Laura Codruța Kovesi a fost audiată în Parlamentul European, primind întrebări de la diferiți parlamentari, inclusiv de la parlamentarii români care au făcut tot posibilul să o împiedice în parcursul către postul de procuror-șef european.
Candidații la postul de procuror-șef european, Laura Codruța Kovesi, Jean-Francois Bohnert (Franţa) şi Andres Ritter (Germania) au fost audiați în Comisiile pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) şi control bugetar (CONT) ale Parlamentului European. Procurorul român originar din Sibiu a fost ultima pe lista audierilor și a beneficiat de cele mai multe întrebări, inclusiv de atacuri ale parlamentarilor PSD.
“Știu că mulți români urmăresc această audiere, așa că voi continua în limba română, a spus Kovesi, la începutul audierilor, după o introducere în engleză, dar mai vorbit în engleză și atunci când i-a fost cerut acest lucru, spunând că poate vorbi și în franceză, la nevoie. „Am experiență îndelungată în luarea deciziilor mari, în coordonarea unei echipe în situații de stres și presiune publică. Am crescut activitatea în România anti-fraudă europeană. DNA a pus sechestre pe bunuri de peste două miliarde de euro. Am dezvoltat parteneriate și cu colegi internaționali. Am creat echipe de anchetă comune, am cooperat cu peste 40 de țări.” s-a prezentat Kovesi.
Laura Codruța Kovesi a fost întrebată inclusiv despre acuzațiile care i se aduc în țară, dar și despre modul în care va colabora cu ministrul justiției din România, în cazul în care va deveni procuror-șef european.
Între parlamentarii care i-au adresat întrebări Laurei Codruța Kovesi s-au numărat Monica Macovei, Cătălin Ivan și Maria Grapini.
Ulterior audierilor, comisia CONT (de control bugetar) a votat, Laura Codruța Kovesi primind cele mai multe voturi, 12, față de 11 primite de Bohnert din Franța și un vot primit de Ritter din Germania. Mâine are loc votul din comisia LIBE.
Parchetul European va avea un procuror-șef și procurori-europeni, care vor lucra la biroul central din Luxemburg, și procurori delegați din toate statele membrie, care vor lucra în țările de orgine. Parchetul European ar trebui să fie funcțional în 2020.