20.2 C
Sibiu
duminică, octombrie 27, 2024

eveniment

Sondaj: „Credeți în Dumnezeu?” Regiunea Centru, din care face parte Sibiul, cea mai puțin credincioasă din România

Publicitate

Cele mai citite

Un sondaj realizat de studenții de la facultățile de Antreprenoriat, Ingineria și Managementul Afacerilor, Energetică, Electronică și masteranzi de la Comunicare Managerială și Studii Europene, din Universitatea Politehnica din București, cu ajutorul Biroului de Cercetări Sociale, scoate în evidență caracterul profund credincios al societății românești, dar și diferențele majore dintre diferitele categorii sociale, din acest punct de vedere. Sondajul reliefează orientarea politică, statutul social și preocupările românilor în fața religiei.

Românii sunt majoritari credincioși, după cum reiese dintr-o cercetare socială concepută și realizată de studenți ai Universității Politehnice București și coordonată de BCS, prin intermediul lui Brunp Ștefan, conferențiar universitar al instituției de învățământ amintite și președinte al BCS.

Potrivit răspunsurilor la întrebarea „Credeți că există Dumnezeu?”, 80,2% din românii chestionați au spus „Sigur da”, în timp ce numai 5,8% au spus „Sigur nu”. Ceilalți 14% au spus „Probabil”. Cu toate acestea, răspunsurile au avut rezultate diferite dacă analizăm segmentarea celor care au răspuns la întrebări. Între regiunile României, diferențele nu sunt majore, dar interesante. Regiunea Centru (Sibiu, Brașov, Alba Iulia, Harghita, Covasna, Mureș) are cel mai mare procent de răspunsuri „Sigur nu” (11,6%) la întrebarea principală a sondajului, respectiv cel mai mic procentaj de „Sigur da”, adică 69,8%. Cel mai mare procent de răspunsuri „Sigur da” este cel al cetățenilor din Sud-Muntenia (Argeș, Călărași, Teleorman, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova), fiind urmat de cei din Regiunea Vest, și Est. Între Rural și Urban, diferența nu este foarte mare, 77%/84,8%, iar între femei și bărbați raportul este în favoarea femeilor (86,9%).

La capitolul „grupa de vârstă” procentul crește pe măsură ce crește și vârsta respondenților, de asemenea, la capitolul Educație, procentul celor care spun „Sigur da” crește invers proporțional cu nivelul studiilor.

Publicitate

În ceea ce privește ocupația celor care au răspuns la întrebări, cei mai puțin credincioși sunt elevii/studenții (57,5% au spus „Sigura da” la întrebarea „Credeți că există Dumnezeu”), urmați de patronii și liber întreprinzătorii care au un procent de 65%, apoi de agricultori, salariați în mediul privat, casnici și șomeri. Angajații bugetari sunt mult mai credincioși (87%), fiind depășiți doar de pensionari89,7%.

Un capitol interesant este cel care grupează răspunsurile după intențiile de vot ale respondenților. Partidele cu votanții cei mai credincioși sunt Pro România – Alde (95,7%), urmați de PSD și AUR, cu peste 91%, PMP, PNL și UDMR. Alegătorii USR PLUS cred în existența lui Dumnezeu doar într-un procent de 51,7%.

Sondajul mai are și alte întrebări interesante referitoare la credința românilor. „Cine v-a convins să credeți că există (sau că nu există) Dumnezeu?” răspunsurile sunt aproape egal împrățite între „Eu” și Părinții, bunicii, familia”.

Mai multe expresii au fost testate cu răspunsuri, iar unele dintre ele merită amintite: aproape 60% dintre cei care au răspuns au fost de acord cu afirmația „Fac parte dintr-un plan al lui Dumnezeu”. Doar 38,7% consideră că „Dumnezeu m-a pedepsit când am greșit”, dar 60% sunt de părere că „Dumnezeu mi-a iertat greșelile făcute în viață”.

Un procent de 43,5% din români spun că se roagă cel puțin o dată pe zi și numai 7,7% nu se roagă niciodată. Cea mai cunoscută rugăciune este „Tatăl Nostru” (95,3% din total), urmată de „Îngerașul” și „Crezul”, pe care o știu doar jumătate dintre români. În pofida acestor răspunsuri, doar 15,3% dintre românii chestionați s-au apreciat ca fiind „Foarte credincioși”, alți 48,9% fiind „moderat credincios”.

Prezența în biserică nu se bucură de un procent foarte mare, fiind evidentă influența restricțiilor din pandemie: 38,2% spun că nu au fost niciodată în acest an într-un locaș de cult. În schimb, românii țin post: 15,1% zilnic, 23,3% miercurera și vinerea, 27,8% „mai rar”.

Interesant este și răspunsul la întrebarea „Când v-ați spovedit ultima oară unui preot?”. Doar 16,2% spun că n-au făcut-o niciodată și doar 15,3% au fost în ultima lună la spovedanie.

Deși ponderea credincioșilor este foarte mare în rândul românilor, numai 18,3% au citit Biblia integral, în timp ce 39,3% nu au citit nimic din ea.

Chiar dacă sunt credincioși, românii nu reușesc să urmeze învățămintele propovăduite de religie. Doar 5% dintre cei care au răspuns la sondaj au spus că nu au păcătuit niciodată. 37,3% au spus că au făcut-o chiar „azi”, iar aproape 40% au făcut-o „în ultimul an” (21,2% în ultima săptămână).

În fine, ca un corolar al chestionarului, la întrebarea „Credeți în viața după moarte?” aproape 67% din români au spus „Da”.

Sondajul mai cuprinde întrebări referitoare la icoanele pe care oamenii le au în casă, la utilizarea linguriței pentru împărtășanie, la Satana, la respectarea regulilor anti-COVID în biserică sau la intenția de vaccinare. La această din urmă întrebare, 40% au spus că nu s-ar vaccina.

Cercetarea sociologică a cuprins 1.420 de persoane, reprezentative pentru populația adultă a României, potrivit BCS. Sondajul a fost efectuat în perioada 30 martie – 11 aprilie 2021. Eșantionul construit a fost de tip probabilist aleator , format din 40 straturi rezultate din intersecția a 8 zone (8 regiuni de dezvoltare) cu 5 tipuri de localități urbane și regionale.

Eșantionul a fost alcătuit astfel încât să aibă reprezentativitate națională, cu o eroare statistică de 3% la un interval de încredere de 95%. Asta înseamnă că dintr-o sută de eșantioane identice, 95 vor da aceleași cifre cu o eroare de 2,6 %.

Eșantionul reproduce structura socio-demografică a populației nu doar pe județe, regiuni de dezvoltare și tipuri de localități

(orașe mari, orașe mijlocii, orașe mici si comune), ci și pe sexe, grupe de vârstă, ocupații și nivel de instrucție școlară .

Rezultatele au fost ponderate pe nivel de educație și grupe de vârstă, deoarece la sondajele online persoanele vârstnice și cele cu studii elementare răspund mai greu la întrebările din chestionar.

Persoanele intervievate domiciliază în 126 localități urbane și rurale din toate județele țării.

Interviurile s-au realizat online.

Cercetarea nu a fost finanțată de nimeni, fiind realizată cu scop didactic în cadrul cursurilor de sociologie.

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Mihai Cotei, cavalerul care a ținut spada pentru România într-un turnir internațional

Cavalerii au existat în istorie. Nu neapărat așa cum sunt prezentați în filme, întotdeauna drepți și galanți, însă mitul...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya