a adus unele din cele mai mari satisfacții.
Pe Daciana Frățilă o întâlniți și în postura de ospătăriță, la una din cafenelele iubite de sibieni. Face asta de 14 ani, part-time, pentru că îi place acest mod de relaționare cu oamenii. A absolvit facultatea de jurnalism la Sibiu, e fotograf profesionist, e sculptor în sticlă și face o mulțime de alte lucruri. A trecut printr-o cumplită problemă medicală, din care s-a salvat prin ce altceva, decât prin… stenografie?!
La stenografie a ajuns dintr-un hazard, ca de altfel, fiecare etapă a reușitelor ei. Se întâmpla la Mediaș. „Eram la coadă, la un aprozar, să cumpăr niște roșii, își începe Daciana povestea. Terminasem liceul, era în 1992. Și era acolo și fratele unei colege de-ale mele, de ciclism. Pe vremea aceea eram o primă echipă de cicliste din România. Și cum stăteam acolo la coadă, el în spatele meu, mă întreabă ce gânduri am, ce voi face după liceu. I-am spus că nu știu, pentru că nu pot să plec din oraș, nu am condiție financiară foarte mare ca să ies să mă duc la nu știu ce studii… Și vede el la un moment dat un anunț, exact pe aprozarul respectiv: «Școală de secretară cu profil stenograf, dactilograf și corespondent comercial». Și îmi zice: „Uite, în locul tău, acolo m-aș duce. E o meserie de viitor». Eu mă gândeam așa, în acea perioadă, la cam ce aș vrea să devin în viață. Și am zis că secretar, aș vrea secretar! Îmi place să scriu mult, să aranjez actele. Am ochit anunțul, m-am dus și m-am înscris la examen”.
A susținut examenul, a intrat în prima clasă și de aici s-a orânduit o veritabilă poveste despre viață, pasiune, obstacole, provocări și, mai ales, despre cum poți să redobândești ce îți dorești în momentele în care totul pare pierdut.
După absolvirea școlii postliceale, i se oferă un post în învățământ la liceul teoretic din Târnăveni, și începe să predea stenografie și dactilografie. E angajată pentru un an, apoi i se prelungește contractual pe șase ani. Îi place foarte mult ceea ce face. Din această perioadă are unele din cele mai frumoase amintiri. Și nostalgii. Mai ales pentru că, spune ea, atât de mult au îndrăgit copiii material, încât: „Nu a fost un elev care să nu știe alfabetul stenografic. Iar pentru mine aceasta era extrem de important. Cu clasele a XI-a, a XII-a deja puteam chiar traduce cărți, stenografia articole din ziare… Am avut elevi buni ca mine!”
După trei ani de predare, material e scoasă din grila de învățământ. Se înscrie la facultatea de jurnalistică din Sibiu, pe care o absolvă în 2011. Dar marea ei dragoste și, totodată, neîmplinire, îi rămâne stenografia. „În tot acest timp, am scris stenograme, doar pentru mine. Nimeni nu era interesat de ceea ce fac. De 27 de ani, eu doar pentru mine am scris”.
E perioada în care stenografiază Biblia, „Dracula”, romanul lui Bram Stoker, , „Jurnalul Fericirii” al lui Nicolae Steinhardt, „Pirații din Caraibe”.
A început stenografierea Bibliei de trei ori
La Biblie lucrează trei ani jumătate, o muncă sisifică, însumând 66 de dosare, cu câte 16-17 ore de muncă pe zi. ”E o lucrare pe care am făcut-o pentru mine. Prima dată când am făcut-o, m-am gândit să scriu ceva mai multă stenografie, ca să nu uit semnele. Pentru că mă plictisisem să o stenografiez pe Andreea Esca sau pe mai știu eu cine de pe la televizor. M-am plictisit enorm și am zis că trebuie să fac ceva, să am în fiecare zi ceva de făcut, de scris în steno, ca să fiu focusată pe ceva. Am început Biblia de trei ori! Prima dată am început-o pe caiete. Șapte caiete, de 48 de file, scrise încontinuu, fără versete, fără nimic. Scris încontinuu! Când am terminat cele șapte caiete, mi-am dat seama că aș putea să fac un lucru fain. Și am început pe coli ministeriale colorate. Dar fără chenar, fără nimic, tot așa… Iar am luat-o de la capăt. După vreo 30-40 de foi, îmi zic: trebui să fac ceva… Și am făcut un chenar la fiecare pagină. Cu linia, cu creionul, împărțit pe mijloc. Exact cum e Biblia, versetele scrise cu roșu, iar stenograma pe cealaltă parte, făcută cu stiloul, cu albastru”.
I s-a încredințat toată arhiva cu stenogramele lui Nicolae Ceaușescu. Face parte din documentariștii filmului „Tovarășu`”
Prin 2019, o prietenă insistă să își facă o pagină de facebook: „Daciana Stenography”, unde să își pună ea orice dorește legat de pasiunea ei. Refuză inițial ideea, pentru că nu este o adeptă a expunerii în virtual și nu i se potrivește postura. De aici, viața i se schimbă, la modul cel mai propriu: ”Am făcut pagina și la niciun an, cineva m-a găsit acolo. Erau niște domni de la București care lucrau pentru un film cu Nicolae Ceaușescu. Mi-au lăsat un mesaj acolo. Eu n-am răspuns la mesaje, că nu intram în mesagerie. Și oamenii, dacă au văzut că nu răspund, m-au sunat. Dar m-au sunat într-o zi foarte proastă din viața mea. Pot zice cea mai proastă zi din viața mea. Am avut o problemă medicală și în ziua aceea mi-am aflat diagnosticul. A sunat telefonul: «Bună ziua! Mă numesc Lucian Dobrovicescu. Sunt de la București, cercetător, și v-am găsit pe pagina Daciana Stenography. Am și eu nevoie de un stenograf să-mi descifrez stenogramele lui Nicolae Ceaușescu».
După toate prin câte am trecut, când vedeam că această profesie nu mai interesează pe nimeni, vă dați seama, mi-am zis că cineva își joc de mine. Deci, efectiv, nu îmi venea să cred și l-am luat așa, peste picior: «Dar dumneata îți bați joc de mine?» «Nu, doamnă, sunt Lucian Dobrovicescu! Dacă nu sunteți disponibilă azi, vă mai caut. Să știți că eu insist! Revin mâine». Și a revenit a doua zi. Și a revenit a doua zi. Eram și eu mai relaxată un pic, mi-am cerut scuze și am început să vorbim. Deci omul îmi dădea de lucru, cum să zic, să îmi împlinesc un vis de-al meu: să am în mână caietele cu stenogramele lui Nicolae Ceaușescu! Nici nu visam așa ceva! Îmi ziceam că nu se poate! Niciunul din apropiații mei nu îmi cunoștea visul. Eu visam să ajung stenograf în Parlament. N-am ajuns niciodată. Se dea examen din patru în patru ani și niciodată nu eram pe fază. Plus de asta, nu credeam să ajung vreodată să am în mână caietele cu convorbirile lui Ceaușescu. Și scrise în stenografie! Și în sistemul învățat de mine”.
Daciana e conștientă însă de munca imensă la care se face responsabilă și de problemele medicale cu care se confruntă. De aceea îi explică cercetătorului contextual în care se află. Primește toate asigurările că va fi o colaborare fără termene epuizante și în condițiile ei de lucru. Traduce 5-6 caiete, după care I se încredințează toată arhiva, însumând aproximativ 200 de caiete. Cu toate întâlnirile de lucru ale lui Nicolae Ceaușescu, întrevederi cu președinți de state, delegații guvernamentale etc. Identifică pe texte, totodată, faptul că Ceaușescu avea doi stenografi, pe care îi lua permanent cu el, să îi consemneze orice eveniment la care participa, detaliu pe care nimeni nu îl remarcase până atunci.
caietele lui Nicolae Ceaușescu
Colaborarea, începută în 2020, continua și acum. Filmările pentru primele episoade au avut loc în 2021-2022, iar primele episoade s-au difuzat în 2023. Daciana refuză să apară în film, însă acceptă să apară pe genericul producției documentare.
„Dacă văd un text în limba română, îi văd direct stenograma”
Am întrebat-o pe Daciana dacă nu a fost tentată să renunțe la stenografie, mai ales în acele momente în care i s-au închis toate ușile, problemele personale s-au rostogolit peste ea, a rămas fără catedră și, mai cu seamă, și-a pierdut speranța. Răspunsul a venit categoric: ”Niciodată! Am văzut în stenografie, așa, un un mod de relaxare și, efectiv, nu puteam sta și nici acum nu pot să stau nicio zi fără să nu stenografiez sau fără să descifrez ceva. Egoismul acesta, ca să îl numesc așa, a venit din faptul că mi s-au închis toate ușile în față. Și m-am întristat foarte tare. Nicicum director de școală nu s-a arătat interesat de un curs opțional de stenografie. Ba, mai mult, mi s-a vorbit așa, că au câteva ore la clasele de filologie, dar sunt acoperite. Adică eu veneam șefă de promoție la postliceal și eram, efectiv, ignorată. Și mi-am promis, pec e aveam mai scump pe lume, că pe nimeni, niciodată, nu îl voi mai învăța stenografie”.
Lucrurile s-au schimbat în urma colaborării la filmul despre Nicolae Ceaușescu, atunci când a văzut că această profesie își are încă pasionații ei și că munca aceasta trebuie dusă mai departe. Și așa a ajuns Daciana Frățilă la celălalt vis al ei: „Visam să ajung să organizez un eveniment și să le vorbesc oamenilor despre stenografie, chiar dacă s-a dus totul pe apa sâmbetei în România cu materia aceasta. Deși alte țări o folosesc. Eu a trebuit să îmi fac cont pe instagram ca să văd că India, Olanda, Germania folosesc stenografia. Noi nu o mai folosim. Au și olimpiade de stenografie”.
A organizat primul eveniment despre stenografie la Caffe Wien, la sfârșitul lunii februarie a acestui an. Surprinzător, a fost un moment apreciat și un extraordinar imbold pentru a continua. Al doilea eveniment va avea loc în 26 aprilie. Daciana va ține o lecție deschisă, la Coolturada, pe strada Liviu Rebreanu, nr. 22, oara 18.00. Acestui eveniment, cel mai probabil, îi va urma un atelier de stenografie, pe care Daciana îl va anunța perioada următoare.
Ce înseamnă pentru Daciana stenografia? O spune la modul cel mai plastic, ca pe o formulă de dependență: „Mi s-a întipărit atât de bine stenografia în minte, încât dacă văd un text în limba română, eu îi văd direct stenograma”.
Ce este stenografia?
Stenografia (cuvânt provenit din grecescul “stenos” – “strâns”/”scurt” și “graphe” – “scriere”) denumește tehnica folosirii unor semne convenționale, pentru a scrie într-un ritm la fel de rapid precum vorbirea. Nu este nici pe departe o invenție a epocii moderne. Primele informații legate de utilizarea unui asemenea sistem de scriere rapidă sunt menționate în opera lui Diogenes Laertius, poet și doxograf (comentator al gândirii filozofice antice grecești), din secolul al III-lea î. Hr., acesta consemnând faptul ca Xenofon, cu mai mult de o sută de ani înaintea sa, obișnuia să folosească stenografierea pentru a transcrie discursurile lui Socrate.
Aproximativ în aceeași epocă, în Egipt, scribii, în administrație, corespondență, tranzacții comerciale, texte literare sau științifice, apelau la scrierea hieratică, aceasta permițându-le să scrie rapid, simplificând hieroglifele. Un alt tip de scriere simplificată era „demotica” (din grecescul „demotikos” – „popular”), o variantă și mai simplă a hieraticii, așa cum s-a descoperit pe „Piatra din Rosetta” (pe care este consemnat același text, în hieroglifică, demotică și greacă). În anul 63 î. Hr., Tiron, un sclav-secretar al lui Cicero (om de stat roman), a inventat propria metodă de stenografiere, bazată pe 1100 de semne, printre care se află și bine-cunoscutul astăzi & (și), rezultat din legătura literelor din cuvântul latinesc et.
Sistemul lui Tiron, utilizat mai bine de un mileniu, stă la originea stenografiei moderne. În Evul Mediu, stenografia se învăța în școlile înființate în cadrul bisericilor. În 1602, a fost publicat primul tratat de scriere rapidă, de către John Willis, care se folosea de 29 de semne – forme geometrice diferite – linie, punct, cerc etc. Secolul al XIX-lea a însemnat și pătrunderea treptată a stenografiei în mediile jurnalistice și judiciare. Odată cu inventarea mașinii de scris, stenografia a fost concurată tot mai mult de stenotipie – care însemna redactarea unui text tot la un fel de mașină de scris, dar cu mai puține semne și, ulterior, de „mașina de înregistrat”, adică fonograful lui Edison. Până în anii 2000 (și, în unele părți, chiar și în prezent), stenografia s-a folosit pentru a transcrie, mai ales, dezbaterile parlamentare, preferându-se, la momentul actual, tehnicile de înregistrare audio-vizuală.
În România, un sistem stenografic, cu 24 de semne grafice, a fost creat în 1908, de către Henri Stahl, scriitor, istoric și jurist, discipol al lui Nicolae Iorga. Metoda sa (valorificând un schelet consonantic) permite scrierea a 180 de cuvinte pe minut.
