-2.6 C
Sibiu
duminică, februarie 16, 2025

419 mașini parcate neregulamentar, ridicate de Poliția Locală, în trei luni

Cele mai citite

419 mașini au fost ridicate de polițiștii locali, într-un interval de trei luni, în municipiul Sibiu, ca urmare a nerespectării normelor de parcare. De asemenea, cei care au parcat pe locul persoanelor cu dizabilități s-au ales cu amenzi în valoare totală de 85.000 de lei. În plus, polițiștii sibieni au pus ochii și pe cerșetorii din oraș, pe care i-au taxat cu 98.825 de lei, în iulie, august și septembrie.

 
Un raport al Serviciului Public de Poliție Locală al municipiului Sibiu, privind perioada 1 iulie – 30 septembrie, arată că 137 de angajați au fost pe străzile orașului pentru a-și face datoria.
„În perioada 1.07.2020 – 30.09.2020, Serviciul Public de Poliție Locală al Municipiului Sibiu a desfășurat activități ce au avut ca obiectiv principal menținerea și asigurarea ordinii și liniștii publice, acțiuni de prevenire a răspândirii virusului COVID-19, combaterea fenomenului de cerșetorie și vagabondaj, a comerțului stradal neautorizat, ridicarea autovehiculelor parcate, asigurarea unui climat de siguranță civică pentru locuitorii municipiului, menținerea unui aspect civilizat al arterelor pietonale și al piețelor din municipiu”, a explicat Adrian Gheorghe Aldea, directorul general al Serviciului Public de Poliție Locală al municipiului Sibiu, într-un raport pe site-ul Primăriei Sibiu.
În această perioadă, după cum arată șeful Poliției Locale, echipajul de ridicări auto a avut 729 de intervenții, dintre care în 419 cazuri autoturismul a fost ridicat și transportat la locul de depozitare, în 14 situații a fost restituit la fața locului, șoferul prezentându-se până la inițierea operațiunii de ridicare, iar în 165 de cazuri autovehiculele au fost mutat pentru a permite executarea unor lucrări.
Potrivit Poliției Locale Sibiu, în aceste luni, au fost aplicate 63 de sancțiuni, în valoare de 85.000 de lei, pentru nerespectarea drepturilor persoanelor cu handicap.
De asemenea, în perioada menționată, au fost efectuate 7.216 controale pentru verificarea nerespectării măsurii de izolare sau carantinare la domiciliu, în urma cărora au fost aplicate 31 de sancțiuni în valoare de 18.562 de lei.
Cerșetorii, „taxați” de Poliția Locală
Una dintre preocupările Poliției Locale a fost, în aceste luni, și reducerea numărului cerșetorilor din oraș. Cele mai multe persoane care apelează la mila sibienilor au fost depistate în zone centrale, printre care Piața Unirii, strada Nicolae Bălcescu și Piața
Mică, dar și pe strada Semaforului și bulevardul Mihai Viteazu. În urma acțiunilor Poliției Locale, au fost aplicate 295 de sancțiuni contravenționale pentru fapte de cerșetorie sau îndemnul minorilor la săvârșorea acestora, cu o valoare totală de aproape 100.000 de lei.
În Sibiu, au fost amendați și comercianții neautorizați, depistați pe străzile Calea Șurii Mari, Semaforului, Nicolaus Olahus și pe bulevardul Mihai Viteazu.
Nu în ultimul rând, arată raportul postat pe site-ul Primăriei, polițiștii locali au intervenit, în iunie, iulie și august, în 99 de incidente cu privire la tulburarea ordinii și liniștii publice, cauzate de consumul de alcool, injurii ori acte obscene.

Publicitate
Ultimele știri

CSU Andu Sibiu vicecampioană națională la baschet

În urmă cu câteva momente s-a încheiat finala campionatului masculin de baschet U15, cu victoria echipei clujene. UBT Cluj...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect