Tribunalul Sibiu a admis două dintre cele cinci oferte depuse pentru viitorul sediu al instituției. Este vorba despre clădirea din apropierea gării, de pe strada Regele Ferdinand, Nr. 4, pe de o parte, și Casa Albă Independența, imobilul fostei fabrici cu același nume.
Comisia de evaluare a Tribunalului Sibiu a analizat ofertele depuse de cei cinci proprietari care au dorit să închirieze imobilele pe care le dețin, pentru a deveni vitorul sediu al Tribunalului și Judecătoriei Sibiu, iar rezultatele au menținut în cursă doar două dintre oferte: Casa Albă Independența S.A. și cea a lui Constantin Șufană.
Cele cinci oferte acceptate într-o primă etapă de Tribunalul Sibiu au fost: SC AS IMOB 2007 SRL, agenția imobiliară condusă de Silviu Ciolacu, CASA ALBĂ Independența S.A., cu imobilul din fosta fabrică Independența, aflat într-o stare avansată de degradare, Imperial Logistics SRL, care are sediul în str. Ștefan cel Mare 193, în clădirea Zacaria, Development XXL SRL, și Constantin Șufană, care deține clădirea din strada Someșului (lângă Direcția de Agricultură), o clădire nefolosită, care ar fi trebui să devină hotel. A mai fost și o a șasea ofertă, sosită cu întârziere, respectiv sediul Patria Bank (fosta Carpatica), din Șos. Alba Iulia. Această ofertă a fost repsinsă din start.
În etapa următoare, comisia Tribunalului Sibiu va demara negocieri cu proprietarii celor două imobile, pentru a stabili cele mai bune condiții de închirere. Tribunalul va transmite invitații la discuții acestora, începând cu 24 iunie, în timp ce ofertele respinse vor primi motivări ale respingerii.
Reamintim că Tribunalul Sibiu și Judecătoria Sibiu se află în căutarea unui sediu, deoarece actualul spațiu în care își desfășoară activitatea va fi folosit de MApN, proprietarul clădirii, pentru amenajarea unui comandament NATO. Clădirea va intra în renovare, astfel că Tribunalul trebuie să o elibereze până în luna noiembrie.