Povestea Mariei este controversată, cu un conținut sentimental foarte greu de purtat. Este copilul Spitalului de Pediatrie. A fost abandonată de părinți și de atunci a fost crescută, educată și îngrijită de medicii de pe secție. De ce? Pentru că nimeni nu-i găsește locul. Așa povestește, cu tristețe, medicul pediatru Corina Cazan, „mama Corina”. Vedeți, Maria suferă de o boală renală gravă. Părinții și-au luat mâna de pe ea încă de când avea 5 anișori, iar instituțiile abilitate nu au găsit, până în acest moment, o soluție pentru Maria, deși dosarul ei este complet de mulți ani, iar doctorița Cazan a depus cereri peste cereri ca fata să fie instituționalizată. Dar, nu. Până la 24 de ani, autoritățile nu au găsit o soluție pentru ea. Nici de adoptat nu a putut fi adoptată, pentru că nimeni, cu excepția medicilor care i-au fost alături, nu se încumetă să ridice crucea pe care Maria o poartă în spate, încă de când avea doi ani. Și este de înțeles. În urmă cu două săptămâni, fata a părăsit Spitalul de Pediatrie, în urma unor situații tensionate, și a ajuns la Spitalul de Psihiatrie, dar nu va putea sta mult acolo, pentru că este sănătoasă din punct de vedere psihic. Maxim o lună poate fi ținută acolo, după care Maria nu mai are unde să locuiască.
Cu atâtea instituții a căror menire este de a răspunde nevoilor celor oropsiți, cu atâtea asociații și ONG-uri, cu atâtea „case” ale lui Dumnezeu, de ce Maria nu are unde să meargă atunci când va trebui să părăsească Spitalul de Psihiatrie? Să-i aflăm povestea și să răspundem la această întrebare cu: „Ba da, Maria are unde să meargă!”
Maria, o fetiță de doi anișori, născută într-o familie săracă din Iacobeni se îmbolnăvește grav. La spitalul de Pediatrie din Sibiu i se pune diagnosticul de sindrom nefrotic pur. Este o afecțiune a glomerulului ca parte fundamentală a rinichiului care poate avea o evoluție foarte bună, spre vindecare. În scurt timp însă, medicii ajung la concluzia că lucrurile nu sunt așa simple.
Micuța noastră are o formă acută, cu frecvente recidive, iar diagnosticul se schimbă în sindrom nefrotic impur cu o evoluție știut cronică și, practic, fără șanse de vindecare. De la prima internare, micuța Maria a revenit și a tot revenit în spital.
„Stătea internată la noi și câte trei, patru luni, apoi mai mergea acasă o săptămână, două. Din păcate, acolo nu primea terapia cum trebuie, avea recăderi și ajungea din nou la noi, în stare gravă. De când o știu eu și o știu de micuță, nu a venit niciodată la noi pentru un control obișnuit, ci venea mereu în stare gravă. O susțineam medicamentos și așa rămânea la noi cu lunile”, povestește dr. Corina Cazan.
Tatăl Mariei pare atașat de fată. Vine la spital să o viziteze, întreabă medicii de starea ei și arată că ar vrea să lupte alături de copilul lui. Situația în familia Mariei este una grea. Mama, cu alți câțiva copii acasă, nu face față sărăciei. Doctorița Cazan povestește că, ulterior, a aflat că și acei copii au fost dați spre adopție.
Când fata se apropie de șase ani este trimisă la o Clinică de Pediatrie din Cluj, pentru o biopsie renală. Diagnosticul Mariei trebuie să fie unul clar și dovedit. Biopsia a demonstrat că este vorba despre o formă severă de sindrom nefrotic cu afectare glomerulară deja în proporție de 60%. Asta înseamnă că doar 40% din glomeruli mai sunt funcționali. Familia află diagnosticul și implicațiile acestuia și stigmatizează destinul micuței.
Maria este abandonată în spital
După ce medicii din Cluj au confirmat diagnosticul, părinții micuței de șase anișori încep să vină din ce în ce mai rar să o viziteze la spital, până n-au mai făcut-o deloc. Fata este abandonată în Spitalul de Pediatrie Sibiu
„În momentul acela noi am făcut documentația la Protecția Copilului pentru instutuționalizare și cea pentru grad de handicap. Oricum, ea a fost în evidențe tot timpul și din acel moment am încercat o variantă de protecție socială pentru Maria. Cei de la Protecția Copilului au fost destul de receptivi, dar, din păcate, instituțiile de protecție socială nu mai sunt medico-sociale, ci doar sociale. Au asistente medicale, însă nu mai au medici și, practic, s-au temut că afecțiunea cronică a Mariei, cu frecvente recăderi o să le pună probleme. Am încercat, de a lungul timpului, și cu asistenți maternali. Au venit câțiva să o vadă, dar când îi auzeau problemele dădeau bir cu fugiții. La fel s-a întâmplat și cu familiile care au vrut să o adopte. Maria este de ani buni pe terapie cronică cu prednison, face corticoterapie, iar în urma tratamentului a rămas de talie mică. Efectele secundare ale tratamentului, dar și boala ei, în sine, duc la nanism. Eu le-am explicat tot trecutul ei medical, sătea în datoria mea să o fac, dar le-am și garantat că dacă se întâmplă ceva pot veni la pediatrie și nicăieri în altă parte, pentru că orice medic de aici o cunoaște și știe ce are de făcut”, spune dr. Corina Cazan.
Fiecare mare spital care îngrijește cronici are copiii lui
Timpul trece, iar acasă pentru Maria este tot Spitalul de Pediatrie din Sibiu. Medicii o dau la școală. În clasa I cheamă televiziunea să-i vadă prima zi de școală. Toți cei din secție fac teme cu Maria, o verifică și o ajută să învețe. Este dusă și luată de la școală de medici și asistente. Doctorița Cazan este mama Corina, iar doctorul Moraru este tata Doru. Primii trei ani îi face la Ursuline, Colegiul Pedagogic, apoi, până la clasa a VIII-a învață la Școala Incluzivă Nr.1 din Sibiu. Liceul îl termină la Lia cu specializarea patiserie.
Maria face 18 ani și iese de pe băncile școlii. În jurul ei se strâng prieteni. Dr. Anca Marian o cunoaște pe Maria încă de când era pe băncile facultății. Au legat o strânsă prietenie care durează până în ziua de astăzi.
„Am luat-o pe Maria la mine ori de câte ori am putut, de sărbători, în vacanțe. De când am copiii este cea mai fericită, pentru că are cu cine se juca. Este o tânără care merită ca șansa care i s-a dat până acum să fie dusă mai departe. Chiar merită. O cunosc de atâția ani”, spune, dr. Anca Marian.
Medicii din Cluj sunt uimiți că a atins această vârstă, dar este de înțeles. Asta a fost șansa ei la viață, faptul că a locuit atâția ani în spital le-a permis doctorilor să o monitorizeze permanent.
I se fac actele și dosarul din calitatea ei de adult, pentru că Maria împlinește 24 de ani, dar statul tot nu găsește o soluție pentru ea. Ba mai mult, actuala conducere a Spitalului de Pediatrie nu o mai poate ține să locuiască în secție, așa că fata a ajuns la Spitalul de Psihiatrie. Nici aici nu poate sta mult, pentru că nu are probleme psihice, iar când va trebui să plece, ce se va întâmpla cu ea? Unde va ajunge?
„Nu m-am înteles bine dintotdeauna cu Maria. I-am intrat foarte greu în grații și nu era prea vorbăreață când era micuță, dar încet, încet s-a atașat foarte mult de mine. Fiind șefă de secție, mulți ani m-am ocupat mai mult de cazurile sociale. Maria este o fetiță foarte inteligentă și poți discuta cu ea absolut orice. Am dat-o la școală pentru că nu era normal să ții un copil numai între patru pereți. Nu am avut cu probleme cu ea niciodată. Profesorii erau încântați întotdeauna. Multe dintre persoanele internate la pediatrie o îndrăgesc. De multe ori veneau părinții copiilor internați acolo și-i aduceau cadouri de sărbători. Foarte multă lume din Sibiu o cunoaște, pentru că Maria este o fire sociabilă și prietenoasă. Sigur au mai fost și probleme, momente în care se enerva, dar trebuie să fim mereu conștienți de faptul că vorbim despre un copil care de aproape 20 de ani face tratament cu medicamente care au ca efecte secundare depresia și psihoza. Asta ca să nu mai spunem și de condiția Mariei de copil abandonat. Cu toate acestea, nu mi-a dat niciodată bătăi de cap. Întotdeauna și-a anunțat plecările și și-a cerut voie când a vrut să facă câte ceva”, mai povestește Corina Cazan.
În toți acești ani cât a locuit Maria în Spitalul de Pediatrie totul a fost făcut corect și oficial, spune doctorița. Medicul care a crescut-o spune că fiecare spital mare care îngrijește cronici are copiii lui. Maria a fost copilul Spitalului de Pediatrie din Sibiu, dar acum, și-a pierdut și singura casă pe care o avea și, cel puțin până în momentul de față, nimeni nu pare să aibă o soluție.
Povestea Mariei am ascultat-o spusă de oamenii care au crescut-o și care o iubesc. Tot ei sunt și cei care strigă către oricine este dispus să asculte și să întindă o mână de ajutor. Maria are nevoie de o orice fel de ajutor, altfel, ultimii 22 de ani au fost în zadar.
Toți cei care pot și își doresc să o ajute pe Maria sau soluții ca ea să aibă unde locui pot suna la numerele de telefon 0745.998.833 (Dr. Corina Cazan) sau 0742.361.391 (Dr. Anca Marian).
Până în acest moment există organizații care se interesează de situația fetei, însă nu s-a concretizat nimic.
Publicitate
