12.9 C
Sibiu
duminică, aprilie 13, 2025

Focar de pestă porcină în municipiul Sibiu

Cele mai citite

Astăzi, la Prefectură, autoritățile s-au întrunit în ședință ca urmare a confirmării unui caz de pestă porcină în municipiul Sibiu, pe domeniul public (Str. Ghiocelului FN), respectiv într-o gospodărie de pe strada Trandafirilor din municipiul Sibiu.  

Miercuri, s-au depistat în albia râului Cibin, în locația strada Ghiocelului FN, pe domeniul public, două suine moarte în greutate de aproximativ 50-60 kg. Examenul virusologic efectuat in direcția PPA a evidențiat prezenta virusului, boala fiind confirmată conform B.A.12118/11.07.2024. Cadavrele celor doua suine au fost ecarisate conform prevederilor Reg. CE 1069/2009.

În după-amiaza zilei de 11 iulie 2024, medicul veterinar de liberă practică împuternicit (MVLPI) a depistat într-o gospodărie neînregistrată, aflată la circa 100 de metri de locul unde au fost descoperite suinele pozitive din data de 10.07.2024. În gospodăria respectivă erau prezente patru suine, în greutate de circa 50 kg, neidentificate.

La examenul clinic efectuat de MVLPI s-au identificat doua suine care prezentau hipertermie 41-41.8ºC, abatere si inapetență, suine de la care s-au prelevat probe de sânge pe EDTA, probe care au fost afluite la LSVSA Sibiu în vederea efectuării examenului virusologic.

Rezultatul examenului virusologic efectuat la Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Sibiu a fost pozitiv, conform B.A. 12144/12.07.2024. Catagrafierea animalelor din exploataţie a fost efectuată de către medicul veterinar oficial, în data de 12.07.2024,  în exploatația din acest focar exista un număr  de 4 capete suine, categoria porc gras. Din acestea, o suină a fost sacrificată de proprietar, iar restul suinelor au fost ucise în conformitate cu prevederile Reg. 687/2019, în data de 12.07.2024, imediat după confirmarea bolii.

Măsuri concrete

În acest sens, a fost stabilită o zonă de protecție în jurul focarului de minim 3 km, pe raza localității Sibiu. Începând cu data de 11.07.2024, s-a stabilit o zonă de supraveghere în jurul focarului din localitatea Sibiu, cu o rază de 10 km ( cuprinde și zona de protecție), incluzând localitățile: Șura Mare, Șura Mică, Rusciori, Cristian, Poplaca, Rășinari, Cisnădie, Cisnădioara, Mohu și Bungard. Zonele de restrictii sunt identice în cazul ambelor focare de PPA datorită amplasării geografice.

În zona de restricție sunt interzise următoarele activități care privesc animalele din speciile listate (porcii) și produsele obținute de la porci:

  • Circulația animalelor deţinute din speciile listate dinspre unităţi din zona de restricţii;
  • Circulaţia animalelor deţinute din speciile listate înspre unităţi din zona de restricţii;
  • Circulatia animalelor din speciile nelistate pana la finalizarea actiunilor de D.D.D. în exploatația în care s-a declarat focarul de boală.
  • Târguri, pieţe, expoziţii şi alte situaţii în care sunt adunate la un loc animalele deţinute din speciile listate, inclusiv colectarea şi dispersarea acestor specii;
  • Circulaţia materialului seminal  obţinut de la animale deţinute din speciile listate, dinspre unităţi din zona de restricţii;
  • Colectarea de material seminal de la animalele deţinute din speciile listate;
  • Inseminarea artificială itinerantă a animalelor deţinute din speciile listate;
  • Servicii naturale itinerante ale animalelor deţinute din speciile listate (monta naturală);
  • Circulaţia cărnii proaspete obţinută de la animale deţinute şi sălbatice din speciile listate, dinspre abatoare sau unităţi de manipulare a vânatului din zona de restricţii;
  • Circulaţia organelor obţinute de la animale deţinute şi sălbatice din speciile listate, dinspre abatoare sau unităţi de manipulare a vânatului din zona de restricţii;
  • Circulaţia produselor din carne obţinute din carne proaspătă provenită de la animale din speciile listate, dinspre unităţi din zona de restricţii;
  • Circulaţia dejecţiilor animaliere, inclusiv a aşternutului şi a aşternutului folosit, obţinute de la animale deţinute din speciile listate, dinspre unităţi din zona de restricţii;
  • Circulaţia pieilor brute şi a celor prelucrate obţinute de la animale deţinute din specii listate, dinspre unităţi din zona de restricţii.

Măsuri care trebuie aplicate în unitățile din zona de protecție

a) menținerea animalelor din speciile listate (porc domestic),  separat de alte  animale din speciile nelistate și de animalele sălbatice.

b) implementarea supravegherii suplimentare pentru a identifica orice altă răspândire a bolii de categoria A  la alte exploatații, inclusiv orice creştere a morbidităţii sau a mortalităţii sau orice scădere semnificativă a valorii producției; orice astfel de creştere sau de scădere se notifică imediat autorităţii competente;

c) dacă este cazul, punerea în aplicare a mijloacelor adecvate de control al rozătoarelor şi a altor vectori de transmitere a bolilor în unitate şi în jurul acesteia – D.D.D.;

d) utilizarea metodelor adecvate de dezinfectare la intrările şi ieşirile în/din exploatatie; instalarea unui dezinfector pietonal la intrarea in exploatatie.

e) aplicarea măsurilor corespunzătoare de biosecuritate tuturor persoanelor care vin în contact cu animale deţinute din speciile listate sau care intră sau ies în/din exploatatie, precum şi a mijloacelor de transport, pentru a evita orice risc de răspândire a bolii de categoria A în cauză;

f) ecarisarea cadavrelor întregi sau a părţilor de cadavre ale animalelor deţinute moarte sau sacrificate din speciile listate, în conformitate cu articolul 22 alineatul (3) din Reg. 687/2019. Responsabilitatea:  proprietarul gospodăriei, UAT Sibiu, medicii veterinari de liberă practică împuterniciti (MVLPÎ) și DSVSA Sibiu.

Personalul implicat în controlul bolii se asigură de DSVSA Sibiu care desfășoară în acest moment ancheta epidemiologică, Unitatea Locală de Sprijin (ULS) Sibiu. Echipamentele necesare combaterii focarului sunt asigurate de DSVSA Sibiu. Prima dezinfecție a fost deja realizată.

Planul de măsuri este dus la îndeplinire sub supravegherea Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Sibiu (DSVSA). El se aplică în funcție de evoluția bolii, respectiv se poate modifica în funcție de aspectele epidemiologice  identificate pe parcursul implementării măsurilor.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Încă un cutremur s-a produs în România

Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 2:29, în judeţul Prahova.Seismul...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect