12.9 C
Sibiu
duminică, aprilie 13, 2025

Astăzi vom afla cine sunt marii câștigători ai Competiției Destinația Anului. Gala de premiere are loc la Filarmonică

Cele mai citite

Competiția națională ajunge într-un moment-cheie, cu un nivel record de implicare publică și o Gală spectaculoasă ce urmează să dezvăluie marii câștigători.

Competiția națională Destinația Anului 2025 a atins un nou reper important odată cu încheierea etapei de votare publică, desfășurată între 4 și 25 martie. În această perioadă, sute de mii de români și-au exprimat preferințele pentru destinațiile turistice favorite din țară, demonstrând un interes și o implicare deosebite în promovarea atracțiilor locale.

Mobilizare la nivel național pentru turismul românesc

Etapa de votare a reunit nu mai puțin de 76 de destinații finaliste, organizate în 6 categorii distincte, fiecare reflectând o arie semnificativă de interes turistic în România. De la orașe cu patrimoniu istoric impresionant, la destinații de natură, distracție sau aventură, varietatea și calitatea propunerilor au contribuit la o competiție diversă și reprezentativă pentru peisajul turistic național.

Nivelul de mobilizare a fost impresionant, comunitățile locale din întreaga țară s-au unit în jurul dorinței de a-și susține prin vot destinațiile care le reprezintă cu mândrie. Dinamicile competiției au fost intense, cu schimbări spectaculoase în clasament și o cursă strânsă până în ultima zi. Implicarea publicului demonstrează că turismul intern rămâne un subiect de mândrie și de real interes pentru români, iar rezultatele acestui demers se vor traduce în vizibilitate și oportunități reale pentru destinațiile participante.

Gala Destinația Anului 2025 – un eveniment dedicat excelenței în turism

Momentul de referință al competiției este Gala Destinația Anului 2025, în cadrul căreia vom afla marii câștigători ai ediției Destinația Anului 2025 în România și care va avea loc în 8 aprilie 2025, la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu. Evenimentul, realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Sibiu, Partener principal și Gazdă și cu susținerea Consiliului Județean Sibiu, va celebra și premia destinațiile câștigătoare în prezența unor personalități marcante din domeniul turismului, autorități locale, influenceri de călătorie și reprezentanți ai mass-media.

Municipiul Sibiu a fost destinația câștigătoare a ediției de anul trecut a competiției. Primăria Municipiului Sibiu și Consiliul Județean Sibiu au oferit, de-a lungul timpului, un exemplu de bună practică în colaborarea pe plan local, aducând astfel beneficii atât pentru localnici cât și pentru turiști. Implicarea lor activă în organizarea Galei subliniază angajamentul constant față de promovarea valorilor culturale și turistice ale regiunii.

Distincții speciale

În cadrul Galei, pe lângă premiile acordate finalistelor celor 6 categorii principale, vor fi acordate și distincții speciale care evidențiază excelența și inovația în turism. Astfel, va fi desemnată câștigătoarea categoriei Cea mai bună promovare, premiu acordat exclusiv pe baza jurizării realizate de cei peste 150 de membri ai juriului.

De asemenea, vor fi decernate următoarele premii speciale: Hotelul Anului – powered by TravelminitJudețul Anului și Destinația Anului din Republica Moldova precum și Marele Premiu Destinația Anului 2025. Aceste distincții vin să aducă în lumină inițiative turistice valoroase și exemple de bună practică demne de urmat.

Competiția Destinația Anului 2025 s-a desfășurat în mai multe etape bine definite, începând cu perioada de nominalizări, desfășurată între 12 noiembrie și 5 decembrie 2024, urmată de runda de calificări, care a avut loc între 5 și 17 decembrie 2024. Ulterior, pe 4 martie 2025, au fost anunțați finaliștii, iar în perioada 1–25 martie 2025, publicul larg a fost invitat să își voteze destinațiile preferate. Câștigătorii ediției din acest an vor fi stabiliți printr-un mecanism complex care combină rezultatele votului publicului cu evaluarea realizată de un juriu format din peste 150 de specialiști în turism, completată de concluziile unui studiu sociologic amplu, ce reflectă preferințele turiștilor români.

Pentru mai multe informații despre competiție și Gala Destinația Anului 2025, vă invităm să accesați site-ul oficial: www.destinatiaanului.ro.

Despre Destinația Anului

O competiție de interes național organizată în parteneriat cu Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Alianța Pentru Turism, Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România, Institutul pentru Orașe Vizionare (IOV), Asociația Cred în România, Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR), Federația Asociațiilor de Promovare Turistică din România (FAPT), RoBoost Antreprenorești, Re-Patriot, Urlaub in Rumänien, Academia de Studii Economice București, Asociația de Ecoturism din România (AER), Mamaia – Susținător principal al stațiunilor turistice românești.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Încă un cutremur s-a produs în România

Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 2:29, în judeţul Prahova.Seismul...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect