Un urs a intrat în gospodăria unui medieșean din cartierul Moșnei, în noaptea de joi spre vineri, omorându-i un animal. „Vizita” neașteptată a avut loc la miezul nopții, ursul omorând o capră.
La fața locului au ajuns de urgență polițiști, jandarmi, polițiști locali și vânători din Mediaș. În cele din urmă, ursul a fost îndepărtat din respectiva gospodărie și a fugit înapoi spre pădure, fără a mai face și alte pagube. Potrivit unor surse, zilele trecute un alt urs a intrat în grădina unui medieșean, unde a distrus mai mulți stupi.
„Azi-noapte, în jurul orei 00.00, Secția de jandarmi Mediaș a fost informată de către Poliția municipiului Mediaș, că în curtea unui imobil de pe strada Moșna a fost semnalată prezența unui urs. În zona respectivă s-au deplasat jandarmi, polițiști, polițiști locali și reprezentanții Fondului de Vânătoare Mediaș.
În urma intervenției comune, ursul a fost îndepărtat în mediul său natural. În situația în care este semnalată prezența unui animal periculos, le recomandăm cetățenilor să se adăpostească în spații care să le asigure protecția și să solicite sprijinul autorităților competente”, a precizat locotenent-colonelul Ramona Bădescu, reprezentat al Inspectoratului Județean de Jandarmi Sibiu.
La sfârșitul anului trecut, în dimineața zilei de 3 noiembrie, un alt urs s-a plimbat o jumătate de oră prin Mediaș. Ursul a trecut printr-un parc, a trecut Târnava Mare prin apă, a mers pe lângă stadion, fiind dirijat spre pădure de un echipaj al Poliției Locale și de jandarmi. Ursul a fost zărit în jurul orei 6.30 și s-a plimbat prin oraș aproape o jumătate de oră. Nu a produs pagube, fiind tot timpul dirijat din spate de echipaje ale Poliției Locale și Jandarmeriei Sibiu.
De asemenea, în 17 noiembrie 2017, un urs s-a plimbat aproximativ o oră în zona centrală a orașului, dar și pe unele străzi situate în apropierea cartierului Greweln. Animalul s-a plimbat prin zona Spitalului Municipal, în Piața Regele Ferdinand I, dar și pe strada Stephan Ludwig Roth.
Câteva persoane care au văzut ursul pe strada Stephan Ludwig Roth s-au refugiat în curtea Poliției Municipiului Mediaș. Animalul a mai fost observat pe strada Stadionului, de unde a ajuns în pădurea din zona Greweln. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită în urma acestui eveniment.
FOTO – Arhivă