5.2 C
Sibiu
marți, aprilie 8, 2025

Sibiul iese, de mâine, din carantină

Cele mai citite

Municipiul Sibiu iese, de mâine, din carantină. Autoritățile au transmis, duminică, faptul că restricțiile de carantină se vor ridica din toate localitățile din județ afectate.

Astfel, sibienii din oraș, dar și din Mediaș, Tălmaciu, Cisnădie, Șelimbăr, Avrig, Orlat și Mârșa, nu vor mai avea nevoie de declarație pe proprie răspundere când vor ieși din casă.
„Efortul comun, al tuturor sibienilor, depus pe parcursul celor patru săptămâni de carantină, nu a fost în zadar și a dus la o scădere a numărului de cazuri și la o transmitere comunitară mai redusă. Drept urmare, începând de luni, 14 decembrie, ora 05:00 măsura de carantină se încheie în toate localitățile din județ. Mulțumesc tuturor cetățenilor care au respectat măsurile și au dat dovadă de responsabilitate, spirit civic și solidaritate! Sărbătorile se apropie și este necesar să fim în continuare precauți și să ne protejăm respectând măsurile impuse pe perioada stării de alertă. Vă  mulțumesc și vă doresc tuturor multă sănătate!”, a spus Mircea Crețu, prefectul Sibiului
Decizia autorităților de a carantina Sibiul a venit când municipiul avea o rată de incidență COVID de 12.44/ mia de locuitori. Ieri, orașul de pe Cibin scăzuse la 5.13.

Publicitate
Ultimele știri

VIDEO: De mâine este interzis pescuitul pe Lacul Heleșteu din Mediaș. Amenzile pot ajunge la 10.000 de lei

Începând cu data de 9 aprilie 2025, pescuitul este interzis în Lacul Heleșteu, situat pe strada Moșnei din Mediaș.Interdicția...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect