Când spui sport de performanță, recorduri internaționale și bolovani sparți pe piept te gândești, inevitabil, la Adrian Mihai. Este sibian, este managerul cluburilor Kudokai și Miado’s, are 47 de ani, doi băieți și o fetiță și spune că cea mai importantă calitate a unui sportiv este respectul. În cariera sa, a fost gardă de corp pentru numeroase nume din toate domeniile, dar cel mai mult l-a impresionat, după cum spune, muzicianul și compozitorul Goran Bregović.
Dincolo de profilul său profesional, Adrian Mihai este un om ce iubește filosofia, se relaxează compunând poezii, gătind și pictând. Despre o parte dintre marile sale realizări, pasiunile și familia sa a povestit în cadrul unui interviu acordat Sibiu100%.
Adrian Mihai este un nume sonor în lumea sportului. S-a născut în Sibiu, orașul în care a și copilărit. A descoperit dragostea pentru sport la vârsta de șapte ani, când a fost selectat de CSȘ Șoimii să facă parte din grupa de atletism, coordonat de profesorul Mihai Rei. La vârsta de opt ani, Adrian Mihai a reușit să obțină un record național la 50 de metri viteză în aer liber.
Până în clasa a opta, a urmat atletism de performanță.
„Am fost un copil înzestrat din punct de vedere fizic. Practic, aveam calități puțin mai diferite față de cei de vârsta mea. A venit CSȘ la noi la școală, am avut un concurs ce a presupus să alergăm 50 de metri. Din sute de copii de clasa I, au fost selectați în jur de 20, eu făcând parte dintre ei”, povestește Adrian Mihai.
În clasa a VIII-a, a descoperit luptele libere, la Clubul Sportiv „Electrica” Sibiu. A practicat doi ani de performanță și a început, în paralel, Karate Kyokushin.
„Mi-a plăcut mai mult karate-ul, pentru că mi se părea mai dinamic, era o disciplină de arte marțiale ce implica un cod și un studiu mai aprofundat al artelor marțial. Am rămas la domnul profesor Ioan Berghea. El a fost primul meu maestru. În Kyokushin mi-a fost maestru și avocatul Gheorghe Bradu”, spune Adrian Mihai. Cei doi maeștri, adaugă sportivul, i-au fost modele atunci când a intrat în lumea artelor marțiale.
Întorcându-se cu gândul la copilărie, Adrian Mihai își amintește că părinții săi nu erau de acord cu karate-ul.
„Părinții nu erau de acord. Eram cinci copii din blocul nostru din Cireșica care făceam
karate. Mergeam cam toți pe ascuns la cursuri. Pe vremea lui Ceaușescu, prin ’87, karate-ul era interzis și noi spuneam că mergem la dansuri. Părinții nu știau. Știau că practic lupte libere, dar nici cu astea nu erau de acord. Cu atletismul au fost, dar cu luptele nu. Părinții nu voiau să mă vadă la evenimente, ziceau că e bătaie”, povestește sensei Adrian Mihai.
Sportivul a descoperit, în 1994, un nou stil de karate, Ashihara Karate, de care s-a îndrăgostit. Pentru a se pregăti, făcea naveta la Brașov.
Tot în acel an a început colaborarea cu Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, unde a fost antrenor până în anul 2002. Spune că avea de gând să se angajeze în Jandarmerie, dar a decis, într-un final, să își continue drumul în arte marțiale ca independent. „Am refuzat. Din 480 de tineri care au dat probele, m-am clasat în primii opt. Eu am făcut Armata la Trupele Speciale – „Parașutiști”, la Bacău. Sistemul meu de antrenament e mai milităros și presupune disciplină, punctualitate, respect, seriozitate, implicare, sinceritate cu tine însuți. Ego-ul nu îl poți minți. Când te uiți în oglindă, te vezi cum ești. Oglinda, până la urmă, păstrează imaginea ta și după ce pleci din fața ei”, spune Adrian Mihai.
A activat în sistemul privat de securitate, lucrând peste un deceniu pentru mai mulți oameni de afaceri din Sibiu. Ulterior, și-a deschis propria companie de pază și protecție, Assault, alături de care a câștigat, în 2019, primul loc la Campionatul Național de Gărzi de Corp.
Potrivit acestuia, pentru a deveni gardă de corp este nevoie de multă muncă.
„O gardă de corp trebuie să știe să însoțească un VIP, să fie foarte lucidă, alertă, atentă cu tot ceea ce se întâmplă în jur, să știe să caute mașina de explozibil, să conducă bine, să știe să tragă cu arma, să lupte corp la corp, să aibă cunoștințe de prim ajutor. Practic, este o meserie destul de complexă, în care un om își pune viața scut pentru cel pe care îl apără”, spune Adrian Mihai.
Acesta a fost gardă de corp, de-a lungul vieții, pentru nume marcante din toate domeniile. Cea mai frumoasă experiență a fost alături de compozitorul Goran Bregović, care i-a oferit în dar și albume cu autograf, pe care le are în biroul său. Printre VIP-urile gardate de Adrian Mihai se mai numără Julio Iglesias, Jeniffer Rush, Salman Khan și Nicolas Cage. „Alături de Nicolas Cage trebuia să joc într-un film în rolul lui Kurdisch, dar, din motive personale, nu am mai putut”, adaugă Adrian Mihai.
Spune că nu a avut pățanii în rolul de gardă de corp pentru marile nume din lume. „Nu am avut incidente. VIP-urile ofereau autografe, primeau daruri. Era frumos”, completează acesta.
Sfarmă Piatră și recordurile internaționale
Lui Adrian Mihai i se mai spune „Sfarmă Piatră”, având până acum două recorduri internaționale. Pe ambele le-a înregistrat în anul 2000, în direct, la TVR1. Primul s-a numit „Omul Nicovală” și a presupus spargerea cu un baros a trei bolovani de zeci de kilograme pe torace. Cel mai greu astfel de bolovan spart pe piept de Adrian Mihai a avut 126 de kilograme.
Cel de-al doilea record internațional a presupus ruperea a 24 de lemne de carpen cu tibia.
„Mintea are un rol foarte important. O minte puternică are un corp puternic. Ar trebui corelate în simbioză pentru a reuși”, explică Adrian Mihai.
Sibianul a fost invitat în nenumărate emisiuni televizate de-a lungul anilor (Teo Show, Garantat 100%, Impact la Prima TV), iar ultima sa apariție a fost în luna octombrie, la „iUmor”. Aici, a înregistrat, după cum spune, un nivel național, spărgând cu mâna o nucă de cocos.
L-am întrebat dacă acasă are nevoie de ustensile atunci când mănâncă un fruct sau o nucă de cocos. „Da! Am spart două nuci pe terasă, acasă, și le-am împrăștiat pe toți pereții!”, răspunde, râzând, Adrian Mihai.
Acesta mai spune că nu îl doare mâna atunci când o solicită în acest mod. „Dacă mă durea, nu mai făceam. O simt puțin solicitată, dar în spatele acestor recorduri stau zeci de mii de ore de antrenament”, explică sportivul.
Un volum de poezii, lansat în viitor
Adrian Mihai are trei copii, respectiv doi băieți de 9 și 11 ani și o fetiță de șase ani, toți practicanți de judo.
„Și copiii sunt atrași de sport încă de la vârsta de trei ani. Fetița a intrat deja în meciuri de copii și se luptă cu băieți, a câștigat două medalii până acum. Nu mi-a fost teamă să îmi las copiii în lumea sportului. Judo este un sport nobil, în care se respectă valorile, centurile. Îi iau la sală cu mine să își vadă colegii mai mari”, povestește Adrian Mihai.
Atunci când nu este în sala de sport, Adrian Mihai citește. Îi plac plimbările cu ATV-ul, motocicleta, pictura, fotografia, literatura și filosofia, citind mult din Nietzsche și Schopenhauer. De asemenea, sportivul este pasionat de poezie, în viitor dorindu-și să publice un volum cu versurile sale.
În plus, îi place să gătească, iar preparatul preferat este vita cu noodles, în sos chinezesc.
Weekendul acesta, va participa și la cursele de raliu din cadrul Campionatului Național de Slalom Paralel al României la probele pentru amatori. „În trecut, am susținut un pilot de raliu care era junior și a ajuns senior. De altfel, am avut onoarea să fiu copilotul lui Sebastian Barbu”, conchide Adrian Mihai.