De la un capăt la altul al județului, sibienii știu să-și pună în valoare și să-și respecte tradițiile și obiceiurile de iarnă, indiferent că este vorba despre Crăciun, Anul Nou, Bobotează sau Sfinții Nicolae și Ion, lucru certificat de atâtea ori de turiștii români și străini care le trec pragul la sfârșit de an. Județul trăiește prin cultură, împletită cu tradiții și obiceiuri, monumente istorice de mare valoare și o gastronomie excepțională, la care se adaugă datini specifice confesiunilor religioase care există de secole întregi pe actualul teritoriu al județului Sibiu.       

Zone etnofolclorice și geografice ale județul Sibiu            

Judeţul Sibiu reprezintă în arealul culturii populare o zonă deosebit de bogată şi variată, prin confluenţa câtorva sub-zone etnofolclorice importante – Mărginimea Sibiului, Ţara Oltului, Valea Târnavelor, a Hârtibaciului şi a Secaşelor –, precum şi prin culoarea pe care o dă convieţuirea pe aceste locuri a românilor, saşilor, rromilor şi maghiarilor. Dovadă stau jocurile populare, cântecele, costumul popular purtat la sărbători, zecile de ansambluri folclorice şi formaţii de amatori active, centrele meşteşugăreşti şi de artă populară din diferite sate şi artizanii cunoscuţi în ţară şi peste hotare, potrivit tradițiisibiene.ro. 

Mărginimea Sibiului                

Cea mai cunoscută zonă etnofolclorică a Sibiului și-a câștigat demult statutul de destinație de excepție a culturii tradiționale, la aceasta contribuind obiceiurile vechi de sute de ani, meșteșugurile vii, pitorescul peisajului montan, ospitalitatea localnicilor și, bineînțeles, un rețetar gastronomic în care laptele, produsele lactate și, în special, brânzeturile fac deliciul oricui le gustă.
Mărginimea Sibiului se întinde pe o suprafață de aproximativ 200 de kilometri patrați, cuprinzând localități precum: Boița, Tălmaciu, Tălmăcel, Sadu, Râu Sadului, Răşinari, Poplaca, Cristian, Orlat, Gura Râului, Sibiel, Fântânele, Săcel, Sălişte, Vale, Galeș, Tilișca, Rod, Poiana, Jina.

Din punct de vedere etnografic, toate au ca numitor comun costumul popular în alb și negru specific zonei, obiceiul colindatului în ceată de către bărbați, tradițiile legate de viața pastorală (poruncile duminicale, urcatul și coborâtul oilor la munte, nedeile) și folclorul dominat de cântece ciobănești.

Anual, Mărginimea Sibiului găzduieşte evenimente cu caracter tradiţional care se bucură de un număr mare de participanţi: „Sadule, grădină mândră!”, organizat în localitatea Sadu, „Udatul Ionilor”, la Tălmăcel, Nedeea pastorală „Sus pe muntele din Jina”, „Festivalul Brânzei şi al Ţuicii” de la Răşinari, Festivalul „Bujorul de Munte” de la Gura Râului, „Sărbătoarea Oierilor” de la Tilişca, „Întâlnirea cetelor de juni” din Săliște, Festivalul „La izvorul dorului” – Tălmaciu.

Multe dintre aceste evenimente contemporane valorifică elemente ale civilizației pastorale, căci în Mărginime, păstoritul a fost mai mult decât o sursă de hrană, constituind un mod de viață, iar calendarul păstoritului fiind definitoriu pentru ritmul de viață al oamenilor. În funcție de necesitățile turmelor, oamenii trăiau în casele din sat, la colibi în vârf de munte sau străbăteau drumuri doar de ei știute pentru a-și duce turmele până în Banat și Dobrogea, ba chiar până în Crimeea.

Țara Oltului

Țara Oltului este una dintre cele mai întinse zone etnografice ale Sibiului, fiind caracterizată și printr-o mare diversitate a cadrului natural, căci este străbătută de munți, văi, lunci, dealuri, ape curgătoare și lacuri. Două elemente dau și numele sub care este cunoscută regiunea: râul Olt și Munții Făgăraș, care constituie, de altfel, și granițele naturale ale acestei zone etnofolclorice.
În județul Sibiu, Țara Oltului cuprinde localitățile Avrig, Turnu Roșu, Porumbacu de Jos, Porumbacu de Sus, Cârța, Cârțișoara, Sebeșu de Jos, Arpașu de Sus, Arpașu de Jos, Racovița. 
Culoarea roşie a costumului popular de Avrig, jocurile populare vioaie (Glâmboaca, Purtata), ritmurile energice, obiceiuri precum „Buzduganul”, „Burduhoşii”, „Hora de la Rusca”, „Meteleaua” dau specificitatea etnofolclorică a acestei zone. Cultura tradițională este promovată în cadrul Festivalului „Florile Oltului” –Avrig și a Festivalului de Tradiţii şi Obiceiuri în Ţara Oltului, precum și în sărbătorile organizate local (Fii Satului sau Zilele Comunei).
Agricultura a fost și rămâne principala îndeletnicire a oamenilor din zonă, așa că, privită de la înălțime, Țara Oltului e o imensă grădină, cu culturi întinse de cereale și legume.

Țara Secașelor

În Podișul Transilvaniei, de-a lungul Secașului Mic și a Secașului Mare, se întinde Țara Secașelor, un ținut care unește prin cultură două județe: Sibiu și Alba. La nivelul Sibiului, Țara Secașelor cuprinde orașele Miercurea Sibiului și Ocna Sibiului, alături de comunele Apoldu de Jos, Ludoș, Loamneș, Păuca, Șura Mică. Învecinarea la Sud cu Mărginimea Sibiului, zonă cu puternică identitate etnofolclorică, a dus la numeroase interferențe și împrumuturi, așa că astăzi secășenii etalează costume în alb și negru specifice mărginenilor, dar și elemente de port popular care îi individualizează: brăcia lungă de 2,5 metri cu care fetele îşi încing mijlocul, căciulile înalte, bogat împodobite ale alămorenilor.

Specificul zonei se păstrează și prin colindele cetelor de feciori, ce răsună în aproape toate satele de Crăciun, prin obiceiul copiilor de a se prinde veri și văruțe la Sfântul Toader, și prin Festivalul interjudețean „Datină Străbună pe Secașe”, organizat încă din anul 1972 pentru a promova individualitatea Țării Secașelor.

Valea Hârtibaciului

Valea Hârtibaciului este, probabil, zona etnofolclorică a județului Sibiu care și-a păstrat cel mai bine caracterul arhaic. Urbanizarea redusă a fost factor al prezervării specificului și autenticității civilizației tradiționale de aici. Pășunile și fânețele întinse, bisericile mici din lemn, bisericile din piatră zugrăvite în urmă cu două veacuri de meșteri pricepuți din familia Grecu, impunătoarele biserici fortificate evanghelice– toate fac farmecul locului.

Din punct de vedere etnofolcloric, zona se remarcă prin găteala mireselor cu coif din Săsăuș, prin vălitorile şi catrinţa oacheşă de Ilimbav, prin rara retișană și învârtita de Ilimbav, dar și prin practicarea meșteșugurilor după vechile tehnici.
Zona este situată la interferența dintre Valea Târnavelor și Ţara Oltului, înglobând localități precum: Agnita, Alțâna, Bârghiș, Brădeni, Chirpăr, Retiș, Hosman, Marpod, Ilimbav, Săsăuș, Retiș.
În aproape toate localitățile se organizează sărbători precum ”Întâlnirea Fiilor Satului” sau ”Zilele Comunei”, dar și târguri care pun în valoare specificul local. Două evenimente de amploare – Festivalul „Cânt şi Joc pe Hârtibaci” de la Agnita, „Festivalul Hârtibăcenilor“- reunesc locuitorii din satele traversate de râul Hârtibaciu.

Valea Târnavelor

Țara Vinurilor – aceasta este denumirea sub care a fost cunoscută, vreme de secole, zona etnografică a Văii Târnavelor, datorită plantațiilor de vii existente de-a lungul râurilor Târnava Mică și Târnava Mare.

În județul Sibiu, zona etnografică se învecinează la Sud-Est cu Valea Hârtibaciului, iar la Sud-Vest cu Țara Secașelor, fiind concentrată în jurul a trei orașe – Copşa Mică, Mediaş, Dumbrăveni – și a comunelor Târnava, Blăjel, Dârlos, Hoghilag, Laslea, Ațel, Brateiu, Valea Viilor, Axente Sever, Micăsasa. Români, saşi, maghiari, rromi şi armeni şi-au pus amprenta asupra civilizaţiei şi culturii din Valea Târnavelor, astfel că zona este recunoscută prin multiculturalitatea ei, prin coconiţele fetelor românce, prin fenomenul lăturenitului din şezătoare, prin cetăţile fortificate săseşti (cele din Biertan şi Valea Viilor sunt incluse în Patrimoniului UNESCO) şi prin artefactele din cupru ale meşteşugarilor rromi.

Festivalul „Marțian Negrea” din Valea Viilor, Festivalul „Porcul de Bazna” și „Festivalul Verzei” de la Moșna se numără printre evenimentele organizate anual în acest areal.
Elementul comun al diferitelor culturi ce se întrepătrund în Valea Târnavelor este dat de cultivarea viței de vie, așa că simbolul strugurelui se regăsește ca element decorativ atât pe costumul popular românesc în multe sate din zonă, cât și în heraldică.

În continuare, Sibiu 100% vă prezintă cele mai importante tradiții și obiceiuri de iarnă

Cetele de Juni din Mărginimea Sibiului   

Primăria orașului Săliște și Consiliul Local al orașului Săliște organizează tradiționala ”Întâlnire a Cetelor de Juni” din Mărginimea Sibiului, în a patra zi de Crăciun, 28 decembrie, începând cu orele 12.00, în Piața Junilor din Săliște.

A devenit tradiție ca, în fiecare an, în data de 28 decembrie să aibă loc la Sălişte „Întâlnirea Cetelor de Juni din Mărginimea Sibiului”. Juni şi junese din Mărginime și de peste munți, îmbrăcaţi în costume tradiţionale cu migală ţesute şi special pregătite pentru această zi de sărbătoare, se întâlnesc la Sălişte în paşi de dans şi acorduri de cântec popular. Peste 12 cete de juni din Săliște, Orlat, Tilișca, Gura Râului, Galeșul de Argeș, Vaideeni, Sadu, Râul Sadului, Miercurea Sibiului, Rășinari, Apoldu de Jos, Jina vor prezenta o adevărată sărbătoare a bucuriei, un deosebit spectacol al portului popular atât de diversificat. Se spune că această traditie a început pe la 1895, iar tradiția a fost întreruptă după al doilea razboi mondial. Pentru localnicii zonei, tradițiile de iarnă sunt extrem de importante. Sunt localități sibiene în care bătrânii și tinerii deopotrivă mai păstrează vii obiceiurile și traditiile vechi de sute de ani.

În Mărginimea Sibiului tradițiile de iarnă încep o dată cu prima sărbătoare a sezonului, Sfântul Nicolae. Cetele de juni se reunesc, își stabilesc judetele, gazda, repetă colindele, iar în Ajun de Crăciun pornesc cu colindul pentru a anunța Nașterea Pruncului Prea Minunat. Timp de patru săptămâni, Cetele de Juni răspândesc cu bucurie, joc şi voie bună vestea Naşterii Domnului şi trecerea la Noul An.

Pentru „Întâlnirea Cetelor” de la Sălişte, junii și junesele din întregul judeţul își pun costumele tradiţionale, țesute cu migală şi special pregătite pentru această zi de sărbătoare. E o sărbătoare a bucuriei, un adevărat spectacol al portului popular atât de diversificat. Feciorii se mândresc cu portul lor. Acesta diferă în funcție de rolul purtat în ceată. Căciulile junilor, în această perioadă, sunt decorate cu pene de păun, flori albe şi tricolor. Judele are căciulă brumărie cu trei pene, ajutorul de jude căciulă neagră cu două pene, iar restul junilor au căciuli negre cu o singură pană. Ei vor renunța la căciula aceasta abia după Sfântul Ioan. Pe lângă căciula brumărie, judele poartă pieptar alb, în timp ce junii au pieptar nergu, iar judeasa are cojoc alb, spre deosebire de celelalte fete.

Junii din Săliște, Orlat, Tilișca, Gura Râului, Galeșul de Argeș, Vaideeni, Sadu, Râul Sadului, Miercurea Sibiului, Rășinari, Apoldu de Jos, Jina vor fi întâmpinați de judele din Sălişte. Vor închina din plosca tradiţională și își vor lăuda cetele. În cadrul unei procesiuni bine stabilite, are loc parada costumelor populare din fiecare zonă venită la întâlnire, iar fiecare jude promite să păstreze și să ducă mai departe datinile și obiceiurile străbunilor săi.

Conform obiceiului, se joacă jiane, hațegane, iar la final cu toții se prind în Hora Unirii. Dacă vă aflaţi în Mărginimea Sibiului în preajma sărbătorilor de iarnă, cu siguranţă veţi avea ocazia de a vă întâlni pe uliţele satelor cu Ceata Junilor. Ceata Junilor este un obicei prezent în aproape toate localităţile Mărginimii Sibiului, mai puţin în Poiana Sibiului. Aceasta se formează, conform tradiţiei, la Sf. Nicolae, iar organizarea lor diferă de la o localitate la alta.

Cetele de Juni îşi încep activitatea o dată cu colindul din Ajunul Crăciunului. Mai întâi ei colindă în gospodăria primarului, apoi preoţii din sat, după care urmează să fie colindaţi localnicii.

Sadu – „Adusul fagului în sat”

Sadu păstrează multe obiceiuri, datini prilejuite de sărbătorile anului. Acestea sunt păstrate cu respect de comunitatea rurală, fiind totodată evenimente de atracţie a vizitatorilor. Se practică colindele, steaua, pluguşorul, umblatul cu botezul, irozii. Colindele determină o participare a mai multor persoane de vârste diferite. Colindele au conţinut religios, legat de Naşterea lui Iisus, dar pot avea şi caracter laic. La Sadu se numeşte Ceata junilor.

La Sf. Nicolae se organizează, după tradiţie şi regulile satului, două grupuri: Ceata mare, cu tinerii care au făcut armata, peste 25 de ani şi Ceata mică, cu tineri până la 20 de ani. Cetele sunt formate numai din băieţi.

Specific pentru Sadu este obiceiul cu „adusul fagului în sat”. La pădure se merge înainte de Crăciun cu tractor sau maşină. Fagul este adus la uzină. Fagul ales, cu sprijinul pădurarului, trebuie să fie foarte mare. Operaţiile de tăiere, curăţire şi transport le fac Junii. Fagul este transportat în sat cu carul cu boi, în ajunul Crăciunului. Junii stau pe fag, sprijiniţi în ţapine. Este plimbat prin sat, fiind un eveniment cu care se mândreşte tot satul. Junii sunt însoţiţi de muzicanţi. Apoi este dus în faţa primăriei, unde are loc un ceremonial. Mărimea fagului exprimă puterea tinerilor şi hărnicia lor. Este o întrecere între tineri pe criteriul „cine a adus cel mai mare facg”. În sat feciorii sunt aşteptaţi de fete îmbrăcate în port popular. După aducerea fagului tinerii fac petrecere. Fagul va fi vândut ca lemn de foc sau de construcţie, pe baza unei licitaţii, iar banii sunt folosiţi în favoarea cetei. Cetele de juni colindă pe la case în noaptea de Crăciun şi ziua, Irozii, alcătuiesc o ceată formată din 5 băieţi – Irod, 3 crai, 1 cătană. În Sadu se numesc „colindreţii”. Sunt costumaţi adecvat: costume, coifuri, stea, săbii etc. Ei colindă ziua şi interpretează o scenetă cu temă religioasă.

La anul Nou se umblă cu pluguşorul, obicei străvechi, cu trimiteri la ocupaţiile agricole. Copiii sunt costumaţi frumos. Bobotează: Când vine preotul cu botezul, gazda pune pe masă un colac şi o farfurie cu fasole frecată, pe care le sfinţeşte preotul, facând o cruce cu cuţitul (aşezat lângă farfurie). Toţi din familie vor mânca din fasole şi colac, în credinţa că le va aduce belşug şi sănătate. Preotul botează animalele şi constucţiile din gospodărie. În ziua de Bobotează, când se sfinţeşte apa la râul Sadu, preotul aruncă o cruce de lemn în apa râului, pe care o scoate un tânăr şi o înapoiază preotului. Credincioşii strânşi pe mal apreciază îndemânarea tânărului şi-l felicită.

Craii şi Irozii în tot județul

„Craii” sau „Irozii” sunt copiii care colindă interpretând o scenetă religioasă. Colinda lor este atât de bogată în conţinut pentru că ea transmite mesajul printr-o scenetă şi nu prin colinde. Îmbrăcaţi în costume populare, cu coifuri, săbii, panglici „Craii” interpretează în prima zi de Crăciun, la biserică, scena Naşterii Domnului. Aceştia aduc bucurie şi emoţie tuturor celor prezenţi prin mesajul plin de însemnătate pe care îl transmit.

Jina – Îngroparea anului

La miezul nopţii, junii ies în centrul comunei şi săvârşesc un întreg ceremonial de îngropare a anului ce a trecut, după care întâmpină anul ce urmează să vină cu jocuri, cântece şi focuri de artificii.

Avrig – Țara Oltului

La sfârșit de decembrie, e zarvă mare la Avrig… Vizitatori de peste tot se adună în Piaţa Gheorghe Lazăr pentru a vedea meteleii. Aşteptată de mulţi, sărbătoarea „Meteleaua” este unul din cele mai vechi obiceiuri care se practică la Avrig. Este o sărbătoare cu origine păgână care simbolizează biruniţa binelui, a luminii, a renaşterii. Costumaţia şi mai ales măştile cetelor de juni devin veritabile tablouri alegorice cu subiecte din cele mai diverse. După parada costumelor, la miezul nopţii, feciorii ard lemnele rămase din cele strânse de la gospodari în Ajunul Crăciunului luându-şi rămas bun de la sărbătoare.

Udatul Ionilor – Tălmăcel

Vechimea acestei sărbători nu poate fi stabilită cu exactitate. Sunt oameni care povestesc că obiceiul ar fi strâns legat de Marea Unire de la 1918, alții spun că ar fi legat de construirea bisericii din sat, în secolul al XVIII-lea. După ce s-a construit biserica din sat, s-au adus și clopotele de la Viena, iar garda cu călărași s-a dus să le aducă. Se pare că au intrat în sat de Sf. Ioan și de atunci a rămas tradiția.

Unii localnici știu o altă legendă: locuitori ai satului care au fost plecați la Marea Unire de la Alba Iulia s-au întors acasă de Sf. Ioan și din bucuria unirii s-a născut acest obicei, arată specialiștii Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul – Junii Sibiului“. Totodată, există și lucrări care atestă manifestarea încă din 1906.

Udatul Ionilor pe 7 ianuarie la Tălmăcel a fost atestat documentar după Marea Unire, când delegații satului s-au întors cu tricolorul de la Alba-Iulia, dar cu siguranță că obiceiul este mult mai vechi. Astfel, toți cei cu numele de Ion, Ioana sau derivatele acestora vor fi udați, în râul ce trece pe lângă biserica din Tălmăcel, unde localnicii îmbrăcați în costume tradiționale românești păstrează cu sfințenie, cel puțin de la Marea Unire, obiceiul Udatul Ionilor. După slujba religioasă, spre râul din sat pornește un alai format din feciori călări ce poartă steaguri tricolore, îmbrăcați tradițional, un car alegoric tras de boi împodobiți cu țesături și mărgele și mai în urmă măgărușii cu moșul și baba din paie. Ajunși la râu, junii îi udă rând pe rând pe toți ce poartă numele de Ion sau Ioana, doar pe cizme, într-un ritual de purificare.

Udatul Ionilor este obiceiul cu care Tălmăcelul și locuitorii lui se identifică. După ce toți cei care poartă numele Sfântului Ion și-au primit botezul, feciorii, fetele, localnicii și turiștii se îndreaptă spre punctul central al satului: piațeta din fața bisericii. Aici, în Ulița Mare, are loc tradiționalul joc, după ordinea binecunoscută: sârba, învârtita, hațegana, jiana și hora. Folcloric, Udatul Ionilor marchează încheierea ciclului sărbătorilor de iarnă.

Cârța – Ziua Nebunilor

La Cârţa, 8 ianuarie este Ziua Nebunilor! Este ziua în care tinerii se împart în două cete, în burduhoşi şi în urşi şi mâzgălesc oamenii cu untură şi funingine pentru a alunga spiritele rele. Burduhoşii simbolizează spiritele rele şi încearcă să ţină oamenii departe de spiritele bune întruchipate de urşi. Urşii şi burduhoşii pornesc pe uliţele satului, însoţiţi de muzicanţi. În fruntea alaiului merg burduhoşii, iar apoi vin urşii. În drumul lor ei îi mâzgălesc pe cei care le ies în cale. Oamenii sunt consideraţi acum a fi curaţi şi se alătură alaiului. Ziua Nebunilor se încheie la lăsatul întunericului cu un foc mare aprins în curtea gazdei cetei unde urşii îşi ard costumele pentru a arde răul. 

Valea Hârtibaciului 

Colindatul deschide ciclul celor 12 zile (de la Crãciun la Boboteazã) ale sãrbãtorilor de iarnã. Existã și colinde de Sf. Nicolae, de Anul Nou, de Boboteazã și chiar de Paști, dar fenomenul propriu-zis al colindatului este legat de sãrbãtorirea Crãciunului. Pentru a organiza colindatul, feciorii se asociazã în cete. Scopul principal al cetei junilor e de a-i iniția în normele și valorile comunitãții, spre a le transmite, la rândul lor, generațiilor urmãtoare. Tinerii învațã cã au obligații sociale în viața satului. La ceatã ei se inițiazã în cântece, joc, obiceiuri, spre a se integra în colectivitatea sãteasca. Aici se înscrie colindatul întregului sat, cãci se considerã cã, în aceastã perioadã de tranziție spre Noul An, omul poate influența (prin urarea cântatã a colindãtorilor) desfãșurarea ciclului naturii. Tot la ceatã feciorii învațã sã coopereze și sã se subordoneze unei autoritãți (conducãtorul cetei, tata de feciori).

Prima grijã a feciorilor este sã-și aleagã conducãtorii și gazda. În Retiș și Bãrcuț toți cei aleși se numeau tistii. Conducãtorul cetei se numește primar (Vecerd), primar mare (Retiș), jude (Sãsãuș, Pelișor, Fofeldea, Bãrcuț, Chirpãr, Marpod, Nocrich, Tichindeal, Ghijasa de Jos), „funogi” (Ighișul Vechi). În vechime conducerea cetei era numitã de bãtrânii satului, apoi de preot, iar dupã înființarea primãriilor românești pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, adică pe la 1890.

A doua zi de Crãciun, dupã slujbã, judele, paharnicul și gociul mergeau cu o „fele” (sticla de 0,5 l) de rachiu la ea și o cereau ca judeceasã, o luau și mergeau cu ea la gazdã și petreceau. Numãrul cetelor dintr-un sat e variabil. Obișnuit se alcãtuia o singurã ceatã (Chirpãr), dar se fãceau și 2-3 (Fofeldea, Bârghis, Ighișul Vechi, Pelișor, Sãsãuș), ba chiar 4 (Ghijasa de Jos).

Foarte importantã era alegerea gazdei, cãci acolo învãțau colindele, acolo depozitau vinul și alimentele și tot acolo petreceau la Crãciun, Anul Nou și Boboteazã. Gazda primește în schimb de la feciori un car cu lemne, colaci sau chiar bani. La aceastã manifestare participa tot satul, întreaga obște, fie primind colindãtori, fie colindând. Dupã un an de muncã, de sãrbãtori viața oamenilor cunoștea o adevãratã descãtușare spiritualã.

Se colinda în tot satul, cãci la baza obiceiului stã acest principiu pe care se întemeiazã rânduiala conviețuirii și a solidaritãții colective din satele noastre: toți pentru unul și unul pentru toți. Repertoriul variazã de la un sat la altul. Ceata e însoțitã peste tot de muzicanți, care cântã pe drum și în casele unde se joacã.

Darurile rituale erau așezate pe masã: colaci (semn al belșugului, al roadelor bogate), „pecie” (mușchiul de pe spinarea porcului), bãuturã. Odinioarã se puneau pe masã prune, pâine, fasole, înlocuite apoi de hencleș și cozonac, mai nou de bani. Cei mici primeau un colac mare, din fãinã de grâu, frumos împletit și coaste. Feciorii mai mari primeau de la fete (cãci numai la ele colindau) o „fele” (0,5l ) de rachiu sau 1l de vin și douã hencleșe.

În ceea ce privește petrecerea (ospãțul) de la sfârșitul colindatului, la ea participa odinioarã tot satul, datoritã credinței cã ar participa și sufletele celor morți, reveniți acum ca sã se bucure și ei împreunã cu cei rãmași în viațã. În Valea Hârtibaciului, la petrecere participã numai ceata și fetele din sat.

Sursa: Crãciunul și colindatul pe Valea Hârtibaciului, potrivit lui  Noiștețeanu Dragan Mircea. 

Urmărește Sibiu 100% în Google News