2.2 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Klaus Iohannis a semnat decretele de numire a procurorilor șefi, în pofida avizelor negative și a opoziției unor magistrați

Cele mai citite

Decretele de numire a noilor procurori-șefi la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la DNA și la DIICOT, au fost publicate în Monitorul Oficial, după ce fuseseră semnate de președintele Iohannis, inainte de plecarea acestuia la Bruxelles. Șefa Parchetului General a absolvit ULBS. 
Cele mai importante parchete din România, Parchetul General, DNAQ și DIICOT, au noi șefi, ca urmare a selecției organizate de ministrul Justiției, Cătălin Predoiou, și a deciziei președintelui Klaus Iohannis. Cei trei au ajuns, după desemnarea lor de către minister, la CSM, unde doi dintre ei au primit avize negative. Mai multe organizații profesionale au cerut președintelui să nu semneze decretele, însă acesta a anunțat, înainte de a pleca din țară la Bruxelles, că alegerea ministrului „a fost bine organizată, transparentă și corect făcută”.
Decretele de numire a procurorilor șefi au fost publicate în Monitorul Oficial nr.136 din data de 22 februarie 2020:
Decret pentru numirea în funcția de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a doamnei Gabriela Scutea, pe o perioadă de 3 ani;
Decret pentru numirea în funcția de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție a domnului Crin-Nicu Bologa, pe o perioadă de 3 ani;
Decret pentru numirea în funcția de procuror șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a doamnei Elena-Giorgiana Hosu, pe o perioadă de 3 ani.
Procuroarele Gabriela Scutea şi Giorgiana Hosu au primit aviz negativ de la Consiliului Superior al Magistraturii. Crin Bologa a fost singurul care a fost avizat pozitiv.  Trebuie precizat că avizele Consiliul sunt consultative, însă președintele a criticat decizia de a le ignora, atunci când fostul ministru Tudorel Toader nu a ținut cont de avizele CSM pentru numirea șefei Secției Speciale.
„Trei candidați pe care îi consider foarte buni”, a spus Iohannis, care a admis că a ținut cont și de avizul CSM. „Ele au fost trimise la CSM, care a avut păreri ușor diferite. Avizul CSM mi s-a părut parțial destul de superficial, am considerat corecte propunerile făcute de ministrul Justiției. Foarte important de subliniat: că s-a încheiat interimatul la marile parchete, se ajunsese deja la o perioadă foarte lungă de interimat, care nu a permis procurorilor să își facă treaba așa cum trebuie în toate situațiile”, a spus Klaus Iohannis.
Procuroarea Gabriela Scutea, absolventă de ULBS
Gabriela Scutea, cea care va conduce activitatea tuturor parchetelor din țară, s-a născut la 31 iulie 1973 și a absolvit Facultatea de Ştiinţe Juridice în cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu (1995) şi un master la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii Bucureşti (2008). În 2012 a absolvit un program postuniversitar de formare şi dezvoltare profesională continuă, „Colegiul Naţional de Informaţii”, în cadrul Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul” din Bucureşti. A fost cadru didactic asociat la Universitatea „Transilvania” – Braşov, Facultatea de Drept şi Sociologie, disciplina Drept procesual penal (2003-2004), potrivit CV-ului publicat pe site-ul Ministerului Justiţiei, http://www.just.ro/.
În perioada 1995-2006 a fost procuror în teritoriu, fiind, pe rând: procuror stagiar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Rupea (nov. 1995-dec. 1997); procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov (dec. 1997- iun. 1998); procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov (iul. 1998-nov. 1999); prim-procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov (nov. 1999-mai 2002); prim-procuror adjunct delegat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov (iun. 2002-aug. 2003); prim-procuror delegat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov (aug. 2003-sept. 2004); procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov (oct. 2004-oct. 2005); procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov (oct. 2005-nov. 2006), mai arată sursa citată.
Din noiembrie 2006 până în mai 2013, a fost adjunct al Procurorului General (PÎCCJ), fiind responsabilă cu activitatea Secţiei judiciare, activitatea de resurse umane şi documentare; ordonator principal de credite (delegat) şi responsabilă cu implementarea programelor cu finanţare externă şi audit.
Din mai până în august 2013, a fost consilier al Procurorului General la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
A ocupat, de asemenea, poziţia de Înalt reprezentant al Ministerului Justiţiei pentru relaţia cu Comisia Europeană pe aspectele referitoare la îndeplinirea condiţionalităţilor stabilite în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) privind reforma sistemului judiciar şi lupta anticorupţie (sept. 2013-ian. 2016).
 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Cea mai mică inimă artificială din lume, creată de studenţii români, premiată la o competiție globală

Un grup de studenţi de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi a dezvoltat cea...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect