11.2 C
Sibiu
sâmbătă, noiembrie 8, 2025

Peste 70% dintre români au fost victime ale agresorilor în trafic

Cele mai citite

Un studiu realizat de Poliția Română în ultimii 10 ani arată faptul că mai bine de 70% dintre români au fost agresați de alți șoferi în trafic.

”Șoferii români declară că, în ultimele 6 luni, s-au regăsit mai degrabă în ipostaza victimei decât a agresorului. Astfel, aproximativ trei sferturi dintre șoferii chestionați (71%) au declarat că au fost victime ale agresiunilor în trafic sub forma flash-urilor sau claxoanelor. Acesta reprezintă, totodată, și comportamentul agresiv recunoscut cel mai des de către șoferi, urmat de gesturi amenințătoare sau obscene – 47% și de agresiuni verbale –  40%.”, se arată în studiul intitulat ”Atitudini sociale privind riscul în trafic”.
”Portretul robot” al agresorilor din trafic scoate în evidență în general persoane de sex masculin, de vârstă fragedă, până în 25 de ani, posesori de mașini cu capacitate cilindrica mare.
Comportamentul agresiv in trafic pare să fie extrem de deranjant dacă luăm în considerare că majoritatea celor chestionați au considerat că polițiștii trebuie să fie mult mai activi pe acest segment și să îi sancționeze drastic pe cei care își lasă bunul simț acasă atunci când urcă la volan.
Studiul a fost realizat pe un eșantion de 1.259 de conducători auto activi (care în ultimele 6 luni, anterioare aplicării instrumentului de cercetare, au condus un autovehicul), prin intermediul anchetei sociologice telefonice cantitative (CATI). Colectarea datelor a avut loc pe parcursul lunii august a.c.
 

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

FOTO/VIDEO: Tâlhărie surprinsă în direct. O medieșeancă este trântită la pământ, iar agresorul îi fură geanta

O femeie a fost tâlhărită, vineri seara, pe strada Gheorghe Pop de Băsești din Mediaș, agresorul furându-i victimei geanta.Din...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect