-0.8 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Filmul ”Arsenie Boca. Viața de Apoi”, programat în cadrul Astra Film Festival, pune pe jar sibienii. Arhiepiscopia Sibiului cere interzicerea difuzării lui în județ. Ce spun organizatorii

Cele mai citite

Proiecția filmului ”Arsenie. Viața de Apoi”, a regizorului Alexandru Solomon, în cadrul celei de a 30-a ediții a Festivalului Internațional ASTRA Film de la Sibiu (15-22 octombrie) provoacă reacții atât din partea instituțiilor publice, cât și a societății civile.

Un memoriu, însoțit de o petiție semnată fizic ce peste 2000 de persoane, prin care se cere renunțarea la proiecția filmului, a fost depus atât la Consiliul Județean Sibiu, Complexul Național Muzeal ASTRA, cât și la Arhiepiscopia Sibiului. Regizorul spune că nu ia în calcul retragerea filmului din cadrul festivalului. Arhiepiscopia Sibiului intenționează să acționeze pe toate căile legale pentru a opri ”profanarea memoriei Pr. Arsenie Boca”, într-un film în care ”viaţa părintelui Arsenie este grosolan şi jignitor bagatelizată”. Patriarhia tace. Instituțiile publice partenere sau finanțatoare ale Festivalului ASTRA Film încep să formuleze puncte de vedere cu privire la acest subiect.

Peste 2000 de persoane spun ”NU” difuzării filmului ”Arsenie. Viața de Apoi” în cadrul ASTRA Film Festival

Cea de-a 30-a ediție a ASTRA Film Festival, un eveniment de marcă pentru Sibiu, naște serioase controverse. Filmului ”Arsenie. Viața de Apoi”, selectat pentru proiecție în cadrul festivalului, i se reclamă faptul că aduce grave prejudicii Bisericii Ortodoxe Române, prin profanarea unuia din cele mai sensibile simboluri ale sale și prezentarea caricaturizată a personajului principal, Pr. Arsenie Boca. Tototdată, susțin reprezentanții Arhiepiscopiei Sibiului și semnatarii petiției, filmul nu poate fi încadrat în zona producțiilor documentare, neavând nicio legătră cu biografia și activitatea în sine a Părintelui Arsenie. Și, prin urmare, nu își are locul într-un festival al filmului documentar, cum e ASTRA Film.

”Festivalul Internațional Astra Film Sibiu, principala platformă a documentarului din România și una dintre cele mai importante din Europa, își propune să ofere publicului filme documentare de calitate și promovează cinematografia de non-ficțiune, cu caracter relevant și valoros, după cum afirmă organizatorii”, se arată în memoriu.

”Filmul menționat al lui Alexandru Solomon – spun semnatarii memoriului – nu este însă unul documentar, deoarece nu informează corect publicul, dezinformează, distorsionează adevărul surselor documentare (pe care regizorul susține că le-a folosit), nu are la bază o cercetare onestă și obiectivă, bazată pe mărturii verificate, ci recurge la imaginația unor pelerini – figuranți, selectați printr-o agenție de casting, și cărora regizorul le-a fost călăuză în pelerinajele ficționale, pe care tot regizorul le-a organizat pe urmele Părintelui Arsenie Boca. Pelerinii, plătiți ca să participe la film, au realizat dezbateri care prezintă o imagine falsă a realității despre Părintele Arsenie, au creat momente de ridicol și de delir mistic, legate de cultul față de Părintele, asumându-și riscul de a fi văzuți ca subiecte delirante, de bună voie și cu inima deschisă, ghidați însă de reaua intenție a regizorului, că doar nu deranjează pe nimeni, după cum declară acesta într-un interviu (vezi https//youtu.be/EPiCbtgXLmU)”.

”Filmul lasă să se înțeleagă în chip nefondat și cu totul fals că toți credincioșii care au evlavie față de Părintele sunt niște habotnici/fanatici, cu o gândire magică, îngustă și irațională, cu o imagine deformată în minte, niște naivi care se lasă manipulați și care inventează o grămadă de lucruri după moartea Părintelui Arsenie (iar Părintele ar fi vinovat de acestea, pentru că a inițiat și a susținut în jurul propriei persoane acest cult, ca oamenii să-l adore, după cum afirmă documentaristul într-un interviu) (vezi https//adevărul. ro/stiri interne/societate/ alexandru solomon-legenda lui arsenie). Regizorul filmului ia în derâdere evlavia curată, profund creștină și întemeiată a credincioșilor față de Preacuviosul Părinte Arsenie, lezându-le sentimentele religioase în mod grosolan, jignind astfel sute de mii de credincioși din această țară, dar și de peste hotare!”, sunt celelalte considerente pentru care semnatarii petiției cer oprirea difuzării filmului.

De asemenea, deformarea realității, se mai arată în memoriu, reseies și din afirmațiile denigratoare la adresa verticalității morale a Părintelui, pe care regizorul le face în interviurile legate de acest film (vezi https//youtu.be/EPiCbtgXLmU), precum și din afișul și ilustrațiile filmului, postate pe internet pentru campanie de marketing (unele dintre postere au chiar caracter blasfemiator, Părintele Arsenie apare, spre exemplu, binecuvântând cu ghiuluri pe degete sau îmbrăcat în superman).

Arhiepiscopia Sibiului: ”Într-un mod cu totul nesincer a fost obținută aprobarea de a filma la Mănăstirea Sâmbătă de Sus”

Arhiepiscopia Sibiului, printr-o scrisoare deschisă publicată ieri pe site-ul instituției, se poziționează ferm împotriva difuzării filmului ”Arsenie. Viața de Apoi” în județul Sibiu și, în special, în cadrul ASTRA Film Festival. Mai mult, aceasta afirmă că acordul pentru filmările de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus a fost obținut de regizorul Alexandru Solomon într-un mod ”cu totul nesincer”, inducând în eroare decidenții sub aparenta producție a unui film documentar. Iar pelerinii invocații ca parte a filmărilor ar fi fost de fapt figuranți atent selecționați și nicidecum pelerini asociați Părintelui Arsenie Boca, după cum ar fi fost înștiințați.

”În contextul actual social și economic dificil prin care trece România, libertatea de exprimare câștigată atât de greu cu sângele eroilor Revoluției din 1989 este constant folosită pentru a denigra poporul român, valorile lui spirituale perene și, în mod special, Biserica Ortodoxă, transmite Arhiepiscopia Sibiului. Cu îngrijorare asistăm la o întoarcere periculoasă la metodele de dezinformare și denigrare consacrate de dictaturile bolșevice. Teoria critică a neomarxismului cultural a pătruns adânc în mass-media românească. Se critică instituțiile fundamentale pe care se bazează ființa poporului nostru, începând cu Biserica, cu familia și cu patria. În acest demers neomarxist se încadrează și recenta producție cinematografică a regizorului Alexandru Solomon. Încadrat fals în ciclul documentarelor, filmul este o nefericită încercare de a batjocori un popor și valorile lui spirituale. Viața părintelui Arsenie Boca, jignitor parodiată, nu este altceva decât un pretext de ridiculizare și jignire a mii și mii de credincioși ai Bisericii Ortodoxe.

Acest film, așa-zis documentar, caricaturizează și profanează memoria Părintelui Arsenie Boca, care încă din timpul vieții a fost numit în evlavia poporului nostru Sfântul Ardealului. Părintele Arsenie a fost un monah de vocaţie care a format în plan duhovnicesc generații întregi de credincioși. În contextul aridităţii sociale şi spirituale a ţării noastre dinaintea şi după cel de-al Doilea Război Mondial, slujirea, propovăduirea şi activitatea duhovnicească a Părintelui Arsenie de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, iar apoi de la Prislop, au constituit un autentic izvor de hrană şi învăţătură spirituală pentru mii şi mii de suflete însetate de har sau rănite de diferite suferinţe şi încercări. Sunt volume întregi de mărturii despre evlavia și cinstirea deosebită de care părintele Arsenie s-a bucurat și continuă să se bucure în rândul credincioșilor noștri; sutele de pelerini care zilnic merg la Mănăstirea Prislop și se cer mijlocirea Părintelui fiind deosebit de expresive în acest sens”.

În scrisoarea deschisă sunt nominalizați Directorul General al Complexului Național Muzeal Astra și Directorul Festivalului Astra Film, Dumitru Budrala, cărora li se solicită ca ”proiecția acestui film să nu fie permisă în județul nostru, deoarece:

  • Demersul artistic pe care acest film îl propune nu este unul sincer, căci în spatele unei lamentabile arte cinematografice există un mesaj vădit discriminator și jignitor. Autorul se declară încă din debutul filmului „sufocat” de prezenţa Bisericii Ortodoxe în spaţiul public şi îşi propune în pseudo-documentarul său să o denigreze, atacând personalitatea părintelui Arsenie. („Prin 2018 am simțit că mă sufoc; prezența Bisericii era peste tot în viața publică, și emblema acestei influențe era un călugăr chipeș, Arsenie Boca.” – min. 01:10).
  • Într-un mod cu totul nesincer a fost obținută și aprobarea din partea Arhiepiscopiei Sibiului de a filma la Mănăstirea Sâmbătă de Sus, stipulându-se în cererea adresată nouă că se dorește „realizarea unui un film documentar despre viața Părintelui Arsenie Boca….”, realizatorii fiind „însoțiți la filmare de circa 20 de pelerini (aceste persoane sunt alese de către noi, sunt enoriași care merg la pelerinaje în toată țara)”. Realitatea prezentată pe peliculă este cu totul diferită: filmul nu este documentar, ci o parodie ieftină în care pretinșii pelerini defăimă prin cuvinte și atitudini atât locurile acelea, cât și actul de pelerinaj în sine la mormântul părintelui Arsenie.
  • Viaţa părintelui Arsenie este grosolan şi jignitor bagatelizată: un personaj care îl reprezintă pe Părintele Arsenie îşi permite să fumeze îmbrăcat haină monahală arătând pe tot parcursul filmului prin gesturi, atitudini şi cuvinte explicit ura şi antipatia faţă de personalitatea marelui duhovnic. („Îmi e antipatic (părintele Arsenie, n.n.), lumea spune că a făcut minuni…” – min. 01:05:23). Aceeași atitudine ironică și jignitoare o au toate personajele care joacă în acest film: aşa-zișii pelerini atent selectați de către regizor apar în diverse ipostaze purtând căciuli cu chipuri de animale (min. 10:40), schimonosindu-se, făcând lucruri caraghioase în incinta Mănăstirii Sâmbătă, ridiculizând și jignind mii și mii de pelerini care vin la mormântul părintelui Arsenie.
  • Textele pe care aceşti pseudo-pelerini le citesc şi le discută provin din diverse surse, unele fiind extrase din notele informative ale securității, iar comentariile ironice făcute pe marginea lor au acelaşi caracter jignitor şi denigrator la adresa părintelui Arsenie (min. 33:45).

Batjocorirea Bisericii și a valorilor poporului nostru prin acest film fac ca proiectarea lui în spațiul public, la un festival organizat de instituții ale statului român, să aducă un grav prejudiciu de imagine Bisericii noastre.

Din toate aceste considerente credem că un astfel de demers artistic nu face cinste festivalului Astra Film, menit să ridice și să anime prin artă poporul nostru și să îl ancoreze și mai mult în valorile lui tradiționale care l-au consacrat, l-au definit pe parcursul întregii sale istorii”.

Ce spune regizorul Alexandru Solomon

Într-un răspuns transmis redacției Sibiu 100%, regizorul Alexandru Solomon spune că nu intenționează în niciun caz retragerea filmului. ”Consider că filmul încearcă să dea mărturie despre fenomenul religios în complexitatea lui și nu să lezeze credința cuiva. Am încercat să înțeleg cum se reflectă acest fenomen în cultul lui Arsenie Boca, o figură religioasă la fel de complexă”. În ceea ce privește petiția, el consideră că aceasta ”insultă credința protagoniștilor filmului, susținând că „pretinșii pelerini bagatelizează și defăimă (sic!) prin cuvinte și atitudini atât locurile de pelerinaj, cât și actul de pelerinaj la mormântul părintelui Arsenie”. Textul citat de dvs. este o încercare manifestă și agresivă de a îngrădi credința și de a impune celorlalți ce anume și în ce fel ar trebui să creadă și să-și exprime credința. Cred că e evident că vizionarea unui film nu poate schimba credința nimănui. În schimb interdicția de a viziona un film, de a purta un dialog deschis pe teme – fie ele și delicate – este un reflex autoritarist, de cenzură și inchiziție care e inacceptabil. Sper și cred că autoritățile publice vor susține Festivalul Astra Film și nu vor ceda acestei presiuni. Sunt sigur că publicul din Sibiu – dacă va dori să vadă filmul – are puterea de judecată să-și formeze singur o opinie în deplină libertate”.

Alexandru Solomon. Foto: Pagina personală facebook

Referitor la acuza Arhiepiscopiei Sibiului că solicitarea pentru a filma a fost una nesinceră, Alexandru Solomon spune că ”textul cererii noastre – așa cum îl citează chiar Arhiepiscopia Sibiului în reacția pe care mi-ați trimis-o – arată că am făcut exact ceea ce am descris în solicitare. Acuzația de nesinceritate nu se susține”.

Totodată, Alexandru Solomon crede că ”demersul celor 2000 de semnatari de a interzice difuzarea filmului în cadrul Festivalului Astra Film poate duce la un abuz neconstituțional contra publicului din Sibiu care ar dori să vadă filmul și să-și formeze propria părere”. Și nu pierde ocazia să amintească, în această ordine de idei, despre ”amestecul Bisericii Ortodoxe în viața politică, socială și culturală din țara noastră”, și că ”această reacție din partea Arhiepiscopiei Sibiului și organizarea acestei petiții nu fac decât să ilustreze – încă o dată – această tendință”.

Dumitru Budrala, Directorul ASTRA Film Festival, face apel la înțelepciune

I-am solicitat un punct de vedere referitoare la proiecția și controversele create în jurul acestui film în cadrul Astra Film Festival, Directorului Festivalului, Dumitru Budrala.

Dumitru Budrala, Director Astra Film Festival. Foto: Arhiva personală

Acesta afirmă că în 30 de ani, Astra Film Festival nu a cenzurat niciun film și că nu o poate face nici de această dată: ”Astra Film Festival are o istorie de 30 de ani, în care libertatea de exprimare a fost mereu un principiu de bază. Astra Film Festival nu a cenzurat niciodată vreun punct de vedere, cu atât mai puțin vreun film din selecția festivalului. Acesta este un principiu nenegociabil. Credem cu tărie într-o societate deschisă în care se poate discuta liber despre orice. Cererea de a scoate un film din festival, de a-l opri de la distribuire, înseamnă cenzură, este neconstituțională (vezi Art. 29, referitor la libertatea conștiinței și Art. 30, referitor la libertatea de exprimare) și, nu în ultimă instanță, atentează la dreptul și libertatea publicului de a viziona un film”.

Dumitru Budrala propune, ca variantă de compromis, organizarea unei dezbateri după vizionarea filmului, unde Mitropolia Ardealului să își trimită reprezentanți: ”Astra Film Festival respectă inclusiv punctul de vedere al celor care critică filmul Arsenie. Viața de apoi. Oricine are dreptul să critice orice, inclusiv un film din selecția festivalului. De aceea, fiecare film din programul AFF este urmat de dialoguri între realizatori și public. De aceea vom organiza o dezbatere și după proiecția acestui film, la care am invitat să participe inclusiv reprezentanți ai Mitropoliei Ardealului.

Filmul documentar are această calitate unică: aduce în fața publicului probleme și dezbateri reale ale oamenilor, le expune și le propune spectatorilor să privească orice subiect din mai multe perspective. Un film documentar poartă amprenta valorilor împărtășite de către realizatorii lui și deseori atinge subiecte foarte sensibile față de care publicul poate să aibă reacții foarte diferite. Ceea ce e un câștig. Ne dorim cu toții o societate deschisă, cu oameni liberi din toate punctele de vedere.

Aceasta a fost și este menirea și misiunea festivalului Astra Film: să creeze un spațiu sigur, în care să se întâlnească abordări diferite, să se confrunte ideile, nu oamenii, și oricine să își poată exprima părerea în mod civilizat”.

De asemenea, Directorul Astra Film Festival, ține să precizeze că respectă valorile Bisericii Ortodoxe și face apel la înțelepciune: ”Dând dovadă de deschidere totală și respectând cu strictețe libertatea de exprimare, Astra Film Festival nu a atentat niciodată și nu nici nu va atenta vreodată la valorile Bisericii Ortodoxe Române. În urma cu 10 ani, am prezentat un alt film despre Arsenie Boca, realizat de Nicolae Mărgineanu, având o perspectivă și o abordare diferită, o producție care a avut un succes extraordinar.

Constatăm că deja lucrurile escaladează excesiv în jurul acestei teme, ceea ce poate genera o situație în care evaluarea filmului nu va mai avea legătură cu ceea ce a realizat regizorul; va fi doar un scandal public. Iar acest lucru nu este în interesul niciunui om responsabil. Facem apel la înțelepciune.

Pentru noi, AFF 2023 este o ediție aniversară. Și facem cu atât mai mult acest apel. Să nu uităm că trăim în orașul culturii, al pluralismului etnic și religios, al pluralismului de creație și interpretare. Toate acestea sunt posibile tocmai din respect pentru diferențele de interpretare și în respect pentru libertatea de exprimare, de credință și de creație artistică”.

Conf. Univ. Dr. Florian Bichir

Conf. Univ. Dr. Florian Bichir crede că nu poți insulta pe cineva ”în casa” lui

Conf. Univ. Dr. Florian Bichir, jurnalist, istoric și teolog, cercetător și membru al Consiliului pentru Studierea Arhivelor Securității, e unul din cei mai fini și avizați cunoscători ai vieții și activității Pr. Arsenie Boca.

El e de părere că un astfel de demers, cum e cel al filmului ”Arsenie. Viața de Apoi”, nu face decât să reitereze, sub umbrela așa-zisei libertăți de exprimare, în virtutea căreia îți poți permite orice, vechile metode ale fostei Securități, care de această dată sunt prezentate într-o cosmetizare atractivă și ofertantă, ce beneficază de un marketing excesiv. ”Mă întreb cum ar fi fost receptat un asemenea demers artistic de către activiștii acestei așa-zise libertăți de exprimare, dacă s-ar fi aruncat pe piața de idei o producție ce ar fi lezat într-un fel sau altul, să zicem, a anumită minoritate etnică sau sexuală, foarte vocală în orice context în care cineva ar îndrăzni să își exprime o opinie diferită”, menționează istoricul.

Reacția Arhiepiscopiei Sibiului, e de părere Florian Bichir, e una corectă și salutară, mai ales că proiecția acestui film urmează să aibă loc la Sibiu, zonă în care Pr. Arsenie Boca a urmat studiile teologice și a activat, fiind un simbol extrem de reprezentativ pentru ardeleni. ”Nu poți să vii în casa cuiva, să îi înjuri tatăl, să îi jignești familia, pentru că tu consideră că ai dreptul constituțional să faci asta, și să te viztimizezi apoi că îți e îngrădită libertatea de exprimare. În primul rând, e o chestiune de bun simț elementar să nu profanezi sentimentele profunde și definitorii din punct de vedere al încredințărilor religioase ale celorlalți”.

Consulatul Germaniei la Sibiu susține că nu are influențe în selecția filmelor

Am solicitat punctele de vedere și ale instituțiilor publice partenere / finanțatoare ale Astra Film Festival. Deocamdată, Primăria Sibiu, ca și în multe alte cazuri, preferă să nu comunice poziția ei atunci când e solicitată să răspundă unei chestiuni de interes pentru sibieni, cum e cea a banilor publici alocați unei acțiuni în care are loc o proiecție care dezbină cetățenii orașului pe care îl conduce. Așteptăm, totodată, reacția Președinției României (sub al cărei înalt patronaj are loc Astra Film Festival), a Ministerului Culturii (partener strategic), Centrului Național al Cinematografiei, Patriarhiei Române etc.

Consulatul Germaniei, partener instituțional Astra Film Festival, a formulat următoarea declarație: ”Menționăm că instituția Consulatului Germaniei la Sibiu sprijină festivalul documentar Astra Film Festival Sibiu prin finanțarea premiului pentru cel mai bun film internațional din competiția de filme din cadrul festivalului. Filmele premiate sunt alese de către un juriu de specialitate imparțial. Dincolo de acest sprijin, Consulatul nu are vreo influență asupra actului artistic de selecție a filmelor vreuneia dintre edițiile acestui festival internațional de film documentar”.

Vom reveni asupra subiectului într-un următor material.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect