În perioada 11-13 octombrie, Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen – A.L.E.G. aduce în comunitatea sibiană Festivalul Egalității de Gen – mai mult decât un festival: o experiență care te ajută să crești. Tema din acest an este “Dialogul între GENerații”, între tineri și părinți, între oameni din medii și de vârste diferite, pentru a depăși neînțelegerile și temerile legate de ce este și ce nu este egalitatea de gen. A fi egal nu înseamnă a fi la fel, ci a beneficia în mod egal de drepturi, de resurse, de acces la decizii. Prin concursuri, ateliere ca Biblioteca Vie, teatru forum și proiecții de film, participanții au ocazia să-și depășească stereotipurile despre femei și bărbați și să învețe relaționarea de la egal la egal. Anul acesta suntem cofinanțați și am făcut echipă cu #ÎNSTAREDEBINE – program dezvoltat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, cu sprijinul Kaufland România – dar și prin Consiliul Local Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu.
Iată care sunt momentele principale pe care n-ar trebui să le ratezi:
Joi, 11 octombrie, de la ora 17.00, te invităm să fii creativ alături de artistul Dan Perjovschi la atelierul „GENerații la Ziarul Orizontal” – zidul de lângă Teatrul Radu Stanca.
Vineri, 12 octombrie, de la ora 16.00, la Teatrul Gong fii spectACTOR la teatru forum. Prin acest tip de teatru social reușim în fiecare an să aducem pe scenă situații de zi cu zi al căror final nefericit poate fi schimbat prin implicarea activă a publicului. Anul acesta abordăm presiunile resimțite de tineri atunci când își aleg profesia.
Sâmbătă, 13 octombrie, de la ora 16.00, la Librăria Habitus, ai ocazia să întâlnești co-autoarele cărții „Forța civică a femeilor”. Coordonatoarea volumului, Andreea Paul, s-a lăsat inspirată de „realitățile românești emoționante care au transformat răul în bine și greul în ușor prin implicare civică” și a reușit să adune în anul Centenarului poveștile a nu mai puțin de 100 de femei care mobilizează comunități. Lansarea de carte va fi urmată de un atelier de Biblioteca Vie la care cărțile sunt oameni cu o poveste și cu care poți intra în dialog. Printre ei se numără Mihaela Miroiu, activistă pentru drepturile femeilor.
În plus, am dat startul unui concurs de MEME la care, dacă ești licean, ai ocazia să participi până pe 7 octombrie trimițând creațiile tale pe adresa: [email protected]. Dacă reușești să răstorni un stereotip despre femei și bărbați fără a jigni pe nimeni, noi te publicăm și te premiem.
Programul integral și detalii pe www.aleg-romania.eu